TETRARH, tetrarhi, s. m. (în Imperiul Roman) Suveran sau guvernator al unui sfert de regat ori al unei provincii. ♦ Fiecare dintre cei patru membri ai unei tetrarhii. – Din lat. tetrarches, ngr. tetrárchis, fr. tétrarque.

tetrarh sm [At: N. TEST. (1648) 18^v/21 / V: (înv) ~ă / S și: (înv) ~rch / Pl: ~i / E: gr τετράρχης, fr tétrarque] 1 Guvernator al unei părți din Imperiul Roman. 2 Unul dintre cei patru membri ai unei tetrarhii (2). 3 Titlu dat de romani anumitor principi tributari de la frontierele răsăritene ale imperiului.

tetrarhă sm vz tetrarh

tetrarhie sf [At: ZILOT, CRON. 66 / Pl: ~ii / E: gr τετραρχία, fr tétrarchie] 1 A patra parte dintr-o țară, supusă autorității unui tetrarh (1). 2 Formă de guvernământ, instituită de Dioclețian, care a împărțit Imperiul Roman între doi cezari și doi auguști, puterea supremă având-o împăratul Si: tetrarhat (2). 3 (Îvr) Conducere supremă a unui stat, constituită din patru persoane. 4 Perioadă în care își exercita funcția un tetrarh (1) Si: tetrarhat (3). 5 Tetrarhat (1). 6 Subdiviziune a falangei macedonene.

TETRARH, tetrarhi, s. m. 1. Guvernatorul unei tetrarhii. 2. Titlu dat de romani anumitor principi tributari de la frontierele răsăritene ale imperiului. – Din lat. tetrarches, ngr. tetrárchis, fr. tétrarque.

TETRARH, tetrarhi, s. m. Guvernatorul unei tetrarhii.

TETRARHIE, tetrarhii, s. f. Sistem politic (instituit de Dioclețian) potrivit căruia administrarea supremă a imperiului roman era împărțită în patru părți, cu patru conducători (puterea supremă avînd-o Dioclețian).

TETRARH s.m. 1. Guvernatorul unei tetrarhii. 2. Titlu dat de romani anumitor principi tributari de la frontierele răsăritene ale imperiului. [< lat., gr. tetrarches < tetra – patru, archos – șef].

TETRARHIE s.f. Formă de guvernămînt în Imperiul roman (instituită de Dioclețian), în care autoritatea era împărțită între patru conducători, fiecare avînd teritoriul său propriu de guvernare. ♦ Subdiviziune a falangei macedonene. ♦ A patra parte dintr-o țară, supusă autorității unui tetrarh. [Gen. -iei. / < lat. tetrarchia].

TETRARH s. m. 1. guvernator al unei tetrarhii. 2. titlu dat de romani anumitor principi tributari de la frontierele răsăritene ale imperiului. (< fr. tétrarque, lat. tetrarches, gr. tetrarkhes)

TETRARHIE s. f. 1. a patra parte dintr-o țară, supusă autorității unui tetrarh (1). 2. formă de guvernământ în Imperiul Roman (instituită de Dioclețian), în care autoritatea era împărțită între patru conducători, fiecare având teritoriul său propriu de guvernare. 3. subdiviziune a falangei macedonene. (< fr. tétrarchie)

TETRARH ~i m. 1) Guvernator al unei tetrarhii. 2) Principe tributar de la hotarele de răsărit ale imperiului roman. /<lat. tetrarches, ngr. tetrárchis, fr. tétrarque

TETRARHIE ~i f. (în Imperiul Roman) Formă de conducere în care puterea de stat era împărțită între patru conducători, fiecare având teritoriul său de guvernare. [G.-D. tetrarhiei; Sil. tetr-] /<fr. tétrarchie

tetrarh (desp. te-trarh) s. m., pl. tetrarhi

tetrarhie (desp. te-trar-) s. f., art. tetrarhia, g.-d. art. tetrarhiei; pl. tetrarhii, art. tetrarhiile (desp. -hi-i-)

!tetrarh (te-trarh) s. m., pl. tetrarhi

!tetrarhie (te-trar-) s. f., art. tetrarhia, g.-d. art. tetrarhiei; pl. tetrarhii, art. tetrarhiile

tetrarh s. m. (sil. mf. tetr-), pl. tetrarhi

tetrarhie s. f. (sil. mf. te-trar-), art. tetrarhia, g.-d. art. tetrarhiei; pl. tetrarhii, art. tetrarhiile