4 intrări

35 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus.

TRAC2 s. n. Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) în momentul apariției lor în fața publicului. – Din fr. trac.

TRAC2 s. n. Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) în momentul apariției lor în fața publicului. – Din fr. trac.

TRAC1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovitura bruscă și scurtă care însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc. – Onomatopee.

TRAC1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovitura bruscă și scurtă care însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc. – Onomatopee.

trac3 s [At: REV. CRIT. IV, 146 / Pl: ? / E: nct] (Trs) Lopată cu care se bagă pâinea în cuptor.

trac1 sn, i [At: ISPIRESCU, L. 74 / E: fo] 1-2 (Cuvânt care) imită zgomotul produs de o lovitură bruscă și scurtă, care însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc.

trac4, ~ă [At: C. CANTACUZINO, CM I, 10/ S și: (înv) thrac / Pl: traci, trace / E: lat Thracus] 1 smf Persoană care facea parte dintr-o veche populație indo- europeană din Tracia Si: (înv) tracian (1). 2 smp Populația care locuia în Tracia Si: (înv) tracieni (2). 3-4 a Care aparține Traciei sau tracilor4 (2) Si: tracic (1-2). 5 a Originar din Tracia Si: tracic (3). 6-7 a Privitor la Tracia sau la traci4 (2) Si: tracic (4-5). 8-9 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limba) vorbită de traci4 (2).

trac2 sns [At: C. PETRESCU, O. P. II, 216 / E: fr trac] Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) când trebuie să apară în fața publicului.

TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1) – Din lat. Thracus.

TRAC1 interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de lovitura bruscă și scurtă ce însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc. Scoase o săgeată din tolbă, o așeză la arc și trac! trase o săgeată. ISPIRESCU, L. 74.

TRAC3, -Ă, traci, -e, adj. Referitor la traci, al tracilor. Populație tracă.

TRAC4, -Ă, traci, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte dintr-o veche populație care locuia în Tracia.

TRAC2 s. n. Stare de emotivitate de care sînt cuprinse unele persoane, mai ales artiștii, înainte de a apărea în public și în primele momente ale manifestării lor în fața spectatorilor; emoție. Deși de douăzeci și mai bine de ani traducea, citea și juca uneori teatru, avea totuși trac de cîte ori ținea să producă impresie cu orice preț. CAMIL PETRESCU, O. I 267. Ești nerăbdător?... Și eu am trac. Dar pentru alte motive. C. PETRESCU, O. P. II 216.

TRAC s.n. Emoție de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în fața publicului. [< fr. trac].

TRAC1 s. n. stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în fața publicului, a unor examinatori. (< fr. trac)

TRAC2, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Tracia. II. adj. care aparținea tracilor; tracic. ◊ (s. f.) limbă indo-europeană, vorbită în antichitate, în Dacia și în Pen. Balcanică. (< lat. thracus)

TRAC3 ~că (~ci, ~ce) m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație a Traciei. /<lat. Thracus

TRAC1 n. Stare de emoție de care sunt cuprinse unele persoane (de obicei actorii) când apar în fața publicului. /<fr. trac

TRAC2 interj. (cuvânt care se folosește pentru a exprima zgomotul produs de descărcarea unei arme, de tragerea unei săgeți etc.). /Onomat.

2) *Trac, -ă s. Locuitor din Tracia. Adj. Tracic.

1) *trac n., pl. urĭ (fr. pop. trac). Barb. Frică de a vorbi în public.

arată toate definițiile

Intrare: trac (adj.)
trac1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trac
  • tracul
  • tracu‑
  • tra
  • traca
plural
  • traci
  • tracii
  • trace
  • tracele
genitiv-dativ singular
  • trac
  • tracului
  • trace
  • tracei
plural
  • traci
  • tracilor
  • trace
  • tracelor
vocativ singular
plural
Intrare: trac (interj.)
trac3 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • trac
  • tra
Intrare: trac (s.m.)
trac2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trac
  • tracul
  • tracu‑
plural
  • traci
  • tracii
genitiv-dativ singular
  • trac
  • tracului
plural
  • traci
  • tracilor
vocativ singular
plural
Intrare: trac (stare)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trac
  • tracul
  • tracu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • trac
  • tracului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

trac (adj.)

etimologie:

trac, -ă (persoană) tracă

  • 1. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia.
    surse: DEX '09 DLRLC MDN '00

etimologie:

trac (interj.)

  • 1. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovitura bruscă și scurtă care însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Scoase o săgeată din tolbă, o așeză la arc și trac! trase o săgeată. ISPIRESCU, L. 74.
      surse: DLRLC

etimologie:

trac (stare)

  • 1. Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) în momentul apariției lor în fața publicului.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: emoție 2 exemple
    exemple
    • Deși de douăzeci și mai bine de ani traducea, citea și juca uneori teatru, avea totuși trac de cîte ori ținea să producă impresie cu orice preț. CAMIL PETRESCU, O. I 267.
      surse: DLRLC
    • Ești nerăbdător?... Și eu am trac. Dar pentru alte motive. C. PETRESCU, O. P. II 216.
      surse: DLRLC

etimologie: