TIPIC¹, tipicuri, s. n. 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin. – Din sl. tipiku.

tipic¹ sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 196/9 / Pl: ~uri / E: slv типикъ, ngr τυπικόν] 1 Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase. 2 (Pex) Regulă pentru săvârșirea serviciului divin Si: ritual. 3 (Pop; îe) A vorbi după ~ A avea un discurs bine organizat. 4 Formulă obișnuită, stereotipă. 5 Obicei. 6 Normă. 7 (Reg; îe) A-i găsi ~ul A-i descoperi cauza. 8 (Reg; îe) A-i sosi (sau a-i veni) ~ul (la ceva) A sosi momentul potrivit (pentruceva). 9 (Reg; îe) A nimeri la ~ A veni la momentul potrivit. 10 (Înv) Model.

TIPIC¹, tipicuri, s. n. 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin. – Din sl. tipikŭ.

TIPIC², tipicuri, s. n. 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă. Toate erau după tipicul primăverilor de la noi, numai întîrziate. SADOVEANU, M. C. 120. După anume tipic și pentru anume închipuieli. C. PETRESCU, A. R. 24. Totul era corect, protocolar și făcut după tipicul marilor doliuri. ANGHEL, PR. 66. 2. Carte cuprinzînd ansamblul regulilor după care se săvîrșesc slujbele religioase; normă, regulă pentru serviciul divin. Slujba, după tipicul cel mare, se petrecu în liniște. SADOVEANU, O. VII 167. Slujea în biserică fără pripă și toate le spunea și le făcea după tipic. GALACTION, O. I 207. Știe tipicul pe de rost, zilele de harți și post. ARGHEZI, V. 181. Un diac citi tipicul. EMINESCU, L. P. 142.

TIPIC ~uri n. 1) Carte care conține regulile de oficiere a serviciului divin. 2) Fiecare dintre regulile de oficiere a slujbei religioase cuprinse în această carte. /<sl. tipiku, ngr. tipikón, fr. tipique

TIPIC¹ ~uri n. 1) Caracter specific. 2) Ansamblu de proprietăți specifice unui fenomen artistic sau unui personaj literar prin intermediul cărora se exprimă în artă esența realității. /<fr. typique

tipìc n. 1. carte ce coprinde regulele și ordinea serviciului divin: Tipic bisericesc de Anton Pann (1851); 2. fig. formular fix: după tipic. [De origină slavo-greacă].

tipíc n., pl. urĭ (mgr. și vgr. typikón, d. typikós, tipic; vsl. tipikŭ). Ritual, cartea care cuprinde rînduĭala serviciuluĭ bisericesc: Tipicu luĭ Anton Pan (1851). Fig. Iron. Rutină, pareatcă: acest funcționar se ține de tipic, după tipic. V. clișeŭ.

tipic² s. n., pl. tipicuri

tipic² s. n., pl. tipicuri

tipic s. n., pl. tipicuri

TIPIC s. 1. v. uzanță. 2. v. ceremonial. 3. v. canon. 4. canon, lege, normă, regulă. (Un ~ al artei clasice.)

TIPIC s. 1. obicei, regulă, rînduială, uz, uzanță, (înv.) șart. (Care e ~ în aceste împrejurări?) 2. ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, regulă, ritual, rînduială, (rar) rit, (înv.) politică. (Conform ~ de la curte...) 3. (BIS.) canon, ritual, (înv.) trebnic. (După ~ ortodox.) 4. canon, lege, normă, regulă. (Un ~ al artei clasice.)

tipic (-ce), s. n. – 1. Ritual. – 2. Formular. – 3. Regulă, normă, formă stabilită. – Mr. tipicó. Ngr. τυπιϰόν, cf. sl. tipikŭ (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 142). – Der. tipicar, adj. (formalist, maniac); tipicărie, s. f. (manie); tipicale, s. f. (ore liturgice așezate între șase și nouă), din gr. τυπιϰά; tipicui, vb. (a prescrie, a prevedea).

tipic (tipicon) (gr. τυπιϰόν [sc. βιβλίον], de la τυπός, „chip, formă, normă”) (Biz.), cartea care cuprinde rânduiala și regulile săvârșirii slujbelor pe întregul an bisericesc. În linii mari t. a fost orânduit de Sf. Apostoli în sec. 1. În sec. III, Hariton Mărturisitorul (m. 270) a stabilit un t. continuat în sec. 4, de Eftimie cel Mare și Teoctist. În sec. 5-6 t. este completat și dezvoltat de cuviosul Sava (egumenul Lavrei cu același nume din Palestina). La începutul sec. 7, în timpul invaziei lui Hosroe asupra Palestinei, acest t. s-a pierdut iar Sofronie patriarhul Ierusalimului (sec. 7) l-a refăcut din memorie completându-l. În sec. 8, Cosma Melodul, episcop de Maiuma (m. 743) și Ioan Damaschin (m. 749) au completat t. ierusalimitean pe care apoi, în sec. 9, Teodor Studitul (m. 826), l-a completat și l-a introdus în mânăstirile din jurul Constantinopolului. Tot în sec. 9, Marcu, episcopul Idruntului a adăugat la t. reguli – pentru cazurile când se întâlnesc mai multe sărbători în aceeași zi – cunoscute sub numele de „Capetele (capitolele) lui Marcu”. La români, primul t. a fost tipărit în Mânăstirea Neamț la 1816. Echiv. lat.: caeremoniale.

TIPIC (< fr. typique < lat. typicus) Termen sinonim cu caracteristic, specific, concept pe care se bazează însușirea artei de a înfățișa generalul prin individual, de a sugera repetabilul prin irepetabil, necesarul prin întîmplător. Noțiunea tipic nu derivă din aceea de tip, pentru că, în conceptul tip, accentul se pune pe general, pe cînd în tipic, pe sinteza generalului cu individualul, a repetabilului cu irepetabilul. Tipicul este un principiu organizator, fundamental al realismului clasic care constă în „redarea veridică a caracterelor în împrejurări tipice”, după formularea lui Fr. Engels.