2 intrări

46 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

termin smn vz termen

2) *términ, a v. tr. (lat. término, -náre; fr. terminer). Sfîrșesc, isprăvesc, mîntuĭ, duc la capăt: a termina o lucrare. Îs la capăt, încheĭ: floarea care termină planta. V. refl. Gram. Am desinența cutare: cuvîntu umbros se termină în os.

1) *términ n., pl. e (lat. términus, hotar; it. términe, fr. terme). Hotar, sfîrșit: terminu vĭețiĭ. Timp hotărît p. o acțiune (de ex., o plată), soroc, vadea, diorie: a plăti la termin. Suma de plată la termin: a fi dator un termin (de chirie). S. m. Cuvînt propriŭ uneĭ științe, uneĭ meseriĭ: „carină” e un termin de marină. Pl. Cuvinte, expresiunĭ, mod de a vorbi: a te exprima în terminĭ urbanĭ. A fi în terminĭ bunĭ saŭ răĭ cu cineva, a fi în relațiunĭ bune saŭ rele cu cineva. Log. Fie-care din elementele propozițiuniĭ, comparațiuniĭ, silogizmuluĭ. Alg. Fie-care din cantitățile uneĭ expresiunĭ algebrice separate pin semnu + orĭ -. – Fals termen.

TERMEN, (1, 2, 3) termene, s. n., (4, 5, 6, 7, 8) termeni, s. m. 1. S. n. Dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se execută o obligație (bănească) sau se realizează ceva; soroc. ◊ Loc. adv. În (sau la) termen = la data fixată, prevăzută. ♦ Condiție, clauză într-un tratat, într-un acord. 2. S. n. Interval de timp, stabilit dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întâmple ceva. ◊ Loc. adv. În termen de... = în timp de... 3. S. n. (Înv.) Limită, hotar, sfârșit. 4. S. m. (în loc. și expr.) În termen = care își face serviciul militar în condițiile prevăzute de lege. A fi în termen = a-și face stagiul militar. 5. S. m. Cuvânt; expresie. 6. S. m. Fig. (în expr.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. 7. S. m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport. 8. S. m. Fiecare dintre cuvintele sau grupurile de cuvinte care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate. – Din lat. termen, -inis (cu unele sensuri după fr. terme).

TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o acțiune până la capăt; a isprăvi, a sfârși. ◊ Loc. adv. Pe terminate = aproape de a se termina, pe sfârșite. 2. Refl. A lua sfârșit, a se încheia. ♦ A avea o terminație, a se sfârși în... Cuvântul „masă ” se termină cu o vocală.Expr. (Fam.) A se termina cu cineva, se spune când cineva nu mai are nicio șansă de scăpare. [Prez. ind. acc. și: termín] – Din fr. terminer, lat. terminare.

termen [At: (a. 1776) IORGA, S. D. XII, 93 / V: (înv) tărmin, (reg) ~min / Pl: ~e sn, ~i sm / E: lat terminus, termen, fr terme] 1 sn Limită (în spațiu sau în timp) Si: sfârșit. 2 sn (Înv; îe) A pune (sau a da) ~ (unui lucru, unei situații) A face să înceteze Si: a termina (3). 3 sn Dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se execută o obligație (bănească) sau se realizează ceva Si: scadență, (pop) soroc. 4 sn (Îlav) În (sau la) ~ La data prevăzută. 5 sn (Îlav) ~n ~ de... În timp de... 6 sn (Înv; pex) Sumă care trebuie achitată la o anumită dată. 7 sn Interval de timp stabilit dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întâmple ceva. 8 sn (Îs) Soldat în ~ Soldat care execută serviciul militar. 9 sm Cuvânt (1). 10 sm (Lpl) Ansamblu de cuvinte sau expresii alese pentru a comunica ceva. 11 sm (Lpl) Fel de a se exprima. 12 sm Fiecare dintre cuvintele sau grupurile de cuvinte care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate. 13 sm (Fam; îe) A-și măsura ~ii A vorbi alegându-și cuvintele cu prudență pentrua nu supăra pe cineva. 14 sm (Fam; îe) A vorbi (de cineva) în ~i buni (sau răi) A vorbi pe cineva de bine (sau de rău). 15 sm (Fam; îe) A fl în ~i buni (sau răi) (cu cineva) A fi în relații bune sau rele cu cineva. 16 sm Clauză într-un tratat, într-un acord. 17 sm (Mat; îs) ~ii unui polinom Fiecare dintre monoamele unui polinom. 18 sm (Mat; îs) -i asemenea Monoame care au aceeași parte literală. 19 sm (Mat; îs) ~ liber Termenul unui polinom care nu conține necunoscute. 20-21 sm (Mat; îe) ~ al unei fracții Numărătorul (sau numitorul) unei fracții. 22 sm (Mat; îs) ~ii unei progresii Fiecare dintre cantitățile care formează o progresie. 23 sm (Mat; îs) ~ii unui raport Fiecare dintre numerele care pun în evidență rezultatul comparării a două mărimi. 24 sm (Log) Element primar de structură, indivizibil, al unui enunț sau sistem logic. 25 sm Element în relație cu altul (sau altele). 26 sm (Fiz) ~ spectral Mărime proporțională cu energia oricăreia dintre stările în care se poate afla un atom.

termina [At: DRLU / V: (fer) ~mena / Pzi: termin (A și: (pop) ~min), (îrg) ~nez / E: fr terminer, lat terminare] 1-2 vtr A duce o acțiune până la capăt (sau a lua sfârșit) Si: a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) sfârși. 3 vr (Pfm; îe) A se ~ cu cineva A nu mai avea nici o șansă de scăpare. 4 vi (Pfm; îe) A ~ cu cineva A rupe relațiile cu cineva. 5 vr (D. cuvinte) A avea o anumită terminație (1).

TÉRMEN, (1, 2, 3) termene, s. n., (4, 5, 6, 7, 8) termeni, s. m. 1. S. n. Dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se execută o obligație (bănească) sau se realizează ceva; soroc. ◊ Loc. adv. În (sau la) termen = la data fixată, prevăzută. ♦ Condiție, clauză într-un tratat, într-un acord. 2. S. n. Interval de timp, stabilit dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întâmple ceva. ◊ Loc. adv. În termen de... = în timp de... 3. S. n. (Înv.) Limită, hotar, sfârșit. 4. S. m. (În loc. și expr.) În termen = care își face serviciul militar în condițiile prevăzute de legi. A fi în termen = a-și face stagiul militar. 5. S. m. Cuvânt; expresie. 6. S. m. Fig. (În expr.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. 7. S. m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport. 8. S. m. Fiecare dintre cuvintele care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate. – Din lat. termen, -inis (cu unele sensuri după fr. terme).

TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o acțiune până la capăt; a isprăvi, a sfârși. ◊ Loc. adv. Pe terminate = aproape de a se termina, pe sfârșite. 2. Refl. A lua sfârșit, a se încheia. ♦ A avea o terminație, a se sfârși în... Cuvântul „masă” se termină cu o vocală.Expr. (Fam.) A se termina cu cineva, se spune când cineva nu mai are nici o șansă de scăpare. [Prez. ind. acc. și: termín] – Din fr. terminer, lat. terminare.

TÉRMEN1, termeni, s. m. 1. Cuvînt, expresie. Termenii de jargon... trădează în măsură însă mai mare decît arhaismele, dorința vorbitorului de a se distinge de restul poporului. GRAUR, F. L. 111. Zei mari! Cîte nimicuri ascunde sub manta... Cîți termeni goi de cuget! – ce josnice simțiri. MACEDONSKI, O. I 169. Parnasul nostru să-l vezi... Unul, iscoditor trist de termeni încoronați, Lipsiți de duh creator numește pe toți ceilalți. ALEXANDRERSCU, M. 240. ◊ Termen de comparație v. comparație. 2. (Numai la pl., în expr.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații sau raporturi bune (sau rele) cu cineva. 3. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom sau fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport. 4. (Fil.; în expr.) Termen major, termen minor, termen mediu v. c.

TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o acțiune pînă la capăt; a sfîrși, a isprăvi. Îmi cam terminasem treburile p-aici pe lîngă casă. PREDA, Î. 79. Mai mulți juni romîni ce-și terminase studiile în străinătate, înturnîndu-se în țară își propuseseră a da un impuls literaturii lîncezînde. NEGRUZZI, S. I 334. 2. Refl. A se sfîrși, a se încheia. Dar ce anume a fost și cum s-a terminat povestea, nu mai știa. C. PETRESCU, C. V. 106. ◊ Expr. (Familiar) A se termina cu cineva, se spune cînd cineva nu mai are nici o scăpare. În curînd își va aduce aminte de prea multe. Și atunci sînt pierdută. Atunci s-a terminat cu mine. DUMITRIU, N. 133. ♦ A avea o terminație, a se sfîrși cu... Cuvîntul «masă» se termină cu o vocală. – Accentuat și: (prez. ind.) termín.

TÉRMEN s.m. 1. Cuvânt, vorbă expresie; exprimare. 2. Fiecare dintre elementele unei comparații. 3. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom. 4. Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. ♦ Elementele unui enunț sau sistem logic. 5. (Fiz.) Termen spectral = mărime proporțională cu energia oricăreia dintre stările în care se poate afla un atom. [Var. termin s.m. / < lat. terminus, cf. fr. terme].

TERMINÁ vb. I. tr., refl. A (se) sfârși, a (se) isprăvi. ♦ refl. A avea o terminație, a se sfârși în... [P.i. términ, conj. -ne, imper. -nă. / < fr. terminer, lat. terminare].

TÉRMEN I. s. n. 1. dată dinainte fixată pentru executarea unei plăți, obligații etc.; scadență. 2. interval de timp (dinainte stabilit) în limita căruia trebuie să se înfăptuiască, să se întâmple ceva. 3. eveniment viitor și sigur în ce privește producerea lui, dar incert în ceea ce privește data la care se va produce. 4. (despre ostași) în termen = în curs de satisfacere a serviciului militar. II. s. m. 1. cuvânt, vorbă, expresie. 2. fiecare dintre elementele unei comparații. 3. (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele ce alcătuiesc o progresie sau un raport. 4. element primar al unui enunț sau sistem logic. ♦ fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. 5. (fiz.) termen spectral = mărime proporțională cu energia oricăreia dintre stările în care se poate afla un atom. 6. (fig.; pl.) relație (bună sau rea) cu cineva. (< lat. termen, după fr. terme)

TERMINÁ vb. I. tr., refl. a (se) sfârși, a (se) isprăvi. II. refl. a avea o terminație, a se sfârși în... (< fr. terminer, lat. terminare)

térmen-límită s. n. Ultimul termen ◊ „Patinatorii au termene-limită de evoluție pe gheață: o oră și jumătate sau două ore.” Cont. 22 I 71 p. 2. ◊ „De reținut că nu există un termen-limită de înscriere a dobânzii. Dimpotrivă, operațiunile de înscriere în librete sau de plată efectivă se fac oricând.” Sc. 10 VIII 75 p. 3. ◊ „Liderul organizației politico-militare șiite «AMAL», N.B., a declarat ziariștilor că nu este legat de un termen-limită în ceea ce privește problema ostaticilor [...]” R.l. 26 V 85 p. 6 (din termen + limită)

TÉRMEN2 ~i m. 1) Unitate normativă cu sens delimitat care desemnează o noțiune proprie unui anumit domeniu de activitate. 2) Cuvânt sau expresie proprii unui vorbitor. ◊ A fi în ~i buni (sau răi) cu cineva a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. /<lat. termen, ~inis, fr. terme

A TERMINÁ términ tranz. (acțiuni) 1) A duce până la capăt; a sfârși; a încheia. 2) A face să se termine. /<fr. terminer, lat. terminare

A SE TERMINÁ pers. 3 se términă intranz. 1) (despre acțiuni, intervale de timp etc.) A ajunge până la capăt; a se sfârși; a se încheia; a se isprăvi; a dovedi. 2) A avea drept terminație; a se sfârși; a se încheia. /<fr. terminer, lat. terminare

termen n. 1. limită, sfârșit: termenul vieții; 2. timp fixat pentru plată: chiria se plătește obișnuit în două termene; 3. sumă de plătit la capătul unui termen: e dator trei termene.

termen m. 1. mod de a vorbi, expresiune: termen impropriu; 2. fiecare din elementele propozițiunii, comparațiunii, silogismului; 3. fiecare din cantitățile unei expresiuni algebrice separată prin semnele + sau -. 4. fig. relațiuni, situațiune reciprocă: suntem în termeni buni cu dânsul.

terminà v. 1. a isprăvi, a duce la capăt: a termina o lucrare; 2. a fi la capăt: floarea termină planta; 3. a ajunge la capăt: s’a terminat; 4. Gram. a avea o dezinență oarecare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+termen-vede s. m., pl. termeni-vede

termen1 (cuvânt, monom) s. m., pl. termeni

termina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. termin, 3 termină; conj. prez. 3 să termine; imperf. 2 sg. termină

térmen (cuvânt, monom) s. m., pl. térmeni

terminá vb., ind. prez. 1 sg. términ, 3 sg. și pl. términă; conj. prez. 3 sg. și pl. términe; imper. 2 sg. términă

termen, -ne (i-am acordat două termene); -ni (termeni tehnici).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TÉRMEN s. 1. v. dată. 2. v. scadență. 3. interval, perioadă. (Un ~ de garanție de 6 luni.) 4. v. clauză. 5. v. cuvânt.

TERMINÁ vb. 1. a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) sfârși, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mântui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvârși. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a sfârși, (înv.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. v. desăvârși. 4. a epuiza, a isprăvi, a încheia, a sfârși, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. v. încheia. 6. v. ieși. 7. a se încheia, a se sfârși, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obârși. (Toate trec și se ~.) 8. v. absolvi. 9. v. solda. 10. v. lichida. 11. v. sfârși. 12. v. expira. 13. v. consuma. 14. v. înceta.

TERMEN s. 1. dată, timp, vreme, zi, (pop.) soroc, (înv.) sorocire, veleat. (La ~ hotărit...) 2. (FIN., EC.) scadență, (pop.) soroc, (prin Ban.) roc, (înv.) diorie, vadea. (Polița a ajuns la ~.) 3. interval, perioadă. (Un ~ de garanție de 6 luni.) 4. (JUR.) clauză, condiție, dispoziție, prevedere, punct, stipulare, stipulație, (înv. și pop.) tocmeală, (înv.) șart. (~ al unui contract.) 5. (LINGV.) cuvînt, vorbă, (livr.) verb, vocabulă, (pop.) zicere, (reg.) boace, (înv.) glas, grai, limbă, parolă, vorbire, voroavă. (Un ~ nou intrat în limbă.)

termen s. v. CAP. CAPĂT. FINAL. FINE. GRANIȚĂ. HOTAR. ÎNCHEIERE. LIMITĂ. MARGINE. SFÎRȘIT.

TERMINA vb. 1. a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) sfîrși, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mîntui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvîrși. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a sfîrși, (înv.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. a desăvîrși, a încheia, a sfîrși. (A ~ opera începută de alții.) 4. a epuiza, a isprăvi, a încheia, a sfîrși, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mîntui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. a isprăvi, a încheia, a închide, a sfîrși. (Să ~ discuția.) 6. a ieși, a se isprăvi, a se sfîrși. (Cum s-o ~, să se ~.) 7. a se încheia, a se sfîrși, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obîrși. (Toate trec și se ~.) 8. a absolvi, a isprăvi, a sfîrși. (A ~ liceul.) 9. a se încheia, a se sfîrși, a se solda. (Disputa s-a ~ cu un eșec.) 10. a încheia, a lichida, a sfîrși. (Să ~ toate socotelile.) 11. a se duce, a se încheia, a (se) sfîrși, a trece. (S-a ~ și vacanța.) 12. a expira, a se isprăvi, a se încheia, a se sfîrși. (S-a ~ termenul de garanție.) 13. a (se) consuma, a (se) epuiza, a (se) isprăvi, a (se) sfîrși, (reg.) a (se) găti, a (se) topi. (Au ~ toate proviziile.) 14. a conteni, a se curma, a înceta, a se opri, a se potoli, a se sfîrși, a sta, (înv. și pop.) a se ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia s-a ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

térmen (-ne), s. n.1. Limită (în spațiu sau în timp). – 2. Soroc, scadență. – Var. mold. termin. Lat. termen, cu sensurile din fr. terme.Der. termina, vb. (a sfîrși, a încheia); teminal, adj. (final); terminați(un)e, s. f. (finală); neterminat, adj. (care nu a fost sfîrșit).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TÉRMEN s. m. (< lat. terminus, cf. fr. terme): 1. (în limbajul comun) cuvânt, vorbă. În raport cu sfera vocabularului pe care o reprezintă, întâlnim: t. populari, t. dialectali (regionali), t. de jargon, t. de argou, t. literari, t. neologici etc. 2. (în limbajele speciale) cuvânt propriu unei anumite științe, care servește la exprimarea unei noțiuni specifice. În raport cu aceste noțiuni, cu domeniile de activitate în care se folosesc, se disting următoarele categorii: t. lingvistici, t. geografici, t. tehnici, t. istorici, t. științifici, t. sportivi etc. ◊ ~ regént: t. de care depinde sintactic o parte de propoziție secundară sau o propoziție subordonată (v. cuvânt regent). ◊ ~ introductív: t. care introduce în propoziție sau în frază o unitate sintactică (v. cuvânt introductiv). ◊ ~ corelatív: t. care intră în corelație sintactică cu un alt t. din cadrul frazei (introductiv), într-o relație de interdependență (v. cuvânt corelativ). v. și cuvấnt.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DESINIT IN PISCEM (lat.) termină în (coadă de) pește – Horațiu, „Ars poetica”, 4: „Desinit in piscem mulier formosa superne” („Termină o femeie frumoasă în coadă de pește”). Horațiu compară opera de artă lipsită de coerență stilistică sau de idei cu o astfel de reprezentare plastică.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se termina în coadă de pește expr. (d. o acțiune, o narațiune etc.) a avea un sfârșit neconvingător / neclar; a se termina sub așteptările pe care le justifică începutul.

S-A TERMINAT! aleluia!, amin!, a înțărcat bălaia!

termina, termin I. v. t. 1. a omorî, a ucide. 2. a ruina, a distruge. II. v. i. a ajunge la orgasm; a ejacula.

Intrare: termen (cuvânt, monom)
termen1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • termen
  • termenul
  • termenu‑
plural
  • termeni
  • termenii
genitiv-dativ singular
  • termen
  • termenului
plural
  • termeni
  • termenilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • termin
  • terminul
  • terminu‑
plural
  • termini
  • terminii
genitiv-dativ singular
  • termin
  • terminului
plural
  • termini
  • terminilor
vocativ singular
plural
Intrare: termina
verb (VT2)
Surse flexiune: DOOM 2
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • termina
  • terminare
  • terminat
  • terminatu‑
  • terminând
  • terminându‑
singular plural
  • termină
  • terminați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • termin
(să)
  • termin
  • terminam
  • terminai
  • terminasem
a II-a (tu)
  • termini
(să)
  • termini
  • terminai
  • terminași
  • terminaseși
a III-a (el, ea)
  • termină
(să)
  • termine
  • termina
  • termină
  • terminase
plural I (noi)
  • terminăm
(să)
  • terminăm
  • terminam
  • terminarăm
  • terminaserăm
  • terminasem
a II-a (voi)
  • terminați
(să)
  • terminați
  • terminați
  • terminarăți
  • terminaserăți
  • terminaseți
a III-a (ei, ele)
  • termină
(să)
  • termine
  • terminau
  • termina
  • terminaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

termen, termenisubstantiv masculin

  • 1. Cuvânt, expresie, exprimare, vorbă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Termenii de jargon... trădează în măsură însă mai mare decît arhaismele, dorința vorbitorului de a se distinge de restul poporului. GRAUR, F. L. 111. DLRLC
    • format_quote Zei mari! Cîte nimicuri ascunde sub manta... Cîți termeni goi de cuget! – ce josnice simțiri. MACEDONSKI, O. I 169. DLRLC
    • format_quote Parnasul nostru să-l vezi... Unul, iscoditor trist de termeni încoronați, Lipsiți de duh creator numește pe toți ceilalți. ALEXANDRERSCU, M. 240. DLRLC
  • 2. Fiecare dintre elementele unei comparații. DN
  • 3. matematică Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 4. Fiecare dintre cuvintele sau grupurile de cuvinte care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate. DEX '09
    • 4.1. Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. DN
      • 4.1.1. Elementele unui enunț sau sistem logic. DN
  • 5. fizică Termen spectral = mărime proporțională cu energia oricăreia dintre stările în care se poate afla un atom. DN
  • chat_bubble figurat A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
etimologie:
  • limba latină termen, -inis (cu unele sensuri după limba franceză terme). DEX '09 DEX '98 DN

termina, terminverb

  • 1. tranzitiv A duce o acțiune până la capăt. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Îmi cam terminasem treburile p-aici pe lîngă casă. PREDA, Î. 79. DLRLC
    • format_quote Mai mulți juni romîni ce-și terminase studiile în străinătate, înturnîndu-se în țară își propuseseră a da un impuls literaturii lîncezînde. NEGRUZZI, S. I 334. DLRLC
  • 2. reflexiv A lua sfârșit, a se încheia. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Dar ce anume a fost și cum s-a terminat povestea, nu mai știa. C. PETRESCU, C. V. 106. DLRLC
    • 2.1. A avea o terminație, a se sfârși în... DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Cuvântul „masă” se termină cu o vocală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble familiar A se termina cu cineva, se spune când cineva nu mai are nicio șansă de scăpare. DEX '09 DLRLC
      • format_quote În curînd își va aduce aminte de prea multe. Și atunci sînt pierdută. Atunci s-a terminat cu mine. DUMITRIU, N. 133. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.