TOCĂ, toci, s. f. 1. Pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Pălărie de formă cilindrică, fără boruri, purtată de magistrați și de avocați în exercițiul funcțiunii. – Din fr. toque.

TOCI¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

toc⁶ sf vz tocă

tocă sf [At: ALECSANDRI, T. 69 / V: (reg) toc s, ~curi ssp / Pl: toci, (înv) toce / E: fr toque] 1 Pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2 Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică, fără boruri, purtat în trecut de avocați și de magistrați în exercițiul funcțiunii.

toci³ [At: CANTEMIR, IST. 186 / Pzi: tocesc / E: vsl точити] 1 vt (Mol; Trs; c. i. un obiect tăios) A ascuți la tocilă (1) Si: (îvr) a tocila (1). 2-3 vtr A (se) face mai puțin ascuțit. 4-5 vtr A (se) face mai puțin tăios. 6-7 vtr A (se) uza prin întrebuințare, frecare, lovire etc. Si: a (se) roade, (reg) a (se) târșâi (4). 8 vt (Pop; îe) A-și ~ gura (în zadar) A vorbi fără rost și fără folos. 9-10 vtr (Fam; fig) A face să se piardă (sau a pierde) din intensitate, putere, răbdare, sentimente etc. Si: a amorți, a (se) răsufla, a (se) slăbi, a (se) slei. 11 vt (Fam; fig) A învăța mecanic lecțiile. 12 vt (Fam; fig) A învăța foarte mult.

toci⁴ vt [At: ANON. CAR. / Pzi: tocesc / E: srb toèiti] 1 (Ban; Olt; c. i. vin) A scoate dintr-un butoi (mai mare) în alt vas (mai mic). 2 (Ban; c. i. murături, varză murată) A pritoci. 3 (Ban; îe) A-l ~ pe cineva sângele A-i curge cuiva sânge din nas.

tocuri ssp vz tocă

țoacă² sf vz țocă

țocă sf [At: ALR – T 302/398 / V: țoacă / Pl: ? / E: nct] (Trs) 1 (Îf țoacă) Sarcină de lemne. 2 (Îlav) În ~ În cârcă.

TOCĂ, toci, s. f. 1. Căciuliță sau pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de magistrați și de avocați în exercițiul funcțiunii. – Din fr. toque.

TOCI¹, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin întrebuințare, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

TOCĂ, toci, s. f. 1. Căciuliță sau pălărioară fără boruri purtată de femei. Îi găsiseră un fel de tocă de un verde-închis, din care se lăsa pe umeri ceva ca o glugă de cașmir, tot verde. CAMIL PETRESCU, O. I 347. Era îmbrăcată ca amazoană, un costum de catifea verde ca smarandul... în cap o tocă de aceeași stofă ca rochia. CARAGIALE, N. S. 123. 2. Acoperămînt pentru cap, de formă cilindrică, fără boruri, purtată în trecut mai ales de avocați și de magistrați în exercițiul funcțiunii. – Pl. și: toce (CONTEMPORANUL, II 322).

TOCI, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. A face mai puțin ascuțit, a strica, a uza, a roade (prin întrebuințare, lovire, frecare etc.). Numai atunci vei da cu mîna de mine cînd vei rupe trei perechi de opinci de fier și cînd vei toci un toiag de oțel căutîndu-mă, căci eu mă duc. ISPIRESCU, L. 55. Mult timp Murad în lupte, tocindu-și iataganul, Mărise, apărase întreg Aliotmanul. ALECSANDRI, P. III 344. ◊ (Poetic) Sub creștetul măririi, astăzi vechiturile, În granit lovind totuna, Își tocesc custurile. BELDICEANU, P. 121. A robului plînsoare o piatră chiar tocește Curgînd neîncetat. BOLINTINEANU, O. 7. ◊ Refl. Pușculița-mi ruginește, Ținta-n ghioagă se tocește. ALECSANDRI, P. A. 55. Pieptul tău era tare ca de oțel, paloșul se tocea pe dînsul. RUSSO, O. 23. ♦ Fig. A slăbi, a uza, a slei. Astfel se rostesc bătrînii din adîncul cugetării; Însă voi nu le dați seamă și tociți răbdarea țării Și-a lui vodă. DAVILA, V. V. 22. Ne-am tocit mereu puterile în luptele ce am fost siliți să susținem. ODOBESCU, S. III 433. 2. Tranz. A da la tocilă, a ascuți. Mergeți... că doară baba nu s-a dus în pod să vă aducă de mîncare, ci să-și ascuță dinții să vă poată mînca; că are în pod o piatră mare de moară, de care-și tocește dinții. RETEGANUL, P. V 42. 3. Intranz. Fig. (în limbajul școlarilor) A citi de mai multe ori o lecție, în scopul de a o învăța pe dinafară (de obicei fără preocuparea de a o adînci). A tocit singur și a dat vreo două clase de liceu, într-ascuns. PAS, Z. I 179. Mîine are teză. Tocește și el. C. PETRESCU, C. V. 84.

TOCĂ s.f. 1. Acoperămînt pentru cap, fără boruri, purtat în trecut de avocați sau de magistrați. 2. Pălărioară fără boruri sau căciuliță pe care o poartă femeile. [< fr. toque, cf. it. tocco].

TOCĂ s. f. 1. acoperământ pentru cap, fără boruri, purtat în trecut de avocați sau de magistrați. 2. căciuliță sau pălărioară fără boruri purtată de femei. (< fr. toque)

TOCĂ ~ci f. 1) Acoperământ pentru cap de formă cilindrică, fără boruri, purtat de magistrați. 2) Pălărie mică, fără boruri, purtată de femei. [G.-D. tocii] /<fr. toque

A SE TOCI se ~ește intranz. 1) (mai ales despre unelte metalice de tăiat) A deveni mai puțin ascuțit prin întrebuințare îndelungată sau neglijență; a se tâmpi. 2) (despre obiecte) A se roade prin întrebuințare îndelungată sau lovire. /<sl. tociti

A TOCI ~esc tranz. 1) (unelte metalice de tăiat) A ascuți cu tocila. 2) A face să se tocească. 3) fig. (răbdarea, puterile etc.) A face să slăbească. 4) fam. (lecții) A învăța mecanic, citind de multe ori; a bucheri. /<sl. tociti

tocă f. pălărie fără borduri a judecătorilor, magistraților: tocă de catifea neagră! (= fr. toque).

tocì v. 1. Mold. a da în tocilă, a ascuți; 2. a strica tăiușul unui instrument ascuțit; 3; fig. a uza, a amorți: a toci simțurile. [Rus. TOČITĬ, a ascuți pe tocilă].

*tócă f., pl. ĭ (fr. toque. V. tichie). Un fel de potcap pe care-l poartă magistrațiĭ și avocațiĭ în ședință. Un fel de pălărie de cocoană.

tocésc v. tr. (vsl. točiti, învîrtesc la strug [care seamănă cu tocila]; bg. točy, a ascuți, a toci; rus. točitĭ, a turna, a vărsa, a ascuți, a toci. V. pri-, răs-, s- și ză-, to-cesc). Stric vîrfu ascuțit orĭ tăișu: a toci un cuțit; a-țĭ toci dințiĭ, ghearele, toĭagu. Fig. A-țĭ toci simțurile. Iron. Învăț prea mult.

tocă (pălărioară) s. f., g.-d. art. tocii; pl. toci

toci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocesc, 3 sg. tocește, imperf. 1 toceam; conj. prez. 1 sg. să tocesc, 3 să tocească

tocă s. f., g.-d. art. tocii; pl. toci

toci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocesc, imperf. 3 sg. tocea; conj. prez. 3 să tocească

tocă s. f., g.-d. art. tocii; pl. toci

toci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocesc, imperf. 3 sg. tocea; conj. prez. 3 sg. și pl. tocească

tocă (-ci), s. f. – Baretă, tichie. Fr. toque. – Der. toc, s. n. (pălărie de damă), cf. rus. tok (Candrea).

toci (tocesc, tocit), vb. – 1. A strica vîrful, a îngroșa tăișul. – 2. A strica, a uza. – 3. A învăța foarte mult, a învăța mecanic. – Megl. tuțǫs, tuțiri „a ascuți”. Sb. točiti „a ascuți”, bg. točam, rus. točitĭ „a ascuți” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 66; Bogaci), din sl. točiti „a da tîrcoale”. Sl. trebuie să fi însemnat și „a face să funcționeze tocila de mînă sau de picior”; și de aici separarea sensului din rom. și din limbile slave, căci tocila strică în același timp cantul și ascute tăișul. Bg. și rus. au ambele sensuri. Ultimul sens, care aparține Arg. școlar, presupune un sens intermediar de „a pisa”. – Der. tocilă, s. f. (mașină de ascuțit; elev conștiincios și pisălog; Arg., bicicletă), din sl. (bg., rus.) točilo; tocilar, s. m. (ascuțitor; elev care învață mult); tocitoare, s. f. (ciubăr, putină), din același sl. točiti cu sensul de „a stoarce”, cf. pritoci.

toci, tocesc v. t., v. i. (d. elevi și studenți) a învăța foarte mult

TOCI vb. v. ascuți, bucheri.

TOCI vb. 1. a se știrbi. (Cuțitul s-a ~.) 2. a (se) scâlcia. (I s-au ~ tocurile.) 3. a (se) roade, a (se) uza. (Covorul s-a ~.) 4. a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) ponosi, a (se) roade, a (se) strica, a (se) uza. (Hainele i s-au ~ de tot.)

TOCI vb. 1. a se știrbi. (Cuțitul s-a ~.) 2. a (se) scîlcia. (I s-au ~ tocurile.) 3. a (se) roade, a (se) uza. (Covorul s-a ~.)

toci vb. v. ASCUȚI. BUCHERI.

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.

A (se) toci ≠ a (se) ascuți

TOCI¹ vb. (Mold., Ban.) A ascuți. A: Toată jigania complită colții își tocea și toată pasirea rumpătoare pintenii își ascuțea. CANTEMIR, IST. C: Tocsesk. Acuo. AC, 375. Etimologie: sl. točiti.

TOCI² vb. (Ban.) A scoate, a trage (vin) dintr-un butoi (mai mare) în alt vas (mai mic). Tocsĕsk. Haurio. Educillo. AC, 375. Etimologie: scr. točiti. Vezi și tocitoare. Cf. pocerpi.