trâmbițat², ~ă a [At: CONTEMP. 1950, nr. 179, 7/1 / Pl: ~ați, ~e / E: trâmbița] 1 (Fam; fig; d. cuvinte) Rostit cu emfază. 2 (Reg) Însoțit de sunete de trâmbiță (1). 3 (Fam; fig) Anunțat cu multă zarvă.

trâmbițat¹ sn [At: V. ROM. aprilie 1956, 61 / Pl: ~uri / E: trâmbița] 1-2 Trâmbițare (1-2). 3 (Ccr) Sunet produs de trâmbiță (1) Si: trâmbițare (3). 4 (Pfm; pex) Sunet produs de cocoș Si: (pfm) trâmbițare (4).

trâmbita v vz trâmbița

trâmbița [At: PSALT. 167 / V: (îrg) ~ita, (îvr) trim~ / Pzi: ~țez / E: trâmbiță] 1 vi A suna din trâmbiță (1). 2 vi (Pfm; pex; fig; d. cocoș) A cânta tare și insistent. 3 vi (Fam; fig) A vocifera. 4 vi (Pop) A cânta din bucium. 5 vt (Fam; fig) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea Si: a divulga, a răspândi.

trimbița v vz trâmbița

TRÎMBIȚA, trîmbițez, vb. I. 1. Intranz. A suna, a cînta din trîmbiță. Moș Manoil era cel mai bătrîn cornist din oastea țării. Începuse a trîmbița din tinereță. SADOVEANU, O. VI 104. Se auzeau vacile din sat răgînd și vacariul trîmbițînd. CONTEMPORANUL, III 776. ◊ Fig. Au pornit cocoșii să trîmbițeze iarăși. Este soarele, acolo unde dormitase luna mai înainte. PAS, L. II 74. Cocoșul cel alb mai trîmbiță o dată prelung, vestindu-l că are a se grăbi. SADOVEANU, P. M. 30. 2. Tranz. Fig. A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspîndi, a divulga, a bate toba. Un cucoș sări pe portița grădinii, bătu din aripi și-și trîmbiță veselia, întinzîndu-și înainte gîtul cu pene lucii. SADOVEANU, O. IV 39. Ascultă ciocîrliile departe Cum trîmbițează imnul biruinței! Jos, ară omul în sudoarea feței. IOSIF, V. 159.

A TRÂMBIȚA ~ez 1. intranz. 1) A sufla în trâmbiță, scoțând sunete; a cânta din trâmbiță. 2) fig. fam. A aduce o informație la cunoștința tuturor; a buciuma. 2. tranz. fam. (știri) A face cunoscut lumii întregi; a răspândi la toți. /Din trâmbiță

trâmbițà v. 1. a suna din trâmbiță; 2. a anunța cu glas de trâmbiță; 3. fig. a spune în tot locul, a divulga.

trîmbițéz v. tr. (d. trîmbiță). Sun (daŭ semnal) din trîmbiță: a trîmbița adunarea. Fig. Iron. Anunț la toată lumea, bat toba. V. zbucĭum 2.

trâmbița (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. trâmbițez, 3 trâmbițează; conj. prez. 1 sg. să trâmbițez, 3 să trâmbițeze

trâmbița (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițează

trâmbița vb., ind. prez. 1 sg. trâmbițez, 3 sg. și pl. trâmbițează

trâmbițez.

trâmbița, trâmbițez v. t. 1. (intl.) a denunța 2. a bârfi, a răspândi un zvon

trâmbițá, trâmbițez, v.i. A suna din trâmbiță: „El trâmbița o luat / Și-o-nceput a trâmbița” (Bilțiu, 2015: 74). – Din trâmbiță.