Definiția cu ID-ul 936359:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TROIENI, troienesc, vb. IV. (Mai ales la pers. 3) 1. Tranz. A acoperi cu troiene de zăpadă; a înzăpezi. [Viscolul] astupa drumurile, troienea porțile, ne izbea în piepturi și ne ținea în loc. SADOVEANU, O. VIII 172. Afară era un viscol care troienise străzile. CAMIL PETRESCU, U. N. 40. Afară, viscolul troienea ușa și ferestrele casei. BUJOR, S. 33. Iarna viscolu-l ascult... Troienind cărările. EMINESCU, O. I 123. 2. Refl. A rămîne imobilizat în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. Ne-am troienit?... Iaca! na, și alta acum... ALECSANDRI, T. I 112. 3. Tranz. A acoperi un obiect, îngrămădind ceva peste el. Andrei privește din umbră cum bieții oameni așază racla, cum o troienesc cu flori, îi aprind făclii. GALACTION, O. I 258. ◊ Fig. Soarele spre asfințit Si-a urmat cărarea. Zi cu zi l-au troienit Vremea și uitarea. TOPÎRCEANU, P. 121. Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte. EMINESCU, O. I 216. ♦ A îngrămădi, a aduna la un loc. Troieni-va Teiul floarea-i peste noi. EMINESCU, O. I 101. ◊ Fig. Aleargă-n vînt și-n noapte năuc și sugrumat De gînduri troienite. COȘBUC, P. I 134.