2) toană (oa dift.). f., pl. e (cp. cu rus. tónĕa, pescuire, aruncătură de năvod, loc unde se aruncă năvodu; pol. tonia, adîncătură în apă, cîrd de peștĭ prinșĭ, loc închis de năvoade). Aruncătură de năvod: în toana asta am prins mult pește. Timp potrivit de prins pește: peștele se prinde cînd e toana luĭ.