TETRARHIE s. f. 1. a patra parte dintr-o țară, supusă autorității unui tetrarh (1). 2. formă de guvernământ în Imperiul Roman (instituită de Dioclețian), în care autoritatea era împărțită între patru conducători, fiecare având teritoriul său propriu de guvernare. 3. subdiviziune a falangei macedonene. (< fr. tétrarchie)