TRANSCRIERE, transcrieri, s. f. Acțiunea de a transcrie și rezultatul ei. – V. transcrie.

transcriere sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ri / E: transcrie] 1 Reproducere în scris a unui text Si: copiere, transcripție (2), (ltî) transcript. 2 Copiere a unui text din care s-au eliminat greșelile sau corecturile făcute. 3 Expunere în scris. 4 (Jur) Trecere într-un registru special a elementelor esențiale ale unui act juridic privitor la dobândirea, transmiterea sau stingerea unor drepturi reale imobiliare Si: transcripție (3). 5 Trecere a unei sume de bani dintr-un cont în altul, fără a fi nevoie ca suma să fie vărsată în numerar. 6 (Lin) Transpunere a unui text dintr-un sistem de scriere în altul. 7 (Lin; îs) ~ fonetică Notare a pronunțării unei limbi, a unui dialect sau a unui grai cu ajutorul unui alfabet fonetic. 8 Prelucrare a unei bucăți muzicale scrise pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, în scopul de a fi cântată la alt instrument sau de altă voce Si: transcripție (4).

TRANSCRIERE, transcrieri, s. f. Acțiunea de a transcrie și rezultatul ei. – V. transcrie.

TRANSCRIERE, transcrieri, s. f. Acțiunea de a transcrie și rezultatul ei. ◊ Transcriere fonetică = notare a pronunțării unei limbi, a unui dialect sau a unui grai cu ajutorul unui alfabet fonetic. «Atlasul lingvistic romîn» întrebuințează transcrierea fonetică. ♦ (Jur.) Transcripție (2).

TRANSCRIERE s.f. Acțiunea de a transcrie și rezultatul ei. ◊ Transcriere fonetică = notare a pronunțării unei limbi, a unui dialect sau a unui grai cu ajutorul unui alfabet fonetic. ♦ Transcripție. [Pron. -scri-e-. / < transcrie].

TRANSCRIERE s. f. 1. acțiunea de a transcrie. ♦ ~ fonetică = notare a pronunțării unei limbi, a unui dialect sau grai cu ajutorul unui alfabet fonetic. 2. (jur.) formalitate prescrisă de lege prin copierea unui act juridic într-un registru public special; transcripție (3). (< transcrie)

TRANSCRIE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A copia exact un text scris, a face o copie scrisă fără modificări. ♦ A trece un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui idiom. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie).

transcrie vt [At: GHICA, A. 38 / Pzi: ~iu / E: trans- + scrie după fr transcrire] 1 A scrie un text din nou, fără modificări Si: a copia, a trece (66). 2 A copia un text după ce a fost în prealabil corectat. Si: a trece (19). 3 A exprima în scris. 4 (Jur) A înscrie un text, o convenție etc. într-un registru special. 5 (Lin) A transpune un text dintr-un sistem de scriere în altul. 6 (Lin) A transpune un text de pe o bandă de magnetofon. 7 (Lin) A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui grai, dialect etc. 8 A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau o anumită voce, în scopul de a fi cântată la alt instrument sau la altă voce Si: (înv) a transporta (7).

transcripțiune sf vz transcripție

TRANSCRIE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A scrie din nou (pe altă foaie) un text fără modificări, a face o copie scrisă; a copia. ♦ A înscrie, a înregistra, a copia un act, o convenție etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o bandă de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui grai, ale unui dialect etc. 3. A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, spre a fi cântată la alt instrument sau de altă voce. – Din fr. transcrire (după scrie).

TRANSCRIE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A scrie din nou un text fără a-i aduce modificări, a face o copie scrisă, a copia. Îi transcriam cărțile de algebră și îi ajutam la cazanele și oalele lui de alchimist. CAMIL PETRESCU, T. II 180. Aș transcrie aci cu plăcere toată acea încîntătoare descripțiune. ODOBESCU, S. III 20. Transcriu aci trei epistole ce am primit la Constantinopol în timpul guvernului revoluționar. GHICA, A. 38. ♦ A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau o anumită voce, pentru a fi cîntată de alt instrument sau de altă voce. Liszt a transcris pentru pian piesa pentru vioară Campanella de Paganini. 2. A copia un act într-un registru public special. Pînă ce nu s-a transcris definitiv, o despărțire e o simplă neînțelegere între soți. REBREANU, R. I 255.

TRANSCRIE vb. III. tr. 1. A face o copie scrisă, a copia. ♦ A prelucra o bucată muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce astfel încît să poată fi cîntată de un alt instrument sau de o altă voce. 2. A copia un act într-un registru public special. [P.i. -scriu, 4 -scriem, 5 -scrieți, ger. -scriind. / cf. fr. transcrire, lat. transcribere, după scrie].

TRANSCRIE vb. tr. 1. a face o copie scrisă, a copia. 2. a transpune un text scris dintr-un alfabet în altul, pentru facilitarea lecturii. ◊ a nota în scris elementele unui idiom. 3. a prelucra o piesă muzicală scrisă pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, astfel încât să poată fi cântată de un alt instrument sau de o altă voce. 4. (jur.) a copia un act într-un registru public special. (după fr. transcrire)

A TRANSCRIE transcriu tranz. 1) (texte) A reproduce în scris fără nici o modificare; a copia. 2) (bucăți muzicale) A prelucra pentru interpretare la un alt instrument sau de o altă voce decât cea pentru care a fost scrisă inițial. 3) (acte juridice) A trece în scris într-un registru public special, în conformitate cu legea. [Sil. tran-scri-] /<fr. transcrire

transcrie v. 1. a copia ceva scris; 2. a face o transcripțiune muzicală.

*transcripțiúne f. (lat. transcriptio, -ónis). Acțiunea de a transcrie. Text transcris. – Și -ípție, dar ob. -íere.

*transcríŭ, -scrís, a -scríe v. tr. (lat. transcribere, d. trans, dincolo, și scribere, a scrie; fr. transcrire). Copiez, scriŭ pe o foaĭe ceĭa ce e scris deja pe alta. Muz. Copiez și transpun o melodie p. alt instrument. Jur. Copiez după un registru special un act de vînzare ș. a.

transcriere s. f., g.-d. art. transcrierii; pl. transcrieri

transcriere s. f., g.-d. art. transcrierii; pl. transcrieri

transcriere s. f. (sil. tran-), g.-d. art. transcrierii; pl. transcrieri

transcriere

transcrie (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcriu, 3 sg. transcrie, perf. s. 1 sg. transcrisei, 1 pl. transcriserăm, m.m.c.p. 1 pl. transcriseserăm; conj. prez. 1 sg. să transcriu, 3 să transcrie; ger. transcriind (desp. -scri-ind); part. transcris

transcrie (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcriu, 2 sg. transcrii, 1 pl. transcriem, 2 pl. transcrieți; conj. prez. 3 să transcrie; imper. 2 sg. transcrie, 2 pl. transcrieți; ger. transcriind (-scri-ind); part. transcris

transcrie vb. (sil. tran-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transcriu, 1 pl. transcriem, imperf. 3 sg. transcria; imper. 2 sg. transcrie, 2 pl. transcrieți; ger. transcriind; part. transcris

transcrie (ind. prez. 1 pl. transcriem, ger. transcriind)

TRANSCRIERE s. 1. v. copiere. 2. (concr.) copie, reproducere, (rar) transcripție, (înv.) izvod, prescriitură. (Are o ~ fidelă a documentelor.) 3. transpunere, transcripție. (~ unui text dintr-un alfabet în altul.) 4. (JUR.) transcripție. (Registru de ~i imobiliare.)

TRANSCRIERE s. 1. copiat, copiere, reproducere, (rar) transcripție. (~ pe curat a unui text.) 2. (concr.) copie, reproducere, (rar) transcripție, (înv.) izvod, prescriitură. (Are o ~ fidelă a documentelor.) 3. transpunere, transcripție. (~ unui text dintr-un alfabet în altul.) 4. (JUR.) transcripție. (Registru de ~i imobiliare.)

TRANSCRIE vb. 1. a copia, a reproduce, (înv.) a decopia, a izvodi, a prescrie. (A ~ pe curat un text.) 2. a transpune. (A ~ un text dintr-un alfabet în altul.)

TRANSCRIE vb. 1. a copia, a reproduce, (înv.) a decopia, a izvodi, a prescrie. (A ~ pe curat un text.) 2. a transpune. (A ~ un text dintr-un alfabet în altul.)

transcriere 1. Acțiune ajutătoare a paleografiei muzicale, constând în echivalarea unor notații vechi (gr., biz., greg., orient. etc.) cu notația europ. uzuală. Se poate asemui transliterării dar implică o seamă de „interpretări” impuse de incertitudinea unor semne vechi de notație, de pierderea unor sensuri (sau de caracterul lor criptic inițial) ca și de schimbările stilistice care, de-a lungul sec., au afectat implicit notația. 2. Notarea „după auz” (direct după cântare) sau după o înregistrare* sonoră prealabilă a unor muzici orale (de obicei pop.).

TRANSCRIERE s. f. (< transcrie, cf. fr. transcrire, lat. transcribere): copiere. ◊ ~ fonetică: notare a pronunțării sunetelor unei limbi, ale unui dialect sau ale unui grai cu ajutorul alfabetului fonetic; înregistrare cât mai exactă a formelor sau a textelor dialectale cu ajutorul unui repertoriu de semne, care reproduce principalele realizări fonetice ale unei limbi. În general, sistemele de t. fonetice au la bază alfabete tradiționale. Cel mai cunoscut este alfabetul fonetic internațional (API), elaborat în 1888 de către Asociația fonetică internațională. Pentru graiurile și dialectele românești au fost folosite mai multe sisteme de t. fonetică, elaborate de Gustav Weigand, Ovid Densușianu și Al. Rosetti. Sistemul folosit astăzi de dialectologii români este cel elaborat de autorii Atlasului lingvistic român (ALR), cu unele mici modificări. Într-o t. fonetică notarea accentului și fenomenului de fonetică sintactică este obligatorie. Există două feluri de t. fonetică: directă, mai ușor de realizat (când dialectologul notează direct, pe teren, în momentul desfășurării anchetei, formele sau textele obținute de la informator) și indirectă, mai costisitoare (când se face mai întâi înregistrarea cu magnetofonul sau cu casetofonul, permițând apoi audiția formelor și a textelor, oricând este nevoie, în vederea t. acestora în laborator). În cazul t. indirecte, este preferabil ca aceasta să fie efectuată chiar de cercetătorul care a făcut ancheta dialectală. T. textelor dialectale ridică o serie de probleme speciale, cum sunt; notarea intonației, a sintagmelor, a grupurilor ritmice etc. Pentru o t. fonetică exactă se cer îndeplinite următoarele condiții: informatorul să aibă pronunțarea bună; anchetatorul să aibă dicție bună și să cunoască perfect sistemul de t.; contextul în care se lucrează (fizic, psihologic și material) să fie pregătit cu atenție etc.