TRAC³, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci³ (1). – Din lat. Thracus.

trac³ s [At: REV. CRIT. IV, 146 / Pl: ? / E: nct] (Trs) Lopată cu care se bagă pâinea în cuptor.

trac⁴, ~ă [At: C. CANTACUZINO, CM I, 10/ S și: (înv) thrac / Pl: traci, trace / E: lat Thracus] 1 smf Persoană care facea parte dintr-o veche populație indo- europeană din Tracia Si: (înv) tracian (1). 2 smp Populația care locuia în Tracia Si: (înv) tracieni (2). 3-4 a Care aparține Traciei sau tracilor⁴ (2) Si: tracic (1-2). 5 a Originar din Tracia Si: tracic (3). 6-7 a Privitor la Tracia sau la traci⁴ (2) Si: tracic (4-5). 8-9 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limba) vorbită de traci⁴ (2).

trac¹ sn, i [At: ISPIRESCU, L. 74 / E: fo] 1-2 (Cuvânt care) imită zgomotul produs de o lovitură bruscă și scurtă, care însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc.

trac² sns [At: C. PETRESCU, O. P. II, 216 / E: fr trac] Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) când trebuie să apară în fața publicului.

TRAC³, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci³ (1) – Din lat. Thracus.

TRAC³, -Ă, traci, -e, adj. Referitor la traci, al tracilor. Populație tracă.

TRAC¹ interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de lovitura bruscă și scurtă ce însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc. Scoase o săgeată din tolbă, o așeză la arc și trac! trase o săgeată. ISPIRESCU, L. 74.

TRAC² s. n. Stare de emotivitate de care sînt cuprinse unele persoane, mai ales artiștii, înainte de a apărea în public și în primele momente ale manifestării lor în fața spectatorilor; emoție. Deși de douăzeci și mai bine de ani traducea, citea și juca uneori teatru, avea totuși trac de cîte ori ținea să producă impresie cu orice preț. CAMIL PETRESCU, O. I 267. Ești nerăbdător?... Și eu am trac. Dar pentru alte motive. C. PETRESCU, O. P. II 216.

TRAC⁴, -Ă, traci, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte dintr-o veche populație care locuia în Tracia.

TRAC s.n. Emoție de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în fața publicului. [< fr. trac].

TRAC², -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Tracia. II. adj. care aparținea tracilor; tracic. ◊ (s. f.) limbă indo-europeană, vorbită în antichitate, în Dacia și în Pen. Balcanică. (< lat. thracus)

TRAC¹ s. n. stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în fața publicului, a unor examinatori. (< fr. trac)

TRAC² interj. (cuvânt care se folosește pentru a exprima zgomotul produs de descărcarea unei arme, de tragerea unei săgeți etc.). /Onomat.

TRAC¹ n. Stare de emoție de care sunt cuprinse unele persoane (de obicei actorii) când apar în fața publicului. /<fr. trac

TRAC³ ~că (~ci, ~ce) m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație a Traciei. /<lat. Thracus

1) *trac n., pl. urĭ (fr. pop. trac). Barb. Frică de a vorbi în public.

2) *Trac, -ă s. Locuitor din Tracia. Adj. Tracic.

3) trac interj. V. tranc.

tranc și trac, interj. care arată zgomotu mecanizmuluĭ uneĭ arme de foc (nu pocnitură): puse mîna pe pistol și tranc! V. tracatrucă, poc.

trac² interj.

trac¹ (emoție) s. n.

!trac³ (nume etnic) adj. m., s. m., pl. traci; adj. f. tracă, pl. trace

trac¹ interj.

trac² (emoție) s. n.

trac³ (nume etnic) adj. m., s. m., pl. traci; adj. f., s. f. tracă, pl. trace

trac interj.

trac (stare emotivă) s. n.

trac (din Tracia) s. m., adj. m., pl. traci; f. sg. tracă, g.-d. art. tracei, pl. trace

tracă (limbă) s. f., g.-d. art. tracei

tracă (limbă) s. f., g.-d. art. tracei

tracă (limba) s. f., g.-d. art. tracei

TRACĂ s. f. (cf. lat. Thracus): limbă indo-europeană vorbită în antichitate în nord-estul Peninsulei Balcanice, de o populație foarte numeroasă (traci), răspândită pe un teritoriu întins (inclusiv în zona vechii Dacii), alături de populația iliră. Este foarte puțin cunoscută, ca și ilira: numai 1500 de nume de locuri și de persoane, la care se adaugă glosele și inscripțiile. Limba geto-dacilor era foarte apropiată de limba tracă, dar independentă de aceasta (după Vladimir Georgiev). v. și dacă.

CAVALERUL TRAC, zeu minor, reprezentat călare, venerat în Tracia și Moesia. Cultul său s-a răspîndit în vremea Imp. Roman și la N de Dunăre.

MAXIMIN TRACUL (Caius Iulius Verus Maximinus Thrax), împărat roman (235-238). Originar din Tracia, a fost proclamat împărat de trupele de la Rin. Aflat în conflict cu Senatul, în timp de purta lupte grele la Dunăre împotriva carpilor (238), a fost alungat de pe tron. Ca răspuns, a invadat Italia, dar a fost învins și ucis la Aquileia.

TRAC adj. v. tracic.

TRAC adj. tracic. (Populații ~.)