troieni [At: AR (1829), 197Vl 8 / P: tro-ie~ / V: (înv) ~ini / Pzi: ~nesc / E: troian¹] 1 vt A acoperi cu troiene¹ (de zăpadă) Si: a întroieni, a înzăpezi, (pop) a nămeți, (îrg) a omeți. 2 vr A se strânge în troiene¹ (de zăpadă). 3 vr (Rar) A rămâne imobilizat în mijlocul zăpezii Si: a se întroieni, a se înzăpezi. 4 vt A acoperi un obiect, îngrămădind ceva peste el. 5 vt A aduna ceva la un loc, formând grămezi, mormane Si: a îngrămădi.

TROIENI, troienesc, vb. IV. (Mai ales la pers. 3) 1. Tranz. A acoperi cu troiene de zăpadă; a înzăpezi. [Viscolul] astupa drumurile, troienea porțile, ne izbea în piepturi și ne ținea în loc. SADOVEANU, O. VIII 172. Afară era un viscol care troienise străzile. CAMIL PETRESCU, U. N. 40. Afară, viscolul troienea ușa și ferestrele casei. BUJOR, S. 33. Iarna viscolu-l ascult... Troienind cărările. EMINESCU, O. I 123. 2. Refl. A rămîne imobilizat în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. Ne-am troienit?... Iaca! na, și alta acum... ALECSANDRI, T. I 112. 3. Tranz. A acoperi un obiect, îngrămădind ceva peste el. Andrei privește din umbră cum bieții oameni așază racla, cum o troienesc cu flori, îi aprind făclii. GALACTION, O. I 258. ◊ Fig. Soarele spre asfințit Si-a urmat cărarea. Zi cu zi l-au troienit Vremea și uitarea. TOPÎRCEANU, P. 121. Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte. EMINESCU, O. I 216. ♦ A îngrămădi, a aduna la un loc. Troieni-va Teiul floarea-i peste noi. EMINESCU, O. I 101. ◊ Fig. Aleargă-n vînt și-n noapte năuc și sugrumat De gînduri troienite. COȘBUC, P. I 134.

A TROIENI ~esc tranz. 1) (drumuri sau terenuri) A acoperi cu troiene; a nămeți; a înzăpezi. 2) fig. A acoperi, îngrămădind ceva în cantitați mari deasupra. /Din troian

A SE TROIENI mă ~esc intranz. (despre vehicule sau călători) A se împotmoli în zăpadă; a se înzăpezi. /Din troian

troienì v. 1. a (se) acoperi cu zăpadă: s’a troienit drumul de fier AL. troienind cărările EM.; 2. fig. a albi: necazurile ce troienesc și îmbătrânesc fără de vreme; 3. a acoperi în genere: troieni’va teiul floarea-i peste noi EM.

TROIAN², -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean.

troian², ~ă [At: DRLU / P: tro-ian / Pl: ~ieni, ~iene / E: Troia + -an] 1-2 smf, a (Locuitor) al Troiei. 3 a Privitor la Troia. 4 a (Mit; îs) Calul ~ Uriaș cal de lemn, constmit de locuitorii din Ahaia, la îndemnul lui Ulise, în timpul războiului troian, în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei. 5 a (Fig; îas) Mijloc perfid folosit de cineva pentru subminarea acțiunilor cuiva. 6 a (Pfm; fig; îas) Om înalt și voinic.

troini v vz troieni

TROIAN², -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, din (sau de la) Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean.

TROIAN², -Ă, troieni, -e, adj. Care ține de Troia; din (sau de la) Troia. ◊ Calul-troian v. cal.

TROIAN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Troia. II. adj. referitor la Troia. ♦ calul ~ = a) cal uriaș de lemn construit de ahei după sfatul lui Ulise, care, introdus în Troia cu războinicii ascunși în el, a pricinuit căderea cetății. b) mijloc perfid folosit de cineva pentru a submina situația sau acțiunile cuiva. (< lat. troianus)

TROIAN³ ~iană (~ieni, ~iene) ist. Care aparține Troiei sau populației ei; din Troia. Războiul ~. ◊ Cal ~ a) cal mare de lemn în care, conform legendei, s-au ascuns oștenii care asediau Troia pentru a pătrunde în cetate și a deschide porțile asediatorilor; b) dar făcut unui dușman pentru a-l prinde în cursă. /Din Troian n. pr.

TROIAN² ~ieni m. ist. Persoană care făcea parte din populația de bază a Troiei. /Din Troian n. pr.

Troian a. și m. 1. ce ține de Troia: răsboiul Troian; 2. locuitor din Troia.

întroĭenésc și troĭenésc v. tr. (d. troĭan). Acoper cu troĭanu, nămețesc: zăpada a troĭenit casa. V. refl. Mă înțepenesc în troĭan, în zăpadă groasă: trenu s’a întroĭenit. V. împotmolesc și înzăpădesc.

troĭenésc, V. întroĭenesc.

troieni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienesc, 3 sg. troienește, imperf. 1 troieneam; conj. prez. 1 sg. să troienesc, 3 să troienească

troieni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienesc, imperf. 3 sg. troienea; conj. prez. 3 să troienească

troieni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienesc, imperf. 3 sg. troienea; conj. prez. 3 sg. și pl. troienească; ger. troienind; part. troienit

troieni

troian¹ adj. m., (persoană; virus informatic) s. m., pl. troieni; adj. f., s. f. troiană, pl. troiene

troian¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. troieni; adj. f., s. f. troiană, pl. troiene

troian adj. m., (persoană) s. m., pl. troieni; f. sg. troiană, pl. troiene

troian

TROIENI vb. 1. v. înzăpezi. 2. v. viscoli.

TROIENI vb. 1. a (se) înnămeți, a (se) întroieni, a (se) înzăpezi, a (se) nămeți, (reg.) a (se) omeți. (Drumurile s-au ~ ) 2. a viscoli. (Vîntul ~ zăpada.)

CALEA-LUI-TROIAN s. v. calea lactee, calea-laptelui.

Troieni = Troiani.

Calul Troian v. Odysseus.

Calul troian – În antichitate, grecii, asediind zadarnic Troia timp de zece ani, au hotărît – așa cum ne povestește Homer – să cucerească cetatea printr-un vicleșug. Sub pretextul unei ofrande religioase, grecii au construit un uriaș cal de lemn, înăuntrul căruia au fost ascunși cinci sute de soldați; apoi restul armatei s-a prefăcut că se retrage. Atunci troienii au introdus calul în oraș. În puterea nopții, ostașii greci au ieșit din ascunzătoare, au deschis poarta cetății și astfel Troia a fost cucerită printr-o stratagemă devenită celebră de-a lungul veacurilor și cunoscută sub denumirea de „calul troian”. Această expresie caracterizează pe acela care folosește un șiretlic spre a se furișa în tabăra adversă, indică pe dușmanul travestit în binefăcător. Mihai Beniuc, într-un sonet care poartă chiar titlul Calul troian, folosește comparația pentru timpul ce se strecoară în trupul nostru și ne îmbătrînește: „Am introdus eu singur în cetate, Cu oastea morții-n el, Calul Troian? Așa o fi. Dar, timpule, tu frate, Să știi că fără milă ne vom bate - Voi bate-n bătrînețea-mi ca-n dușman!” MIT.