2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TEUTÓN, -Ă, teutoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc german. 2. Adj. Care aparține teutonilor (1), privitor la teutoni; p. gener. german, nemțesc; teutonic. [Pr.: te-u-] – Din fr. teuton.

teuton, ~ă [At: MAIORESCU, D. I, 32 / P: te-u~ / Pl: ~i, ~e / E: fr teuton] 1 smp Ordin monaho-cavaleresc german creat în evul mediu. 2-3 sm, a (Șîs cavalerii ~i) Persoană care facea parte din ordinul teutonilor (1). 4 a Care aparține teutonilor (1) Si: teutonic (2). 5 a Privitor la teutoni (1) Si: teutonic (3). 6 a (Pgn; dep) Nemțesc. 7 smp Trib germanic din Iutlanda și insulele daneze. 8 sms Persoană care facea parte din tribul teutonilor (7). 9-10 a Teutonic (4-6).

TEUTÓN, -Ă, teutoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc german. 2. Adj. Care aparține teutonilor (1), privitor la teutoni; p. gener. (depr.) german, nemțesc; teutonic. [Pr.: te-u-] – Din fr. teuton.

TEUTÓN1, -Ă, teutoni, -e, adj. Care aparține teutonilor, în felul teutonilor. O legendă teutonă povestește de un rege că... a poruncit să-i așeze un clopot de argint în înaltul unui turn. ANGHEL, PR. 77. ◊ Cavalerii teutoni = ordin călugăresc (și militar) în Germania și în unele țări limitrofe (foarte puternic în evul mediu).

TEUTÓN2, -Ă, teutoni, -e, s. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-unul din triburile germanice din antichitate.

TEUTÓN, -Ă adj., s.m. și f. (Membru) care aparține ordinului teutonic. ♦ (Peior.) German, germanic. [< fr. teuton].

TEUTÓN, -Ă adj., s. m. f. 1. (locuitor) din vechea Germanie. ◊ (s. f.) limbă germanică din evul mediu; gotica veche. 2. (membru) care aparținea ordinului teutonic. (< fr. teuton)

TEUTÓN ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care aparține sau este caracteristic pentru unul dintre triburile germanice din antichitate. 2) depr. Care aparține germanilor; de origine germană; nemțesc; german. [Sil. te-u-] /<fr. teuton

teuton a. german: țări teutone, române și maghiare AL.

Teutoni m. pl. numele vechilor popoare germane de pe țărmurii Balticei. Ei invadară Galia odată cu Cimbrii și fură învinși de Mariu.

*Teutón, -ă s. (lat. Téutoni și Téutones, germ. Deutsch). Locuitor din vechea Germanie. Adj. Teutonic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

teutón (te-u-) adj. m., s. m., pl. teutóni; adj. f., s. f. teutónă, pl. teutóne

teutón s. m., adj. m. (sil. te-u-), pl. teutóni; f. sg. teutónă, g.-d. art. teutónei, pl. teutóne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

teutón, -ă, teutoni, -e s. m. pl., adj. 1. S. m. pl. Denumire dată membrilor ordinului monaho-cavaleresc german creat în Palestina în 1190-1191, numiți la început „Frații Spitalului Sfânta Maria a Teutonilor”, având ca scop îngrijirea bolnavilor și a răniților din timpul cruciadelor. În 1211 regele Ungariei Andrei II îi primește în Țara Bârsei ca s-o apere de invazia cumanilor, dar, nerespectând condițiile impuse, sunt alungați în 1225 și se stabilesc în Prusia. Au fost învinși de uniunea polono-lituaniană și de călăreții moldoveni, trimiși de Alexandru cel Bun, în lupta de la Grünwald din 1410. 2. Adj. Teutonic. – Din fr. teuton.

Intrare: teutonă
  • silabație: te-u- info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • teuto
  • teutona
plural
  • teutone
  • teutonele
genitiv-dativ singular
  • teutone
  • teutonei
plural
  • teutone
  • teutonelor
vocativ singular
plural
Intrare: teuton (adj.)
teuton1 (adj.) adjectiv
  • silabație: te-u-ton info
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • teuton
  • teutonul
  • teutonu‑
  • teuto
  • teutona
plural
  • teutoni
  • teutonii
  • teutone
  • teutonele
genitiv-dativ singular
  • teuton
  • teutonului
  • teutone
  • teutonei
plural
  • teutoni
  • teutonilor
  • teutone
  • teutonelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

teuton (adj.)

etimologie:

teuton, -ă (persoană) teutonă

  • 1. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc german.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. (și) adjectival Cavalerii teutoni = ordin călugăresc (și militar) în Germania și în unele țări limitrofe (foarte puternic în evul mediu).
      surse: DLRLC
  • 2. Persoană care făcea parte dintr-unul din triburile germanice din antichitate.
    surse: DLRLC

etimologie: