2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

tonic, ~ă [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 403/7 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr tonique, ngr τονικός] 1-2 sn, a (Substanță, medicament) care are proprietatea de a reface și de a fortifica un organism slăbit Si: fortifiant, întăritor, reconfortant, reconstituant, tonifiant (1-2). 3 a (Fig) Care dă puteri morale Si: întăritor, reconfortant. 4 a (Lin; d. vocale, silabe etc.) Care poartă accentul. 5 a (Muz; îs) Accent ~ Accent muzical al vocalelor și al silabelor. 6 a (Muz; pex; îas) Accent expirator sau de intensitate. 7 sf (Muz) Treapta întâi a modurilor major sau minor. 8 sf (Muz) Acord construit pe o tonică (7).

TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., subst. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

TÓNIC, -Ă, tonice, adj. 1. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. Versificație silabo-tonică v. silabic. ♦ (Muz.; substantivat, f.) Treapta întîia a oricărei game. În gama sol major, sol e tonica. 2. Care are proprietatea de a reface, de a fortifica un organism slăbit; întăritor. Vin tonic.

TÓNIC, -Ă adj. 1. (Despre o vocală, o silabă) Pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accent muzical; (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. 2. (Med.; și s.n.) (Substanță, medicament) care întărește organismul, reface forțele; întăritor. // (Și în forma toni-, tono-) Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „întăritor”, „care fortifică”. [< fr. tonique, it. tonico, cf. gr. tonikos].

TÓNIC, -Ă I. adj. (despre vocale, silabe) pe care cade accentul. ♦ accent ~ = accent muzical. (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. II. adj., s. n. (medicament) care tonifică organismul, reface forțele; reconfortant, reconstituant, fortifiant; tonifiant. III. s. f. (muz.) treapta principală (întâi) a modurilor major și minor; acord pe această treaptă. (< fr. tonique, it. tonico)

TÓNIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre vocale sau silabe) Care poartă accent; cu accent; accentuat. ◊ Accent ~ accent muzical cu care se rostesc vocalele și silabele. 2) med. (despre substanțe, medicamente) Care întărește organismul; cu proprietăți de întărire a organismului; întăritor; fortifiant; reconfortant; tonifiant. Vin ~. /<fr. tonique

tonic a. ce indică tonul: accent tonic. ║ n. Med. medicament ce dă activitate organelor.

*tónic, -ă adj. (vgr. tonikós). Med. Întăritor: vin tonic. S. n., pl. e. Medicament întăritor: a lua tonice. Gram. Care arată tonu cuvîntuluĭ: accent tonic (V. ritmic). Muz. Caracteristic tonuluĭ: nota tonică. S. f., pl. e și ĭ. Nota fundamentală a unuĭ ton.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tónic2 s. n., pl. tónice

tónic1 adj. m., pl. tónici; f. tónică, pl. tónice

tónic adj. m., pl. tónici; f. sg. tónică, pl. tónice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÓNIC adj. v. întăritor.

TÓNIC adj., s. 1. adj. (FON.) accentuat. (Vocală ~; silabă ~.) 2. adj., s. v. întăritor.

TONIC adj., s. 1. adj. (FON.) accentuat. (Vocală ~; silabă ~.) 2. adj., s. (FARM.) fortifiant, fortificant, întăritor, reconfortant, tonifiant, (rar) reconstituant, (înv.) reconfortator. (Un medicament ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TÓNIC, -Ă adj. (< tr. tonique, it. tonico, cf. gr. tonikos): în sintagmele accent tonic, silabă tonică și vocală tonică (v.).

-TONIC „întăritor, fortifiant, accentuat”. ◊ gr. tonikos „care întărește, întăritor” > fr. -tonique, it. -tonico, engl. -tonic, germ. -tonisch > rom. -tonic.

arată toate definițiile

Intrare: tonic (adj., subst.)
tonic (adj., subst.) adjectiv substantiv neutru
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tonic
  • tonicul
  • tonicu‑
  • tonică
  • tonica
plural
  • tonici
  • tonicii
  • tonice
  • tonicele
genitiv-dativ singular
  • tonic
  • tonicului
  • tonice
  • tonicei
plural
  • tonici
  • tonicilor
  • tonice
  • tonicelor
vocativ singular
plural
Intrare: tonic (suf.)
tonic (suf.)
sufix (I7-S)
  • tonic
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)