2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRIPTÍC, triptice, s. n. Ansamblu compus din trei panouri pictate, gravate sau sculptate (prinse în balamale în așa fel încât părțile laterale să se închidă peste cea din mijloc), care conține scene sacre și chipuri de sfinți, de zei etc. sau nume de ctitori, de domni etc. ♦ P. gener. Ansamblu alcătuit din trei părți, trei idei etc. distincte. – Din fr. triptyque.

TRIPTÍC, triptice, s. n. Tablou compus din trei părți separate (prinse în balamale în așa fel încât părțile laterale să se închidă peste cea din mijloc), pe care sunt pictate scene sacre și chipuri de sfinți, de zei etc. sau sunt scrise, sub formă de pomelnic, nume de ctitori, de domni etc. ♦ P. gener. Ansamblu alcătuit din trei părți distincte. – Din fr. triptyque.

TRIPTÍC, triptice, s. n. Tablou compus din trei bucăți separate (prinse în balamale în așa fel ca piesele laterale să se închidă peste cea din mijloc), pe care sînt pictate scene sacre și chipuri de sfinți sau sînt scrise, sub formă de pomelnic, nume de domnitori, ctitori etc. ♦ Fig. Trei idei, puncte sau articole, distincte între ele, ale uneia și aceleiași teorii, legi, dogme etc. – Variantă: (învechit) triptích (ODOBESCU, S. I 453) s. n.

TRIPTÍC s.n. (Ant.) Trei tăblițe prinse între ele cu balamale, care se închideau ca o carte. ♦ Tablou format din trei părți prinse cu balamale (cele laterale închizându-se peste cea din mijloc), pe care sunt pictați sfinți sau sunt scrise, ca într-un pomelnic, numele donatorilor etc. ♦ (Fig.) Trei idei, puncte sau articole ale uneia și aceleiași teorii, dogme etc. [Pl. -ce, -curi. / cf. fr. triptyque, gr. triptychos].

TRIPTÍC s. n. 1. (ant.) ansamblu de trei tăblițe prinse între ele cu balamale, care se închideau ca o carte. ◊ tablou din trei părți prinse cu balamale pe care sunt pictați sfinți sau sunt scrise numele donatorilor etc. 2. document din trei foi cuprinzând aceleași indicații, care oferă posibilitatea de a se face mai multe călătorii într-o țară străină. 3. (fig.) ansamblu din trei părți distinctive. (< fr. triptyque)

TRIPTÍC ~ce n. 1) Ansamblu de trei tablouri, de obicei reprezentând scene sacre, prinse între ele prin balamale, astfel, încât cele laterale să se poată închide peste cel din mijloc. 2) Serie de trei opere de artă plastică, unite prin conținut comun, care se completează reciproc. 3) Tot unitar constituit din trei părți. /<fr. triptyque


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

triptíc s. n., pl. triptíce

triptíc s. n., pl. triptíce

Intrare: triptic (pl. -e)
triptic (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • triptic
  • tripticul
  • tripticu‑
plural
  • triptice
  • tripticele
genitiv-dativ singular
  • triptic
  • tripticului
plural
  • triptice
  • tripticelor
vocativ singular
plural
Intrare: triptic (pl. -uri)
triptic (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • triptic
  • tripticul
  • tripticu‑
plural
  • tripticuri
  • tripticurile
genitiv-dativ singular
  • triptic
  • tripticului
plural
  • tripticuri
  • tripticurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)