14 definiții pentru tragedie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRAGEDÍE, tragedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic cu subiect patetic, cu personaje puternice aflate în conflict violent, cu deznodământ nefericit. 2. Fig. întâmplare nenorocită, eveniment funest; catastrofa. – Din fr. tragedie, lat. tragoedia.

TRAGEDÍE, tragedii, s. f. 1. Specie a genului dramatic cu subiect patetic, cu personaje puternice aflate în conflict violent, cu deznodământ nefericit. 2. Fig. Întâmplare zguduitoare, nenorocire mare, catastrofă. – Din fr. tragédie, lat. tragoedia.

TRAGEDÍE, tragedii, s. f. 1. Operă dramatică a cărei acțiune reprezintă o luptă încordată, o catastrofă personală sau socială și care se termină de obicei cu pieirea eroului. De vrei să-ți cetesc toată tragedia Ecubei unde e acest frumos cor al troienelor. NEGRUZZI, S. I 4. Acela ce-n tragedii face patimi a vorbi Nu poate și-n elegie chinurile a descri. ALEXANDRESCU, M. 248. 2. Fig. Întîmplare zguduitoare, nenorocire mare, catastrofă. Astfel trăiesc cîteodată, pe aceste aspre culmi de piatră, cea mai mare tragedie a vieții lor de țărani: pierderea animalelor. BOGZA, C. O. 23. Aveți gust să cunoașteți jalnica mea tragedie? ALECSANDRI, T. I 369. De la începutul tragediei acestia, doamna Rucsanda, neștiind nimic de cele ce se petreceau, era îngrijită. NEGRUZZI, S. I 157. ♦ Zbucium, suferință. În neputința... de a se întoarce la acea viață trecută, rezidă în bună parte tragedia sufletească ce se degajează din poezia «Pe deal». GHEREA, ST. CR. III 403.

TRAGEDÍE s.f. 1. Operă dramatică a cărei acțiune prezintă personaje în luptă cu viața și cu pasiunile omenești, având de obicei un deznodământ fatal, trist, care stârnește sentimente de milă și durere. 2. (Fig.) Întâmplare zguduitoare, funestă, catastrofă. ♦ Zbucium, suferință. [Gen. -iei. / < lat. tragedia, gr. tragodia < tragos – țap, ode – cântec, cf. fr. tragédie, it. tragedia].

TRAGEDÍE s. f. 1. specie a genului dramatic a cărei acțiune prezintă personaje în luptă cu viața și cu pasiunile omenești, având un deznodământ fatal, care stârnește sentimente de milă și durere. 2. întâmplare zguduitoare; catastrofă. ◊ (fig.) zbucium, suferință. (< fr. tragédie, lat. tragoedia, it. tragedia)

TRAGEDÍE ~i f. 1) Operă dramatică având conflicte acute și un deznodământ (de obicei) fatal. 2) fig. Eveniment cu urmări catastrofale; nenorocire mare. [G.-D. tragediei] /<lat. tragoedia, fr. tragédie

tragedie f. 1. reprezentarea unei acțiuni eroice și nenorocite al cării scop e a mișca prin groază sau prin milă; 2. operă dramatică menită a excita teroarea sau mila și care se termină obișnuit cu un eveniment funest; 3. genul tragic; 4. fig. eveniment funest. [Termen luat din cultul lui Dionysos: tragedia era la început cântarea religioasă executată de corul de satiri cu ocaziunea țapului înjunghiat în onoarea zeului (v. comedie)].

*tragedíe f. (fr. tragédie, d. lat. tragoédia, care vine d. vgr. tragodia, [d. trágos, țap, și ádo, cînt], fiindcă, la origine, un țap era recompensa celeĭ maĭ bune tragediĭ; it. tragédia. V. comedie, hazmodie). Pĭesă teatrală dramatică care inspiră teroare saŭ milă și se termină cu un eveniment funest. Genu tragic. Fig. Eveniment funest: ce tragedie! – Pe la 1800 tragodíe (după ngr.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tragedíe s. f., art. tragedía, g.-d. art. tragedíei; pl. tragedíi, art. tragedíile

tragedíe s. f., art. tragedía, g.-d. art. tragedíei; pl. tragedíi, art. tragedíile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRAGEDÍE s. (LIT.) (înv.) tragodie. (~ în 5 acte.)

TRAGEDIE s. (LIT.) (înv.) tragodie. (~ în 5 acte.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tragedíe (-íi), s. f. – Operă dramatică zguduitoare; întîmplare nefericită, catastrofă. Fr. tragédie. Este dubletul lui tragodie, s. f., sec. XVIII, înv. după gr. τραγωδία (Tiktin; Gáldi 263). – Der. (din fr.) tragedian, s. m.; tragic, adj.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tragedie (< gr. τραγῳδία, de la τράγος [tragos], „țap” și ἄδω „a cânta”) 1. Specie a genului dramatic – cristalizată în antichitatea greacă – și caracterizată prin abordarea unor subiecte menite să impresioneze puternic publicul, prin prezența corului* ca martor și comentator, îmbinarea declamației* cu muzica vocală și instrumentală. T. ant. gr. își are originea în arhaicul ditiramb* și în manifestările artistice (pantomimă*, dans*, muzică instr.) care intrau în componența serbărilor dionisiace. Structura ditirambului cuprinde secțiuni epice, interpretate de un corifeu (solist vocal, conducător al corului) și secțiuni lirice, încredințate corului care, travestit, execută mișcări caracteristice în cerc (de unde și denumirea de „cor ciclic”). În sec. 7-5 î. Hr. are loc procesul de cristalizare a t. prin amplificarea construcției ditirambului cu următoarele elemente: introducerea actorului-povestitor, protagonistes (în sec. 5 Eschil introduce al doilea actor – deuteragonistes, iar Sofocle pe al treilea, trigonistes); constituirea dialogului dintre corifeu și actorul-povestitor; reprezentarea t. în amfiteatre special amenajate; constituirea unei formule fixe în sec. 5. T. greacă cuprinde cinci secțiuni formale obligatorii și un număr de secțiuni facultative, structurate pe trei tipuri de expresie (declamație*, muzică vocală, muzică instr.), astfel: 1) prologos (secțiune introductivă declamată – katalogé); 2) parodos (intrarea corului, efectuată simultan cu declamarea acompaniată de aulos* – parakatalogé); 3) episodion (dialoguri declamate); 4) stasimon (cor intonat și însoțit de mișcări ritmice în orchestra-spațiu circular situat între scenă și primul rând de bănci destinate corului); 5) exodos (finalul t., în general declamat, în care corul părăsește scena). Secțiunile muzicale accesorii sunt: 1) kommos (dialog melodic între actor și cor); 2) ta aposkene (cântece interpretate pe scenă de către un actor – monodia* – sau de către doi – amoïbaïa); 3) interludiu instr. (kitharisma). V. greacă, muzică. 2. Tip particular al operei* fr. din sec. 17, cu un subiect de factură sobră, gravă (în opoziție cu operá comique).

Intrare: tragedie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tragedie
  • tragedia
plural
  • tragedii
  • tragediile
genitiv-dativ singular
  • tragedii
  • tragediei
plural
  • tragedii
  • tragediilor
vocativ singular
plural