TISĂ, tise, s. f. Arbore sau arbust rășinos, care poate atinge peste 1000 de ani, cu frunze lungi, aciculare, lucitoare, cu lemnul tare și foarte prețios (Taxus baccata); p. restr. lemnul acestui arbore. [Var.: (rar) tis s. m.] – Din sl. tisa.

tisă¹ sf [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (îrg) tis sm / Pl: ~se / E: vsl тиса] 1 Arbore sau arbust rășinos, care poate atinge vârsta de peste 1000 de ani, cu frunzele verzi, lungi, aciculare, lucioase, cu lemnul tare și foarte prețios, care, fiind rar la noi, este ocrotit ca monument al naturii Si: (reg) molid, tisar¹ (1) (Taxus baccata). 2 (Pex) Lemnul arbustului de tisă¹ (1), dur, de culoare roșcată, mirositor, folosit pentru confecționarea unor obiecte, a mobilelor de lux, în sculptură etc. 3 (Reg) Butoiaș făcut din lemn de tisă¹ (1), în care se țin băuturi.

tisă² sf [At: DDRF / Pl: ? / E: ns cf tisău] (Mol) Unitate de măsură pentru lungime, egală cu 9 decimetri.

TISĂ, tise, s. f. Arbore sau arbust rășinos, care poate atinge peste 1000 de ani, cu frunze lungi, aciculare, lucioase, cu lemnul tare și foarte prețios (Taxus baccata); p. restr. lemnul acestui arbore. [Var.: (rar) tis s. m.] – Din sl. tisa.

TISĂ, tise, s. f. Arbore sau arbust rășinos, care poate atinge vîrsta de 1000 de ani, cu frunze în formă de ace moi, verzi, otrăvitoare, cu lemnul tare și foarte prețios (la noi specie rară, protejată ca monument natural) (Taxus baccata); lemnul acestui arbore. Ajuns în țiitoare, Boghean se răzimă de o tisă bătrînă. SADOVEANU, O. A. II 162. O lingură veche de tisă roșie, cu coada săpată în formă de șopîrlă. HOGAȘ, H. 54. Din acești țăruși răsar două tise, care cresc și se îmbrățișează deasupra bisericii din Armagh. ȘEZ. XIII 137. – Variantă: tis (VLAHUȚĂ, R. P. 60) s. m.

TISĂ ~e f. 1) Arbore sau arbust rășinos, înalt și drept, cu frunze liniare persistente, cu lemnul prețios, folosit în tâmplăria fină și în sculptură. 2) Lemnul acestui arbore. /<sl. tisa

tisă m. arbore totdeauna verde al cărui lemn roșiatic e mult întrebuințat în industria casnică și în sculptură (Taxus baccata). [Slav. TISA].

tísă f., pl. e (vsl. sîrb. tisa). Un copac conifer veninos perpetuŭ verde care crește pe la munte și face niște boabe roșiĭ (taxus baccata). Lemnu luĭ, roșiatic și moale, se întrebuințează în industria casnică și în sculptură. – Și tis, pl. tișĭ (rus. rut. bg. sîrb. tis): o bisericuță dintr’un tis bătrîn (Vlah. Rom. Pit. Tismana, 88).

tis sm vz tisă¹

tisă s. f., g.-d. art. tisei; pl. tise

tisă s. f., g.-d. art. tisei; pl. tise

tisă s. f., g.-d. art. tisei; pl. tise

tisă, -se.

TISĂ s. (BOT.; Taxus baccata) (reg.) tisar.

TISĂ s. (BOT.; Taxus baccata) (reg.) tisar.

tisă (-se), s. f. – Arbore rășinos, molid (Taxus baccata). – Var. tis. Megl. tisă. Sl. tisa (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Tiktin; Conev 48), cf. mag. tisza, bg., sb., cr., ceh. tis „pin”.

tisă, tise, s.f. – (bot.) Arbore sau arbust din familia coniferelor, cu frunze lungi, aciculare, lucioase; poate atinge peste 1.000 de ani (Taxus baccata): „Sub creangă de tisă verde” (Calendar, 1980: 5). Supranumit arborele de fier al Carpaților; din acest lemn se confecționează cuiele de lemn ale bisericilor maramureșene, arcurile și săgețile medievale, brăzdarele plugurilor din lemn etc. Păcurarii îl tăiau pentru a-și feri oile să mănânce din acele lor otrăvitoare. Exemplare seculare: în Baia Mare, pe str. Lăcătuș și pe Valea Roșie, în Sighet, lângă laboratorul spitalului, pe str. Dragoș Vodă și la Făget. Mai există pâlcuri de tise în Munții Maramureșului (Vaser, Repedea, Bistra) și în Rezervația Pietrosul Rodnei. – Din sl. tisa (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Tiktin, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

tisă, tise, s.f. – (bot.) Arbore sau arbust din familia coniferelor, cu frunze lungi, aciculare, lucioase; poate atinge peste 1.000 de ani (Taxus baccata): „Sub creangă de tisă verde” (Calendar 1980: 5). Supranumit arborele de fier al Carpaților; din acest lemn se confecționează cuiele de lemn ale bisericilor maramureșene, arcurile și săgețile medievale, brăzdarele plugurilor din lemn etc. Păcurarii îl tăiau pentru a-și feri oile să mănânce din acele lor otrăvitoare. Exemplare seculare: în Baia Mare, pe str. Lăcătuș și pe Valea Roșie, în Sighet, lângă laboratorul spitalului, pe str. Dragoș Vodă și la Făget. Mai există pâlcuri de tise în M-ții Maramureșului (Vaser, Repedea, Bistra) și în Rezervația Pietrosul Rodnei. – Din sl. tis, tisa.

TISĂ subst. (copac). 1. Tis b. (Ard); -a s.; -u (Moț); -escu; -ești și -ăuți (Dm) ss. 2. + -ac: Tisăcești s. (Dm). 3. + -ău: Tisău b. (Moț); Tisău înseamnă și locuitor în s. Tisa. 4. Prob. + -man(a): Tismana t.

TAXUS L., TISĂ, fam. Taxaceae. Gen originar din regiunile temperate ale emisferei nordice, 8 specii, arbori sau arbuști, tulpină dreaptă, ascendentă sau culcată, ramuri erect-îndepărtate, mai rar orizontale. Frunze fără rășină, liniare, aciculare, plane, moi, persistente, de obicei așezate în 2 rînduri, îngustate la bază, pe partea superioară verzi-închis, pe cea inferioară verzi-deschis sau glauce. Flori dioice, cele mascule cu cca 10 stamine, antere cu 6-8 saci polinici, iar cele femele solitare, cu 3 perechi de solzi, lați, imbricați, formînd un înveliș lemnos, pe un lujer scurt, sesile. Sămînță acoperită incomplet de un arii.