TETRARHIE s.f. Formă de guvernămînt în Imperiul roman (instituită de Dioclețian), în care autoritatea era împărțită între patru conducători, fiecare avînd teritoriul său propriu de guvernare. ♦ Subdiviziune a falangei macedonene. ♦ A patra parte dintr-o țară, supusă autorității unui tetrarh. [Gen. -iei. / < lat. tetrarchia].