trac² sns [At: C. PETRESCU, O. P. II, 216 / E: fr trac] Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) când trebuie să apară în fața publicului.

trac³ s [At: REV. CRIT. IV, 146 / Pl: ? / E: nct] (Trs) Lopată cu care se bagă pâinea în cuptor.

TRAC² s. n. Stare de emotivitate de care sînt cuprinse unele persoane, mai ales artiștii, înainte de a apărea în public și în primele momente ale manifestării lor în fața spectatorilor; emoție. Deși de douăzeci și mai bine de ani traducea, citea și juca uneori teatru, avea totuși trac de cîte ori ținea să producă impresie cu orice preț. CAMIL PETRESCU, O. I 267. Ești nerăbdător?... Și eu am trac. Dar pentru alte motive. C. PETRESCU, O. P. II 216.

TRAC s.n. Emoție de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în fața publicului. [< fr. trac].

TRAC¹ s. n. stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în fața publicului, a unor examinatori. (< fr. trac)

TRAC¹ n. Stare de emoție de care sunt cuprinse unele persoane (de obicei actorii) când apar în fața publicului. /<fr. trac

1) *trac n., pl. urĭ (fr. pop. trac). Barb. Frică de a vorbi în public.

trac¹ (emoție) s. n.

trac² (emoție) s. n.

trac (stare emotivă) s. n.