3 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.

TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.

ticăloși [At: ANTIM, P. 31 / Pzi: esc / E: ticălos] 1-2 vtr (Îrg) A face să ajungă (sau a ajunge) într-o stare materială vrednică de milă Si: a (se) nenoroci, a sărăci. 3 vr (Îrg; d. limbă, neam etc.) A se degrada (12). 4 vr (înv) A se umili. 5 vt (Îvr) A deplânge (2). 6 vr (Îvr) A se văita. 7 vr (Reg) A pierde din puteri (din cauza bătrâneții) Si: a slăbi, a se șubrezi. 8 vr (Reg; fig) A pierde din dârzenie. 9-10 vtr A face să devină (sau a deveni) josnic Si: a decădea, (îvr) a (se) netrebnici.

TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. 1. A decădea, a deveni un netrebnic. Acu s-au ticăloșit și boierii și domnul. SADOVEANU, O. I 42. ◊ Tranz. fact. Eu nu cred că omul e un animal ticălos. Cred că burghezia l-a ticăloșit. BARANGA, I. 194. În satele pe care le-au părăsit, zăceau frații lor în întuneric. Îi istoveau bolile, îi ticăloșea neștiința. SADOVEANU, O. VI 462. 2. (Astăzi rar) A cădea în mizerie, a ajunge într-o stare nenorocită, vrednică de plîns; a se nenoroci. Să n-ajung... Să pierz vrun ochi ori vro mînă și să mă ticăloșesc. PANN, la TDRG. 3. (Învechit) A-și exprima compătimirea pentru sine însuși; a se plînge. (Cu pronunțare regională) Adeseori se ticăloșaște pe sîneși cum că abia își cîștigă pînea. GORJAN, H. II 4.

A SE TICĂLOȘÍ mă ~ésc intranz. A deveni ticălos; a ajunge la degradare morală totală. /Din ticălos

A TICĂLOȘÍ ~ésc tranz. A face să se ticăloșească. /Din ticălos

ticăloșì v. a cădea în mizerie: sărac ticăloșit PANN.

TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os.

TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os.

ticălos, ~oa [At: CORESI, EV. 6 / Pl: ~oși, ~oase / E: ticală + -os] 1-2 smf, a (Îrg) (Persoană) care se află într-o stare (materială sau morală) vrednică de plâns Si: biet, chinuit, năpăstuit, necăjit, nenorocit, sărman, (reg) ticăit2 (7-8). 3 a (Îrg; d. stări, situații, viață) Plin de suferință, de lipsuri Si: jalnic, nenorocit. 4 a (Îrg) Cu aspect sărac, urât Si: mizerabil, sărăcios. 5 a (Îrg; d. obiecte) în stare proastă Si: deteriorat, (îrg) ticăloșit (2). 6 a (Înv) Fără valoare Si: neînsemnat. 7 a (Îvr) Nesemnificativ în rezultate. 8-9 smf, a (Îrg) Ticăit2 (5-6). 10-11 smf, a (Îrg) (Persoană) care nu are putere Si: slab, șubred. 12-13 smf, a (Persoană) care are un caracter josnic Si: infam, mârșav, mizerabil, nemernic, netrebnic, (pfm) parșiv, (îrg) ticăit2 (11), (îvr) păgânos, ticăloșit (3). 14 a (D. manifestări, acțiuni ale oamenilor etc.) Vrednic de dispreț Si: detestabil, infam, josnic, nedemn. 15 a (D. manifestări, acțiuni ale oamenilor etc.) Care exprimă ticăloșie (2) Si: mârșăvie, nerușinare. 16 a Care trădează senzualitate Si: insinuant, provocator. 17 a (Fig; d. vreme) Urât.

TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj. 1. Care face fapte reprobabile; josnic prin manifestările lui; nemernic, păcătos, mîrșav. Vezi dumneata, mătușă, cît îi de ticăloasă lumea! SADOVEANU, O. VIII 219. Sătul de a face mereu de pomană meseria ticăloasă de martor mincinos, își ceru seama de la stăpîn. ODOBESCU, S. III 44. Soră ticăloasă, soră păcătoasă, Spune la tustrei, Care moarte vrei? ALECSANDRI, P. P. 117. ◊ Fig. E mai bine acasă decît prin toate rîpile, pe asemenea ticăloasă vreme. SADOVEANU, O. VIII 199. ◊ (Substantivat) Îl apucă deodată ura împotriva ticăloșilor cu care se înhăitase. DUMITRIU, N. 216. A fost mare ticălos la viața lui și multe a făcut pe nedrept. POPA, V. 87. Ei, lasă, ticăloaselor, că v-oi dobzăla eu de-acu nainte. CREANGĂ, P. 12. 2. (Astăzi rar) Care se găsește într-o stare jalnică; vrednic de milă, sărman, nenorocit. Săraca de mine! Dar de unde să vă dau eu bani, cînd sînt o ticăloasă văduvă! SADOVEANU, D. P. 145. M-am deprins a tîrî după mine o viață ticăloasă. CREANGĂ, P. 234. Ființă ticăloasă ce sînt! Adormeam pe nădejdea făgăduințelor lui. NEGRUZZI, S. I 52. ◊ (Adverbial) Din cînd în cînd, pe drum, începea să plîngă înăbușit, ticălos, parcă mugea. DUMITRIU, N. 58. ♦ (Rar, despre obiecte concrete) Deteriorat, uzat, sărăcăcios. Frumusețile și minunățiile ce văzură cei trei frați născuți într-o colibă ticăloasă îi făcură să rămîie cu gura căscată. POPESCU, B. II 61.

TICĂLÓS ~oásă (~óși, ~oáse) și substantival (despre persoane) 1) Care este în stare să comită fapte nedemne; netrebnic; abject; mârșav; nemernic; josnic; infam. 2) Care se află într-o stare de plâns; vrednic de milă; jalnic. /ticală + suf. ~os

ticălos a. și m. 1. nenorocit; 2. mizerabil: om ticălos. [V. ticăit].

ticălós, -oásă adj. (d. ticală). Vechĭ. Nenorocit, lamentabil. Azĭ. Păcătos, mișel, mizerabil. Adv. S’a purtat ticălos.

ticăloșésc v. tr. Fac ticălos: beția l-a ticăloșit. V. refl. Te-aĭ ticăloșit!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă

ticăloșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. ticăloșeáscă

ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse

ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; f. sg. ticăloásă, pl. ticăloáse


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TICĂLOȘÍ vb. v. debilita, distruge, nenoroci, prăpădi, slăbănogi, slăbi, șubrezi.

ticăloși vb. v. DEBILITA. DISTRUGE. NENOROCI. PRĂPĂDI. SLĂBĂNOGI. SLĂBI. ȘUBREZI.

TICĂLÓS adj., s. v. incapabil, necapabil, neputincios, prăpădit, slăbănog.

arată toate definițiile

Intrare: ticăloși
verb (VT402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ticăloși
  • ticăloșire
  • ticăloșit
  • ticăloșitu‑
  • ticăloșind
  • ticăloșindu‑
singular plural
  • ticăloșește
  • ticăloșiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ticăloșesc
(să)
  • ticăloșesc
  • ticăloșeam
  • ticăloșii
  • ticăloșisem
a II-a (tu)
  • ticăloșești
(să)
  • ticăloșești
  • ticăloșeai
  • ticăloșiși
  • ticăloșiseși
a III-a (el, ea)
  • ticăloșește
(să)
  • ticăloșească
  • ticăloșea
  • ticăloși
  • ticăloșise
plural I (noi)
  • ticăloșim
(să)
  • ticăloșim
  • ticăloșeam
  • ticăloșirăm
  • ticăloșiserăm
  • ticăloșisem
a II-a (voi)
  • ticăloșiți
(să)
  • ticăloșiți
  • ticăloșeați
  • ticăloșirăți
  • ticăloșiserăți
  • ticăloșiseți
a III-a (ei, ele)
  • ticăloșesc
(să)
  • ticăloșească
  • ticăloșeau
  • ticăloși
  • ticăloșiseră
Intrare: ticălos (adj.)
ticălos1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A51)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ticălos
  • ticălosul
  • ticălosu‑
  • ticăloa
  • ticăloasa
plural
  • ticăloși
  • ticăloșii
  • ticăloase
  • ticăloasele
genitiv-dativ singular
  • ticălos
  • ticălosului
  • ticăloase
  • ticăloasei
plural
  • ticăloși
  • ticăloșilor
  • ticăloase
  • ticăloaselor
vocativ singular
plural
Intrare: ticălos (s.m.)
substantiv masculin (M6)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ticălos
  • ticălosul
  • ticălosu‑
plural
  • ticăloși
  • ticăloșii
genitiv-dativ singular
  • ticălos
  • ticălosului
plural
  • ticăloși
  • ticăloșilor
vocativ singular
  • ticălosule
plural
  • ticăloșilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ticăloși

  • 1. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: decădea 3 exemple
    exemple
    • Acu s-au ticăloșit și boierii și domnul. SADOVEANU, O. I 42.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv factitiv Eu nu cred că omul e un animal ticălos. Cred că burghezia l-a ticăloșit. BARANGA, I. 194.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv factitiv În satele pe care le-au părăsit, zăceau frații lor în întuneric. Îi istoveau bolile, îi ticăloșea neștiința. SADOVEANU, O. VI 462.
      surse: DLRLC
  • 2. rar A cădea în mizerie, a ajunge într-o stare nenorocită, vrednică de plâns; a se nenoroci.
    surse: DLRLC sinonime: nenoroci un exemplu
    exemple
    • Să n-ajung... Să pierz vrun ochi ori vro mînă și să mă ticăloșesc. PANN, la TDRG.
      surse: DLRLC
  • 3. învechit A-și exprima compătimirea pentru sine însuși; a se plânge.
    surse: DLRLC sinonime: plânge un exemplu
    exemple
    • cu pronunțare regională Adeseori se ticăloșaște pe sîneși cum că abia își cîștigă pînea. GORJAN, H. II 4.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • ticălos
    surse: DEX '98 DEX '09

ticălos, -oasă ticăloasă

  • 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mârșav nemernic, -ă păcătos 7 exemple
    exemple
    • Vezi dumneata, mătușă, cît îi de ticăloasă lumea! SADOVEANU, O. VIII 219.
      surse: DLRLC
    • Sătul de a face mereu de pomană meseria ticăloasă de martor mincinos, își ceru seama de la stăpîn. ODOBESCU, S. III 44.
      surse: DLRLC
    • Soră ticăloasă, soră păcătoasă, Spune la tustrei, Care moarte vrei? ALECSANDRI, P. P. 117.
      surse: DLRLC
    • figurat E mai bine acasă decît prin toate rîpile, pe asemenea ticăloasă vreme. SADOVEANU, O. VIII 199.
      surse: DLRLC
    • Îl apucă deodată ura împotriva ticăloșilor cu care se înhăitase. DUMITRIU, N. 216.
      surse: DLRLC
    • A fost mare ticălos la viața lui și multe a făcut pe nedrept. POPA, V. 87.
      surse: DLRLC
    • Ei, lasă, ticăloaselor, că v-oi dobzăla eu de-acu nainte. CREANGĂ, P. 12.
      surse: DLRLC
  • 2. învechit (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit.
    exemple
    • Săraca de mine! Dar de unde să vă dau eu bani, cînd sînt o ticăloasă văduvă! SADOVEANU, D. P. 145.
      surse: DLRLC
    • M-am deprins a tîrî după mine o viață ticăloasă. CREANGĂ, P. 234.
      surse: DLRLC
    • Ființă ticăloasă ce sînt! Adormeam pe nădejdea făgăduințelor lui. NEGRUZZI, S. I 52.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Din cînd în cînd, pe drum, începea să plîngă înăbușit, ticălos, parcă mugea. DUMITRIU, N. 58.
      surse: DLRLC
    • 2.1. rar Despre obiecte concrete:
      exemple
      • Frumusețile și minunățiile ce văzură cei trei frați născuți într-o colibă ticăloasă îi făcură să rămîie cu gura căscată. POPESCU, B. II 61.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Ticală (învechit „mizerie”, etimologie necunoscută) + sufix -os.
    surse: DEX '09 DEX '98