tetrarhie sf [At: ZILOT, CRON. 66 / Pl: ~ii / E: gr τετραρχία, fr tétrarchie] 1 A patra parte dintr-o țară, supusă autorității unui tetrarh (1). 2 Formă de guvernământ, instituită de Dioclețian, care a împărțit Imperiul Roman între doi cezari și doi auguști, puterea supremă având-o împăratul Si: tetrarhat (2). 3 (Îvr) Conducere supremă a unui stat, constituită din patru persoane. 4 Perioadă în care își exercita funcția un tetrarh (1) Si: tetrarhat (3). 5 Tetrarhat (1). 6 Subdiviziune a falangei macedonene.

TETRARHIE, tetrarhii, s. f. Sistem politic (instituit de Dioclețian) potrivit căruia administrarea supremă a imperiului roman era împărțită în patru părți, cu patru conducători (puterea supremă avînd-o Dioclețian).

TETRARHIE s.f. Formă de guvernămînt în Imperiul roman (instituită de Dioclețian), în care autoritatea era împărțită între patru conducători, fiecare avînd teritoriul său propriu de guvernare. ♦ Subdiviziune a falangei macedonene. ♦ A patra parte dintr-o țară, supusă autorității unui tetrarh. [Gen. -iei. / < lat. tetrarchia].

TETRARHIE s. f. 1. a patra parte dintr-o țară, supusă autorității unui tetrarh (1). 2. formă de guvernământ în Imperiul Roman (instituită de Dioclețian), în care autoritatea era împărțită între patru conducători, fiecare având teritoriul său propriu de guvernare. 3. subdiviziune a falangei macedonene. (< fr. tétrarchie)

TETRARHIE ~i f. (în Imperiul Roman) Formă de conducere în care puterea de stat era împărțită între patru conducători, fiecare având teritoriul său de guvernare. [G.-D. tetrarhiei; Sil. tetr-] /<fr. tétrarchie

tetrarhie (desp. te-trar-) s. f., art. tetrarhia, g.-d. art. tetrarhiei; pl. tetrarhii, art. tetrarhiile (desp. -hi-i-)

!tetrarhie (te-trar-) s. f., art. tetrarhia, g.-d. art. tetrarhiei; pl. tetrarhii, art. tetrarhiile

tetrarhie s. f. (sil. mf. te-trar-), art. tetrarhia, g.-d. art. tetrarhiei; pl. tetrarhii, art. tetrarhiile