4 intrări

37 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus.

TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus.

TIPÍC1, tipicuri, s. n. 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin. – Din sl. tipiku.

tipic2, ~ă [At: HASDEU, I. C. I, 49 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr țypique] 1 a Care caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc. Si: caracteristic, specific. 2 sn Ceea ce este specific cuiva sa a ceva. 3 sn (Prc) Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în mod veridic esența realității.

tipic1 sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 196/9 / Pl: ~uri / E: slv типикъ, ngr τυπικόν] 1 Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase. 2 (Pex) Regulă pentru săvârșirea serviciului divin Si: ritual. 3 (Pop; îe) A vorbi după ~ A avea un discurs bine organizat. 4 Formulă obișnuită, stereotipă. 5 Obicei. 6 Normă. 7 (Reg; îe) A-i găsi ~ul A-i descoperi cauza. 8 (Reg; îe) A-i sosi (sau a-i veni) ~ul (la ceva) A sosi momentul potrivit (pentruceva). 9 (Reg; îe) A nimeri la ~ A veni la momentul potrivit. 10 (Înv) Model.

TIPÍC1, tipicuri, s. n. 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin. – Din sl. tipikŭ.

TÍPIC1 s. n. Caracterul a ceea ce este tipic, specific, caracteristic. În proza lui Vlahuță tipicul strivește individualul. VIANU, A. P. 190. ♦ Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar care în artă exprimă esența realității. Problema tipicului ocupă un loc central în estetica marxist-leninistă. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 485, 3/4.

TÍPIC3, -Ă, tipici, -e, adj. Care prezintă particularitățile proprii unui tip; caracteristic, specific. În primul rînd este tipic ceea ce exprimă în modul cel mai deplin și mai expresiv esența forței sociale respective. V. ROM. mai 1953, 191. Rudin este reprezentantul tipic al păturii intelectuale ruse. SADOVEANU, E. 237. Un caz tipic de deformare profesională. C. PETRESCU, C. V. 267.

TIPÍC2, tipicuri, s. n. 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă. Toate erau după tipicul primăverilor de la noi, numai întîrziate. SADOVEANU, M. C. 120. După anume tipic și pentru anume închipuieli. C. PETRESCU, A. R. 24. Totul era corect, protocolar și făcut după tipicul marilor doliuri. ANGHEL, PR. 66. 2. Carte cuprinzînd ansamblul regulilor după care se săvîrșesc slujbele religioase; normă, regulă pentru serviciul divin. Slujba, după tipicul cel mare, se petrecu în liniște. SADOVEANU, O. VII 167. Slujea în biserică fără pripă și toate le spunea și le făcea după tipic. GALACTION, O. I 207. Știe tipicul pe de rost, zilele de harți și post. ARGHEZI, V. 181. Un diac citi tipicul. EMINESCU, L. P. 142.

TÍPIC, -Ă Care are, care prezintă particularitățile proprii unui tip; caracteristic, specific. // s.n. Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprimă în mod veridic esența realității. [Cf. fr. typique, it. tipico, lat. typicus].

TÍPIC, -Ă I. adj. care prezintă particularitățile proprii unui tip; caracteristic, specific. II. s. n. 1. caracterul a ceea ce este specific. 2. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprimă în mod veridic esența realității. (< fr. typique, lat. typicus)

TÍPIC2 ~că (~ci, ~ce) Care întrunește trăsăturile ce individualizează; caracteristic; specific; distinctiv; propriu. Caz ~. /<fr. typique

TÍPIC1 ~uri n. 1) Caracter specific. 2) Ansamblu de proprietăți specifice unui fenomen artistic sau unui personaj literar prin intermediul cărora se exprimă în artă esența realității. /<fr. typique

TIPÍC ~uri n. 1) Carte care conține regulile de oficiere a serviciului divin. 2) Fiecare dintre regulile de oficiere a slujbei religioase cuprinse în această carte. /<sl. tipiku, ngr. tipikón, fr. tipique

tipic a. 1. ce caracteriza un tip: fiecare rassă are o fizionomie tipică; 2. ce servă de tip: caractere tipice; 3. alegoric, simbolic.

tipìc n. 1. carte ce coprinde regulele și ordinea serviciului divin: Tipic bisericesc de Anton Pann (1851); 2. fig. formular fix: după tipic. [De origină slavo-greacă].

tipíc n., pl. urĭ (mgr. și vgr. typikón, d. typikós, tipic; vsl. tipikŭ). Ritual, cartea care cuprinde rînduĭala serviciuluĭ bisericesc: Tipicu luĭ Anton Pan (1851). Fig. Iron. Rutină, pareatcă: acest funcționar se ține de tipic, după tipic. V. clișeŭ.

*típic, -ă adj. (vgr. typikós). Care caracterizează un tip: trăsăturile tipice ale raseĭ galbene. Care are o puternică originalitate: personagiŭ tipic.

țipic sm [At: BĂNUȚ, T. P. 31 / V: ~peică sf, țupeică sf, țopic / Pl: ~ici / E: mg cipök] (Trs; Ban) 1 Pantof. 2 Gheată prevăzută cu elastic pentru a fi încălțată mai ușor Si: (înv) cipic. 3 (Reg) Papuc de casă făcut din petice (de postav, de stofă etc.).

arată toate definițiile

Intrare: tipic (adj.)
tipic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tipic
  • tipicul
  • tipicu‑
  • tipică
  • tipica
plural
  • tipici
  • tipicii
  • tipice
  • tipicele
genitiv-dativ singular
  • tipic
  • tipicului
  • tipice
  • tipicei
plural
  • tipici
  • tipicilor
  • tipice
  • tipicelor
vocativ singular
plural
Intrare: tipic (s.n.)
tipic2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tipic
  • tipicul
  • tipicu‑
plural
  • tipicuri
  • tipicurile
genitiv-dativ singular
  • tipic
  • tipicului
plural
  • tipicuri
  • tipicurilor
vocativ singular
plural
Intrare: tipic (suf.)
tipic3 (suf.) element de compunere sufix
sufix (I7-S)
  • tipic
Intrare: țipic
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipic
  • țipicul
  • țipicu‑
plural
  • țipici
  • țipicii
genitiv-dativ singular
  • țipic
  • țipicului
plural
  • țipici
  • țipicilor
vocativ singular
plural
țipeică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipei
  • țipeica
plural
  • țipeici
  • țipeicile
genitiv-dativ singular
  • țipeici
  • țipeicii
plural
  • țipeici
  • țipeicilor
vocativ singular
plural
țopic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țupeică
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tipic (adj.)

  • 1. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.
    exemple
    • În primul rînd este tipic ceea ce exprimă în modul cel mai deplin și mai expresiv esența forței sociale respective. V. ROM. mai 1953, 191.
      surse: DLRLC
    • Rudin este reprezentantul tipic al păturii intelectuale ruse. SADOVEANU, E. 237.
      surse: DLRLC
    • Un caz tipic de deformare profesională. C. PETRESCU, C. V. 267.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat neutru (numai) singular Caracterul a ceea ce este specific.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 attach_file un exemplu
      exemple
      • În proza lui Vlahuță tipicul strivește individualul. VIANU, A. P. 190.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. prin restricție Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității.
        surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
        exemple
        • Problema tipicului ocupă un loc central în estetica marxist-leninistă. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 485, 3/4.
          surse: DLRLC

etimologie:

tipic (s.n.)

  • 1. Formulă obișnuită, stereotipă.
    exemple
    • Toate erau după tipicul primăverilor de la noi, numai întîrziate. SADOVEANU, M. C. 120.
      surse: DLRLC
    • După anume tipic și pentru anume închipuieli. C. PETRESCU, A. R. 24.
      surse: DLRLC
    • Totul era corect, protocolar și făcut după tipicul marilor doliuri. ANGHEL, PR. 66.
      surse: DLRLC
  • 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin.
    surse: DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Slujba, după tipicul cel mare, se petrecu în liniște. SADOVEANU, O. VII 167.
      surse: DLRLC
    • Slujea în biserică fără pripă și toate le spunea și le făcea după tipic. GALACTION, O. I 207.
      surse: DLRLC
    • Știe tipicul pe de rost, zilele de harți și post. ARGHEZI, V. 181.
      surse: DLRLC
    • Un diac citi tipicul. EMINESCU, L. P. 142.
      surse: DLRLC

etimologie: