TIC-TAC, (2) tic-tacuri, s. n., interj. 1. Interj. Cuvânt care redă sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii, loviturile ritmice într-un corp tare etc.; tic¹. 2. S. n. Zgomot regulat și monoton. Tic-tacul ceasornicului. – Din fr. tic-tac, germ. Ticktack.

ȚICĂ, țică, s. m. (Fam.) Termen de adresare pentru un copil. – Din [băie]țică.

tic-tac sn, i [At: POLIZU / V: (reg) tica-~, tica-taca, ~-toc / S și: tictac / E: fo cf fr tic-tac, ger Tick-tack] 1-4 Tic¹ (1-4). 5-6 (Cuvânt care) redă loviturile ritmice într-un corp tare etc.

tica-tac sn, i vz tic-tac

tica-taca sn, i vz tic-tac

tică¹ sf [At: CHEST. V, 157/66 / Pl: ? / E: tic¹] (Reg) Clopot care se pune la gâtul oilor.

țăgă i vz țigă¹

țâc³ i vz țigă¹

țâcă³ sf vz țică²

țe^2[1] i vz țigă¹

țic² sms vz țică⁴

țica i vz țigă¹

țică¹ i vz țigă¹

țică² sfs [At: CADE / V: țâcă / E: ns cf ciucă „fel de a fi”] 1 (Olt; Ban) Neam, viță. 2 (Olt; Ban; adesea determinat prin „rea”) Soi. 3 (Ban) Fiere.

țică⁴ sms [At: CREANGĂ, P. 147 / V: țic / E: ns cf țic³] (Mol; fam) Termen cu care cineva se adresează unui copil Si: (reg) cică¹.

țiga i vz țigă¹

țigă¹ i [At: CHEST. V, 77/25 / V: țăgă, țâc, țe, țica, țică, țiga, țighe, țighi, țogă / E: ger Ziege „capră”] (Reg; are, în combinație cu prima parte a cuvântului sau cu alte interjecții) Strigăt cu care: 1 Se mână caprele și oile. 2 Se cheamă caprele și oile. 3 Se alungă caprele și oile.

țighe i vz țigă¹

țighi i vz țigă¹

țogă i vz țigă¹

TIC-TAC interj. Cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc.; tic¹. ◊ (Substantivat, n.) Tic-tacul ceasornicului. – Din fr. tic-tac, germ. Ticktack.

ȚICĂ s. m. (Fam.) Termen de adresare pentru un copil. – Din [băie]țică.

TIC-TAC interj. Onomatopee care redă sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc. ◊ (Substantivat) Tictacul ceasornicului de mînă îi sună deodată... în ureche. C. PETRESCU, Î. II 159. Își leagănă-n perete tic-tacul vechiul ornic, Se-ntunecă chilia și iar se luminează, Și-aleargă fusul spornic. IOSIF, V. 42. Liniștea era desăvîrșită. Nu se auzea decît tictacul unui ceasornic de pe masă. D. ZAMFIRESCU, R. 176. – Scris și: tictac. – Variantă: tica-tac (COȘBUC, P. I 301) interj.

TICA-TAC interj. v. tic-tac.

ȚICĂ s. m. (Numai la vocativ) Termen familiar cu care te adresezi unui copil; băiețașule, mititelule. Apoi bine că știu a cui ești, măi țică. CREANGĂ, A. 58.

TIC-TAC interj. Cuvînt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc. ♦ (s.n.) Tic-tacul ceasornicului. [< fr. tic-tac, germ. Ticktack].

TIC-TAC interj. și s. n. cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc. (< fr. tic -tac, germ. Ticktack)

ȚICĂ m. fam. (termen de adresare a unei persoane în etate către un băiat). /Din [băie]țică

tica-taca int. încet-încet (CAR.). [V. tic-tac].

țică m. fam. piciu, băiat: de unde ești tu, măi țică? CR. [Scurtat din băiețicâ].

tic-tac¹ interj.

!țică (fam.) s. m., g.-d. art. lui țică

tic-tac¹ interj.

țică (fam.) s. m., pl. țică

tic-tac interj.

țică s. m. invar.

tic-tac.

ȚICĂ s. v. băiețaș, băiețel, copilaș.

țică s. v. BĂIEȚAȘ. BĂIEȚEL. COPILAȘ.

țică s. m. – Persoană mică; expresie de alintare pentru un copil. – Var. țîc(ă). Creație expresivă, cf. it. cicca „chiștoc” (Battisti, II, 925), luc. cicco „mic”, sp. chico. Este greșită părerea lui Tiktin, care crede că ar fi o reducere a lui puțică, cf. puță. Dubletul lui țic, s. n. (un anumit joc cu mingea). În Mold.

țică² s.f. (reg.) neam, viță, soi, fel, țicanie.

Tică v. Dimitrie III 2 d.