ticni v vz tihni

ticnì v. Mold. V. tihni: de i-a ticni ziua de azi CR.

ȚICNI, țicnesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A-și pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti, a se zăpăci, a se țăcăni. – Cf. sb. ciknuti.

tigni² v vz tihni

tihni vi [At: ANON. CAR. / V: (îvp) ticni, (reg) tigni, timni, tini / Pzi: 3 ~nește / E: vsl тихнѫти] (Cu pronumele subiect logic în dativ) 1 A avea mulțumire de pe urma unui lucru. 2 A se bucura în liniște de ceva. 3 A-i cădea bine ceva Si: a prii, (reg) a tiposi (5).

timni v vz tihni

tini v vz tihni

țicni [At: ANTIPA, P. 299 / V: țigni / Pzi: ~nesc / E: țic¹] 1 vt (Pop) A lovi ușor un obiect (producând zgomot sau fisurându-l) Si: (reg) a țocni (1). 2 vt (Reg) A ciocni (pahare) în semn de urare. 3 vi (Îvr; d. arme de foc) A produce un rateu. 4 vi (Îvr; d. artere) A plesni. 5 vi (Reg; d. animale) A muri. 6 vr (Fam; fig) A-și pierde puterea de judecată Si: a se scrânti, a se sminti, (fam) a se țăcăni (11). 7 vt (Reg) A găsi pe cineva din întâmplare. 8-9 vi, vtf (Reg; d. pluta undiței sau d. undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală. 10 vi (Reg; d. oameni) A se mișca din loc Si: a se clinti (2), a se urni.

țigni v vz țicni

ȚICNI, țicnesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti. a se zăpăci, a se țăcăni. – Cf. scr. ciknuti.

TIGNI vb. IV v. tihni.

TIHNI, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. (Și în forma ticni; construit cu subiectul logic în dativ) A-i cădea bine, a-i fi favorabil, folositor, prielnic. V. prii. Mie să-mi dai pace să-mi ticnească hodina! SADOVEANU, O. VII 29. Las’ că-i vede tu ce-am să-i fac lui Mogorogea; de i-a ticni ziua de azi, păcat să-mi fie. CREANGĂ, A. 105. Ce mînc nu-mi tihnește, Ce beau nu-mi priește. TEODORESCU, P. P. 661. ◊ (Cu subiectul gramatical neexprimat) Nu stăm mult. Nu-mi tihnește nici mie. PAS, Z. I 176. Singur la masă nu-mi ticnește. CARAGIALE, O. III 73. – Variante: tigni (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89), ticni vb. IV.

ȚICNI, țicnesc, vb. IV. (Familiar) 1. Refl. A se sminti, a-și pierde mintea. 2. Tranz. A clinti, a mișca din loc; a ciocni, a plesni.

A TIHNI pers. 3 ~ește intranz. pop. (construit cu dativul) A fi de folos; a prii. Odihna la mare îi ~ește. /<sl. tihnonti

A SE ȚICNI mă ~esc intranz. fam. A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se trăsni; a se aliena. /cf. sb. ciknuti

tihnì v. 1. a avea tihnă; 2. a-i prii. [Slav. TIHNÕTI, a odihni (de unde și varianta Mold. ticnì].

țicnì v. 1. a plesni; 2. a crăpa (de dobitoace). [Cf. serb. ȚIKNUTI, a plesni].

ticnésc, V. tihnesc.

tígnă, -neálă, -nésc, V. tihn-.

tihnésc v. intr. (vsl. tihnonti, a se odihni, d. tihŭ, liniștit, blînd). A-țĭ tihni, a te simți mulțămit: mĭe nu-mĭ tihnește să mănînc și să nu daŭ și flămînduluĭ care se uĭtă la mine. – Și ticnesc (Mold.): babeĭ nu-ĭ ticnea (VR. 1911, 11, 254) și tignesc (Trans.).

țicnésc v. tr. (sîrb. ciknuti, a țipa, ciki, zoriĭ zileĭ. Cp. și cu teknuti, a atinge, a emoționa). Cĭocnesc și crăp puțin: a țicni un pahar. Cĭocnesc lucrurĭ micĭ: băĭețiĭ se jucaŭ la bile (goage de ciment) pe țicnite(le).

tihni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tihnește, 3 pl. tihnesc, imperf. 3 sg. tihnea; conj. prez. 3 să tihnească

țicni (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țicnesc, 3 sg. se țicnește, imperf. 1 sg. mă țicneam; conj. prez. 1 sg. să mă țicnesc, 3 să se țicnească; imper. 2 sg. afirm. țicnește-te; ger. țicnindu-mă

tihni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tihnește, imperf. 3 sg. tihnea; conj. prez. 3 să tihnească

!țicni (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se țicnește, imperf. 3 sg. se țicnea; conj. prez. 3 să se țicnească

tihni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tihnesc, 3 sg. tihnește, imperf. 3 sg. tihnea; conj. prez. 3 sg. și pl. tihnească

țicni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țicnesc, imperf. 3 sg. țicnea; conj. prez. 3 sg. și pl. țicnească

(îmi) tihnește.

tihni (-nesc, -it), vb. – 1. A se bucura de odihnă, a sta liniștit. – 2. A se simți bine, a profita de ceva, a-i conveni. – Var. Mold. ticni, Trans. tigni (și var.). Rezultat din confuzia sl. tichnąti „a fi odihnit” cu sl. tekniti „a se simți bine” (Cihac, II, 409). Se conjugă numai la pers. III; cu primul sens, se folosește aproape exclusiv participiul tihnit. – Der. tihnă, s. f. (liniște, odihnă, repaus), postverbal; tihneală, s. f. (pace, liniște); netihnă, s. f. (neliniște).

țicni (-nesc, -it), vb. – 1. A sparge un obiect de ceramică sau de sticlă. – 2. (Refl.) A bate cîmpii, a-și pierde mințile. – Var. Mold. țîcni. Creație expresivă, care imită zgomotul bătăii ușoare, cf. țac, cu suf. tot expresiv -ni. – Der. țicneală, s. f. (nebunie, rătăcire). Țicni este față de tic, ca țăcăni față de țac. Țicnitoare, s. f. (Banat, pasăre, Picus maior), cf. ciocănitoare.

țicni, țicnesc v. r. a se sminti, a înnebuni

TIHNI vb. a-i prii. (Nu i-a ~ acolo.)

ȚICNI vb. v. înnebuni.

TIHNI vb. a-i prii. (Nu i-a ~ acolo.)

ȚICNI vb. (MED.) a se aliena, a înnebuni, a se sminti, (pop. și fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) bolînzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) a căpia, (fig.) a se scrînti, a se trăsni, a se țăcăni.

tihní, (tigni, ticni), v.i. A trăi în liniște, în pace; viață liniștită, lipsită de griji: „Tăte bune și frumoase ar hi, numai de ne-ar tigni de lumea asta” (Papahagi, 1925: 326). – Din sl. tihnonti „a se odihni” (Șăineanu, DEX, MDA).

tihni, (tigni, ticni), vb. intranz. – A trăi în liniște, în pace; viață liniștită, lipsită de griji: „Tăte bune și frumoase ar hi, numai de ne-ar tigni de lumea asta” (Papahagi, 1925: 326). – Din sl. tihnonti „a se odihni” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA) < tihǔ „liniștit, blând” (Scriban).

tihni, (tigni, ticni), vb. intranz. – A trăi în liniște, în pace; viață liniștită, lipsită de griji: „Tăte bune și frumoase ar hi, numai de ne-ar tigni de lumea asta” (Papahagi 1925: 326). – Sl. tichnati „a fi odihnit”, contaminat cu tikniti „a se simți bine” (Cihac cf. DER).