TRACĂ s. f. (cf. lat. Thracus): limbă indo-europeană vorbită în antichitate în nord-estul Peninsulei Balcanice, de o populație foarte numeroasă (traci), răspândită pe un teritoriu întins (inclusiv în zona vechii Dacii), alături de populația iliră. Este foarte puțin cunoscută, ca și ilira: numai 1500 de nume de locuri și de persoane, la care se adaugă glosele și inscripțiile. Limba geto-dacilor era foarte apropiată de limba tracă, dar independentă de aceasta (după Vladimir Georgiev). v. și dacă.