2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TEUTÓN, -Ă, teutoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc german. 2. Adj. Care aparține teutonilor (1), privitor la teutoni; p. gener. german, nemțesc; teutonic. [Pr.: te-u-] – Din fr. teuton.

teuton, ~ă [At: MAIORESCU, D. I, 32 / P: te-u~ / Pl: ~i, ~e / E: fr teuton] 1 smp Ordin monaho-cavaleresc german creat în evul mediu. 2-3 sm, a (Șîs cavalerii ~i) Persoană care facea parte din ordinul teutonilor (1). 4 a Care aparține teutonilor (1) Si: teutonic (2). 5 a Privitor la teutoni (1) Si: teutonic (3). 6 a (Pgn; dep) Nemțesc. 7 smp Trib germanic din Iutlanda și insulele daneze. 8 sms Persoană care facea parte din tribul teutonilor (7). 9-10 a Teutonic (4-6).

TEUTÓN, -Ă, teutoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc german. 2. Adj. Care aparține teutonilor (1), privitor la teutoni; p. gener. (depr.) german, nemțesc; teutonic. [Pr.: te-u-] – Din fr. teuton.

TEUTÓN1, -Ă, teutoni, -e, adj. Care aparține teutonilor, în felul teutonilor. O legendă teutonă povestește de un rege că... a poruncit să-i așeze un clopot de argint în înaltul unui turn. ANGHEL, PR. 77. ◊ Cavalerii teutoni = ordin călugăresc (și militar) în Germania și în unele țări limitrofe (foarte puternic în evul mediu).

TEUTÓN2, -Ă, teutoni, -e, s. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-unul din triburile germanice din antichitate.

TEUTÓN, -Ă adj., s.m. și f. (Membru) care aparține ordinului teutonic. ♦ (Peior.) German, germanic. [< fr. teuton].

TEUTÓN, -Ă adj., s. m. f. 1. (locuitor) din vechea Germanie. ◊ (s. f.) limbă germanică din evul mediu; gotica veche. 2. (membru) care aparținea ordinului teutonic. (< fr. teuton)

TEUTÓN ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care aparține sau este caracteristic pentru unul dintre triburile germanice din antichitate. 2) depr. Care aparține germanilor; de origine germană; nemțesc; german. [Sil. te-u-] /<fr. teuton

teuton a. german: țări teutone, române și maghiare AL.

*Teutón, -ă s. (lat. Téutoni și Téutones, germ. Deutsch). Locuitor din vechea Germanie. Adj. Teutonic.

Teutoni m. pl. numele vechilor popoare germane de pe țărmurii Balticei. Ei invadară Galia odată cu Cimbrii și fură învinși de Mariu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

teutón (te-u-) adj. m., s. m., pl. teutóni; adj. f., s. f. teutónă, pl. teutóne

teutón s. m., adj. m. (sil. te-u-), pl. teutóni; f. sg. teutónă, g.-d. art. teutónei, pl. teutóne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

teutón, -ă, teutoni, -e s. m. pl., adj. 1. S. m. pl. Denumire dată membrilor ordinului monaho-cavaleresc german creat în Palestina în 1190-1191, numiți la început „Frații Spitalului Sfânta Maria a Teutonilor”, având ca scop îngrijirea bolnavilor și a răniților din timpul cruciadelor. În 1211 regele Ungariei Andrei II îi primește în Țara Bârsei ca s-o apere de invazia cumanilor, dar, nerespectând condițiile impuse, sunt alungați în 1225 și se stabilesc în Prusia. Au fost învinși de uniunea polono-lituaniană și de călăreții moldoveni, trimiși de Alexandru cel Bun, în lupta de la Grünwald din 1410. 2. Adj. Teutonic. – Din fr. teuton.

Intrare: teuton (adj.)
teuton1 (adj.) adjectiv
  • silabație: te-u-ton info
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • teuton
  • teutonul
  • teutonu‑
  • teuto
  • teutona
plural
  • teutoni
  • teutonii
  • teutone
  • teutonele
genitiv-dativ singular
  • teuton
  • teutonului
  • teutone
  • teutonei
plural
  • teutoni
  • teutonilor
  • teutone
  • teutonelor
vocativ singular
plural
Intrare: teuton (s.m.)
teuton2 (s.m.) substantiv masculin
  • silabație: te-u-ton info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • teuton
  • teutonul
  • teutonu‑
plural
  • teutoni
  • teutonii
genitiv-dativ singular
  • teuton
  • teutonului
plural
  • teutoni
  • teutonilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

teuton (adj.)

etimologie:

teuton, -ă (persoană) teutonă

  • 1. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc german.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. (și) adjectival Cavalerii teutoni = ordin călugăresc (și militar) în Germania și în unele țări limitrofe (foarte puternic în evul mediu).
      surse: DLRLC
  • 2. Persoană care făcea parte dintr-unul din triburile germanice din antichitate.
    surse: DLRLC

etimologie: