TEISM¹ s. n. Credință în Dumnezeu înțeles ca unic, de altă esență decât lumea pe care a creat-o, ca ființă vie, dotată cu voință, ca persoană absolută, exterioară naturii, dar și imanentă ei prin prezența și acțiunea sa creatoare. – Din fr. théisme.

teism² sn [At: D. MED. / E: fr théisme] (Med) Ansamblul tulburărilor produse de consumul abuziv al ceaiului.

teism¹ sns [At: NEGULICI / E: fr théisme] Concepție filozofică religioasă care afirmă existența lui Dumnezeu ca ființă supranaturală, rațională, creatoare și conducătoare a lumii.

TEISM¹ s. n. Doctrină filozofică bazată pe admiterea existenței lui Dumnezeu ca ființă absolută care a creat lumea și o îndrumează^[1]. – Din fr. théisme.

TEISM s. n. Teorie filozofică idealistă, bazată pe admiterea existenței lui dumnezeu ca ființă supranaturală rațională, care a creat lumea și o îndrumează.

TEISM¹ s.n. Concepție filozofică-religioasă care admite existența lui Dumnezeu ca ființă supranaturală rațională, creatoare și conducătoare a lumii. [Pron. te-ism. / cf. fr. théisme < gr. theos – zeu].

TEISM² s.n. (Med.) Totalitatea tulburărilor produse în urma abuzului de ceai. [Pron. te-ism. / < fr. théisme, cf. thé – ceai].

TEISM¹ s. n. concepție filozofico-religioasă care admite existența lui Dumnezeu ca ființă supranaturală rațională, creatoare și conducătoare a lumii. (< fr. théisme)

TEISM² s. n. intoxicație survenită în urma abuzului de ceai. (< fr. théisme)

-TEISM³ elem. teo-.

TEISM¹ n. Concepție filozofică religioasă care admite existența lui Dumnezeu ca ființă absolută, supranaturală și conducătoare a lumii. /<fr. théisme

TEISM² n. Stare patologică, provocată de consumul abuziv al ceaiului de mare concentrație. /<fr. théisme

teism n. credință în existența unui Dumnezeu care guvernă lumea după libera sa voință.

teo- [At: DN³ / P: te-o~ / E: it teo-, fr théo-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Zeu. 2 Dumnezeu.

TE- v. teo-.

TEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „zeu”, „dumnezeu”. [Pron. te-o-, var. te-, scris și theo-. / < it. teo-, fr. théo-, cf. gr. theos].

THEO- v. teo-.

TE- elem. teo-.

TEO-/TE-, -TEISM, -TEU elem. „zeu, divinitate”. (< fr. théo-, thé-, -théisme, -thée, cf. gr. theos)

-TEU² elem. teo-.

teízm n. (d. vgr. théos, Dumnezeŭ). Doctrina care admite existența luĭ Dumnezeŭ. V. deizm.

teism s. n.

teism s. n.

teism (filoz., med.) s. n.

TEO- „zeu, divinitate”. ◊ gr. theos „zeu, zeitate” > fr. théo-, germ. id., engl. id., it. teo- > rom. teo-. □ ~botanologie (v. botano-, v. -logie₁), s. f., studiu al plantelor menționate în lucrările ecleziastice; ~centric (v. centric), adj., care situează pe Dumnezeu în centrul experienței religioase; ~crat (v. -crat), s. m., membru al unei teocrații; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt caracteristică orînduirii sclavagiste, în care autoritatea, considerată ca emanînd de la divinitate, este exercitată de către casta sacerdotală; ~fanie (v. -fanie), s. f., apariție sau manifestare a divinității; ~foric (v. -foric), adj., s. n., (nume) de zeu; ~gamie (v. -gamie), s. f., împerechere a unui zeu cu o muritoare, prin care se acredita ideea descendenței divine a copilului dobîndit; ~gonie (v. -gonie), s. f., totalitate a miturilor avînd ca temă originea și genealogia zeilor; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a unui zeu; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii; ~mahie (v. -mahie), s. f., luptă mitică între zei; ~manie (v. -manie), s. f., stare patologică religioasă contemplativă; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare de zeu; ~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină filozofică și religioasă de origine orientală, care susține ideea unei pretinse cunoașteri nemijlocite a esenței divinității.

teism s. n. Concepție filozofică-religioasă care afirmă existența lui Dumnezeu ca persoană absolută, exterioară naturii, dar și imanentă ei, prin prezența și acțiunea sa creatoare, susținătoare și conducătoare a lumii. Se deosebește de panteism prin faptul că îl socotește pe Dumnezeu transcendent, iar de deism pentru că îi atribuie lui Dumnezeu, ca providență, o acțiune perpetuă. – Din fr. théisme.