toane s [At: NOVACOVICIU, C. B. 11,21 / Pl: ~ / E: srb tońa] (Ban; îe) Mi-i ~ Îmi vine să vomit.

TOANĂ¹, toane, s. f. 1. Capriciu. ◊ Loc. adj. Cu toane = capricios, răsfățat. ♦ Criză, atac. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) o toană (sau toanele) = a-l apuca (pe cineva) năbădăile, furiile; a-i veni (pe neașteptate) cheful să facă ceva (neobișnuit). Toană de plâns = ropot, val, izbucnire de plâns. ♦ Stare de spirit, dispoziție. ♦ Fig. Mișcare repede, violentă. 2. (Precedat de „o”) Interval de timp, răstimp (scurt). ♦ Cantitate mică din ceva. – Cf. tuna.

toană² sf [At: ANTIPA, P. 454 / Pl: ~ne / E: ucr, rs тоня] 1 Loc bogat în pește, unde se aruncă năvodul². 2 (Reg) Mulțime de pești. 3 (Reg) Stol de păsări. 4 (Reg) Haită de lupi. 5 (Reg) Adunare a flăcăilor pentru alegerea persoanelor care să conducă și să supravegheze desfășurarea datinilor de Crăciun. 6 Ocol făcut prin desfășurarea largă și completă a unui năvod², care prinde peștele înconjurându-l. 7 Aruncătură de năvod². 8 (Îe) A da (sau a trage) ~na (sau o ~) A arunca năvodul și a-l scoate. 9 (Îe) A întinde ~na A desfășura larg năvodul². 10 (îe) A închide ~na A strânge năvodul² cu pește. 11 Timpul cuprins între momentul aruncării și cel al scoaterii năvodului². 12 Spărtură făcută în gheața unei ape pentru a pescui sau pentru a scoate apă Si: copcă, ochi¹, (reg) produf. 13 Bătaie între pești. 14 Timpul când peștele umblă după mâncare. 15 Felul de a se manifesta al peștelui când umblă după hrană. 16 Timp potrivit de prins pește.

toană³ sf vz ton³

toană¹ sf [At: DOSOFTEI, PS. 181/19 / Pl: ~ne / E: pvb tuna] 1 (înv) Pornire violentă Si: furie, întărâtare, înverșunare. 2 (Mai ales lpl) Capriciu (1). 3 (Pfm; îla) Cu ~ne Care este capricios. 4 (Reg; îal) Răsfățat. 5 (Pfm; îe) A-i veni (cuiva) (o) – (sau ~na, ~ne, ~nele) A-l apuca (pe cineva) furiile Si: a se enerva, a se înfuria. 6 (Pfm; îae) A-i veni (pe neașteptate) cheful să facă ceva (neobișnuit). 7 (Îvr) Părere (ciudată). 8 (Mai ales în legătură cu verbele „a fi”, „a se afla”, „a se găsi” etc.) Stare de spirit (bună sau rea) Si: dispoziție. 9 (Pfm; îe) A fi într-o ~ A fi nervos (pe moment). 10 (De obicei urmat de determinări) Criză (1). 11 (Fig; exprimând intensitatea, violența unei acțiuni) Rafală. 12 (Pfm; îe) A trage o ~ de plâns A plânge în hohote. 13 (Pfm; îs) ~ de plâns Izbucnire de plâns Si: ropot, val¹. 14 (Fig) Mișcare rapidă, capricioasă și violentă. 15 (Pop) Interval (scurt) de timp Si: răstimp. 16 (Pop; îlav) Într-o ~ De la o vreme. 17 (Pop; îal) La un moment dat. 18 (Pfm; îlav) O ~ Puțin.

ton³ sn [At: MOLNAR, D. / V: (reg) toană sf / Pl: ~uri, (reg) toane / E: ger Tonne] 1 (Mar; Trs) Butoi (mai mic) având diverse întrebuințări. 2 (Mar; Trs) Conținutul unui ton³ (1). 3 (Mar; Trs) Ploscă. 4 (Ban) Jgheab la moară.

TOANĂ¹, toane, s. f. 1. Capriciu. ◊ Loc. adj. Cu toane = capricios, răsfățat. ♦ Criză, atac. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) o toană (sau toanele) = a-l apuca (pe cineva) năbădăile, furiile; a-i veni (pe neașteptate) cheful să facă ceva (neobișnuit). Toană de plâns = ropot, val, izbucnire de plâns. ♦ Stare de spirit, dispoziție. ♦ Fig. Mișcare repede, violentă. 2. (Precedat de „o”) Interval de timp, răstimp (scurt). ♦ Cantitate mică din ceva. – Cf. tuna.

TOANĂ¹, toane, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Capriciu. Era tînăr și besmetic... cu o mamă care-l crescuse moale și slujindu-i toate toanele. DUMITRIU, N. 186. Știi tu că eu în aste patru zile am încercat să-mi conving bărbatul că nu trebuie să te lase să pleci, că e o toană a ta? DEMETRIUS, C. 62. Gheorghe nu-l mai cicălea. Se obișnuise cu toanele amicului său. VLAHUȚĂ, O. A. 119. ◊ Loc. adj. Cu toane = capricios, răsfățat. Îl lăsai la o parte, ca pe un om cu toane. GANE, N. III 70. Se tînguiește vîntul prin cotloane. Adoarme acum ca un copil cu toane. IOSIF, P. 20. Pătimaș și îndărătnic s-o iubești ca un copil, Cînd ea-i rece și cu toane ca și luna lui april? EMINESCU, O. I 157. ♦ Criză, atac. După o nouă toană de nervi a prințesei... ținură o sfătuire. PAS, L. I 162. Uneori o apucau toane de răutate. VLAHUȚĂ, O. A. III 36. Era într-o toană de nebunie și nu știa ce făcea. ALECSANDRI, T. I 209. ◊ Expr. A-i veni cuiva o toană (toane sau toanele) = a-l apuca pe cineva capriciile, furiile, năbădăile. Din senin îți vine-o toană. VLAHUȚĂ, P. 109. Ce ai, mamă? întrebă Făt-Frumos. – Nimica – zise ea – mi-au venit și mie toane. EMINESCU, N. 20. Iar i-au venit toanele ghiujului. ALECSANDRI, T. 369. Toană de plîns = ropot, val, izbucnire de plîns. Se porniseră pe o toană de plîns cînd s-a aflat că într-adevăr începuse războiul. PAS, L. I 264. Mama Ilinca, de părere de bine, îi trase o toană de plîns pe răvaș. VLAHUȚĂ, O. A. 103. ♦ Stare de spirit, dispoziție (bună sau rea). Cum îi era firea, trecea cînd prin apele descurajării, cînd prin acelea ale toanelor bune. PAS, L. I 65. Pe d. Costică l-am văzut și-l văd adesea; este în toane foarte pesimiste. CARAGIALE, O. VII 100. Bun mai era și părintele Duhu, cînd se afla în toane bune. CREANGĂ, A. 76. ♦ Fig. Mișcare repede, capricioasă, violentă. Calul roib saltă într-o toană furtunoasă. SADOVEANU, P. M. 198. O toană neașteptată a crivățului plesni malul sîrbesc. GALACTION, O. I 197. 2. Interval de timp, răstimp (scurt). Într-o toană, cînd damigeana și trupurile noastre nu mai erau amenințate, prietinul meu Panaite dobîndi glas. SADOVEANU, O. L. 17. Fata plecă ochii-n jos și urmă iar o toană de tăcere. SANDU-ALDEA, U. P. 208. După ce-l lăsă să se mai domolească o toană frămîntîndu-se ca să scape din laț... puse mîna pe rîtul lui. ISPIRESCU, U. 40. ♦ (Rar) Cantitate (mică) din ceva; puțin, cîtva. Cară-te cît e cu cinste, că-ți mai lungesc urechile o toană! CARAGIALE, S. 54.

TOANĂ², toane, s. f. Ocolul făcut prin desfășurarea largă și completă a unui năvod, care prinde peștele înconjurîndu-l; loc (bogat în pește) unde se aruncă năvodul. Era la al cincilea ceas al amiezii, tovarășii ceilalți își potriveau undițele pentru altă toană de pescuit. SADOVEANU, N. F. 90. Să-ți spui toana peștelui, Ținutul morunilor Și-adăpostul somnilor. PĂSCULESCU, L. P. 177. ◊ Expr. A întinde toana = a desfășura larg năvodul, lărgind spațiul de pescuit. Amîndouă dubele pornesc în direcții opuse, ca să «facă ocolul» și să cuprindă între aripile năvodului un spațiu cît se poate de larg; atunci se zice că au întins toana. ANTIPA, P. 473. A închide toana = a aduna, a strînge năvodul (cu pește). La un semn al vătafului, lotcele pornesc una spre alta, spre a se împreuna și, încrucișîndu-se, a «închide toana». ANTIPA, P. 473. A da (sau a trage) toana (sau o toană) = a arunca o singură dată năvodul și a-l scoate. Cînd ajung la celălalt capăt, atunci apucă amîndoi de lopeți spre a trage toana la vale. ANTIPA, P. 515. Trase-o toană, trase două, Trase toane pînă-n nouă. PĂSCULESCU, L. P. 176. El p-atît nu se lăsa; Năvod în mare-arunca, Două-trei toane trăgea. TEODORESCU, P. P. 95. ♦ Spărtură făcută în gheața unei ape pentru a pescui sau pentru a scoate apă. V. copcă, ochi.

TOANĂ² ~e f. 1) Ocol făcut special pe o întindere de apă unde se pescuiește cu năvodul. 2) Loc bogat în pește. 3) Timp potrivit pentru prins pește. 4) Gaură pe suprafața înghețată a unei ape, făcută pentru a prinde pește sau pentru a lua apă; copcă; produf. /<ucr., rus. tonea

TOANĂ¹ ~e f. 1) mai ales la pl. Dispoziție de moment, stranie și inexplicabilă; moft; capriciu; maraz; naz; marafet. ◊ Cu ~e capricios. A fi (sau a se afla) în ~e bune (rele) a avea dispoziție bună (sau rea). 2) Izbucnire momentană. ~ de plâns. ◊ A-i veni cuiva o ~ (sau ~ele) a apuca pe cineva furia; a deveni nervos. 3) fig. rar Mișcare bruscă și violentă. ~a vântului. 4) Răstimp scurt. /v. a tuna

toană f. 1. gaură mare făcută iarna de pescari în ghiața unui râu spre a putea pescui: toană de năvod; 2. fig. caprițiu: e cu toane; 3. clipă: îl mustră o toană. [Tr. toană, butie de unde noțiunea de orificiu; sensurile 2 și 3 sunt metafore din sfera pescuitului (cf. sinonimul copcă)].

2) toană (oa dift.). f., pl. e (cp. cu rus. tónĕa, pescuire, aruncătură de năvod, loc unde se aruncă năvodu; pol. tonia, adîncătură în apă, cîrd de peștĭ prinșĭ, loc închis de năvoade). Aruncătură de năvod: în toana asta am prins mult pește. Timp potrivit de prins pește: peștele se prinde cînd e toana luĭ.

1) toánă (oa dift.) f., pl. e (cp. cu a tuna adică „a-țĭ trăsni pin cap” orĭ cu ton). Cît-va timp (cît aĭ avut gust): l-a mustrat o toană, apoĭ l-a ĭertat. Pl. (rar sing.). Capriciŭ, pandaliĭ, holomoace: ĭ-aŭ venit toanele. Simptome, acces: ĭ-aŭ venit toanele boaleĭ. Om cu toane, om care e uneorĭ bosunflat fără motiv. V. paraxin, dușĭ, sucă.

toană s. f., g.-d. art. toanei; pl. toane

toană s. f., g.-d. art. toanei; pl. toane

toană (capriciu, ocol) s. f., g.-d. art. toanei; pl. toane

TOANĂ s. 1. (mai ales la pl.) v. capriciu. 2. (la pl.) v. dispoziție.

TOANĂ s. v. acces, atac, banc, bătaie, boiște, cârd, copcă, criză, furie, haită, înverșunare, mânie, ochi, puseu, stol.

TON s. v. accent, jgheab, lăptoc, scoc, uluc.

toană s. v. ACCES. ATAC. BANC. BĂTAIE. BOIȘTE. CÎRD. COPCĂ. CRIZĂ. FURIE. HAITĂ. ÎNVERȘUNARE. MÎNIE. OCHI. PUSEU. STOL.

TOANĂ s. 1. (mai ales la pl.) capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, (pop. și fam.) pîrțag, scălîmbăială, scălîmbăiere, scălîmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiță, izmeneală, pandalie, (înv. și reg.) marghiolie, nacafa, pală, marghioleală, năbădaie, toancă, zîmbîc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. și Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bîzdîc, farafastîc, marafet, (fam. fig.) boală, dambla. (N-a fost decît o ~; și-a satisfăcut ~.) 2. (la pl.) dispoziție, voie, (reg.) duși (pl.). (În ~ bune.)

ton s. v. ACCENT. JGHEAB. LĂPTOC. SCOC. ULUC.

toană (-ne), s. f. – 1. Atac, insultă, criză. – 2. Capriciu, chef, glumă. Ngr. τόνος „putere, forță”, cf. τονίζω „a accentua”. Der. din sb., cr. tonja „furtună” (Cihac, II, 415) sau de la a tuna (Philipide, Principii, 61; Iordan, Dift., 190) nu este probabilă. La origine trebuie să fie termen medical. – Der. tonatic (var. tonos), adj. (capricios, năzuros); tonoasă, s. f. (Trans., zburdălnicie, șotie). Der. neol. ton, s. n., din fr. ton (mr. ton, din ngr.); tonalitate, s. f., din fr. tonalité; tonic, adj., din fr. tonique; atonal, adj., din fr. atonal; intona, vb., din fr. entonner; tonisi, vb. (a compune, a pune pe muzică), din ngr. τονίζω (Tiktin).

toană (-ne), s. f. – 1. Aruncarea plasei de pescuit. – 2. Gaură, copcă în apa înghețată pentru a putea pescui. Sl., cf. sb. ton „acțiunea de a scufunda”, tonuti „a scufunda” (Scriban).

ton, tonuri, s.n. – 1. Vas de lemn în care se pune varza la acrit; budâi (ALRRM, 1971: 331): „De curet’i din ton, murat” (Calendar, 1980: 16). 2. Butoi din doage de lemn în care se ține vinul; bute (ALRRM, 1971: 487). – Din germ. Tonne „butoi” (MDA).

ton, -uri, s.n. – 1. Vas de lemn în care se pune varza la acrit; budâi (ALR 1971: 331): „De curet’i din ton, murat” (Calendar 1980: 16). 2. Butoi din doage de lemn în care se ține vinul; bute (ALR 1971: 487). – Din germ. Tonne „butoi” (MDA).

a avea toane expr. a fi capricios

în toane proaste / rele expr. indispus, deprimat, mohorât.