19 definiții pentru toci (vb.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TOCÍ1, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

toci1 [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: nct] (Reg) 1 sn Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 2 i Cuvânt care marchează și sancționează o greșeală în cursul jocului de toci1 (1).

toci2 sn [At: L. ROM. 1961, 240 / Pl: ? / E: ns cf tocină] (Buc) Mâncare preparată din cartofi cruzi, dați prin râzătoare, amestecați cu făină și ouă și prăjiți în grăsime Si: (reg) tocină.

toci3 [At: CANTEMIR, IST. 186 / Pzi: tocesc / E: vsl точити] 1 vt (Mol; Trs; c. i. un obiect tăios) A ascuți la tocilă (1) Si: (îvr) a tocila (1). 2-3 vtr A (se) face mai puțin ascuțit. 4-5 vtr A (se) face mai puțin tăios. 6-7 vtr A (se) uza prin întrebuințare, frecare, lovire etc. Si: a (se) roade, (reg) a (se) târșâi (4). 8 vt (Pop; îe) A-și ~ gura (în zadar) A vorbi fără rost și fără folos. 9-10 vtr (Fam; fig) A face să se piardă (sau a pierde) din intensitate, putere, răbdare, sentimente etc. Si: a amorți, a (se) răsufla, a (se) slăbi, a (se) slei. 11 vt (Fam; fig) A învăța mecanic lecțiile. 12 vt (Fam; fig) A învăța foarte mult.

toci4 vt [At: ANON. CAR. / Pzi: tocesc / E: srb toèiti] 1 (Ban; Olt; c. i. vin) A scoate dintr-un butoi (mai mare) în alt vas (mai mic). 2 (Ban; c. i. murături, varză murată) A pritoci. 3 (Ban; îe) A-l ~ pe cineva sângele A-i curge cuiva sânge din nas.

TOCÍ1, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin întrebuințare, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.

TOCÍ, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. A face mai puțin ascuțit, a strica, a uza, a roade (prin întrebuințare, lovire, frecare etc.). Numai atunci vei da cu mîna de mine cînd vei rupe trei perechi de opinci de fier și cînd vei toci un toiag de oțel căutîndu-mă, căci eu mă duc. ISPIRESCU, L. 55. Mult timp Murad în lupte, tocindu-și iataganul, Mărise, apărase întreg Aliotmanul. ALECSANDRI, P. III 344. ◊ (Poetic) Sub creștetul măririi, astăzi vechiturile, În granit lovind totuna, Își tocesc custurile. BELDICEANU, P. 121. A robului plînsoare o piatră chiar tocește Curgînd neîncetat. BOLINTINEANU, O. 7. ◊ Refl. Pușculița-mi ruginește, Ținta-n ghioagă se tocește. ALECSANDRI, P. A. 55. Pieptul tău era tare ca de oțel, paloșul se tocea pe dînsul. RUSSO, O. 23. ♦ Fig. A slăbi, a uza, a slei. Astfel se rostesc bătrînii din adîncul cugetării; Însă voi nu le dați seamă și tociți răbdarea țării Și-a lui vodă. DAVILA, V. V. 22. Ne-am tocit mereu puterile în luptele ce am fost siliți să susținem. ODOBESCU, S. III 433. 2. Tranz. A da la tocilă, a ascuți. Mergeți... că doară baba nu s-a dus în pod să vă aducă de mîncare, ci să-și ascuță dinții să vă poată mînca; că are în pod o piatră mare de moară, de care-și tocește dinții. RETEGANUL, P. V 42. 3. Intranz. Fig. (în limbajul școlarilor) A citi de mai multe ori o lecție, în scopul de a o învăța pe dinafară (de obicei fără preocuparea de a o adînci). A tocit singur și a dat vreo două clase de liceu, într-ascuns. PAS, Z. I 179. Mîine are teză. Tocește și el. C. PETRESCU, C. V. 84.

A TOCÍ ~ésc tranz. 1) (unelte metalice de tăiat) A ascuți cu tocila. 2) A face să se tocească. 3) fig. (răbdarea, puterile etc.) A face să slăbească. 4) fam. (lecții) A învăța mecanic, citind de multe ori; a bucheri. /<sl. tociti

A SE TOCÍ se ~éște intranz. 1) (mai ales despre unelte metalice de tăiat) A deveni mai puțin ascuțit prin întrebuințare îndelungată sau neglijență; a se tâmpi. 2) (despre obiecte) A se roade prin întrebuințare îndelungată sau lovire. /<sl. tociti

tocì v. 1. Mold. a da în tocilă, a ascuți; 2. a strica tăiușul unui instrument ascuțit; 3; fig. a uza, a amorți: a toci simțurile. [Rus. TOČITĬ, a ascuți pe tocilă].

tocésc v. tr. (vsl. točiti, învîrtesc la strug [care seamănă cu tocila]; bg. točy, a ascuți, a toci; rus. točitĭ, a turna, a vărsa, a ascuți, a toci. V. pri-, răs-, s- și ză-, to-cesc). Stric vîrfu ascuțit orĭ tăișu: a toci un cuțit; a-țĭ toci dințiĭ, ghearele, toĭagu. Fig. A-țĭ toci simțurile. Iron. Învăț prea mult.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocésc, imperf. 3 sg. toceá; conj. prez. 3 sg. și pl. toceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TOCÍ vb. 1. a se știrbi. (Cuțitul s-a ~.) 2. a (se) scâlcia. (I s-au ~ tocurile.) 3. a (se) roade, a (se) uza. (Covorul s-a ~.) 4. a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) ponosi, a (se) roade, a (se) strica, a (se) uza. (Hainele i s-au ~ de tot.)

TOCÍ vb. v. ascuți, bucheri.

TOCI vb. 1. a se știrbi. (Cuțitul s-a ~.) 2. a (se) scîlcia. (I s-au ~ tocurile.) 3. a (se) roade, a (se) uza. (Covorul s-a ~.)

A (se) toci ≠ a (se) ascuți


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tocí (tocésc, tocít), vb.1. A strica vîrful, a îngroșa tăișul. – 2. A strica, a uza. – 3. A învăța foarte mult, a învăța mecanic. – Megl. tuțǫs, tuțiri „a ascuți”. Sb. točiti „a ascuți”, bg. točam, rus. točitĭ „a ascuți” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 66; Bogaci), din sl. točiti „a da tîrcoale”. Sl. trebuie să fi însemnat și „a face să funcționeze tocila de mînă sau de picior”; și de aici separarea sensului din rom. și din limbile slave, căci tocila strică în același timp cantul și ascute tăișul. Bg. și rus. au ambele sensuri. Ultimul sens, care aparține Arg. școlar, presupune un sens intermediar de „a pisa”. – Der. tocilă, s. f. (mașină de ascuțit; elev conștiincios și pisălog; Arg., bicicletă), din sl. (bg., rus.) točilo; tocilar, s. m. (ascuțitor; elev care învață mult); tocitoare, s. f. (ciubăr, putină), din același sl. točiti cu sensul de „a stoarce”, cf. pritoci.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

toci, tocesc v. t., v. i. (d. elevi și studenți) a învăța foarte mult

Intrare: toci (vb.)
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • toci
  • tocire
  • tocit
  • tocitu‑
  • tocind
  • tocindu‑
singular plural
  • tocește
  • tociți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tocesc
(să)
  • tocesc
  • toceam
  • tocii
  • tocisem
a II-a (tu)
  • tocești
(să)
  • tocești
  • toceai
  • tociși
  • tociseși
a III-a (el, ea)
  • tocește
(să)
  • tocească
  • tocea
  • toci
  • tocise
plural I (noi)
  • tocim
(să)
  • tocim
  • toceam
  • tocirăm
  • tociserăm
  • tocisem
a II-a (voi)
  • tociți
(să)
  • tociți
  • toceați
  • tocirăți
  • tociserăți
  • tociseți
a III-a (ei, ele)
  • tocesc
(să)
  • tocească
  • toceau
  • toci
  • tociseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)