2 intrări

18 definiții

TEÍSM1 s. n. Credință în Dumnezeu înțeles ca unic, de altă esență decât lumea pe care a creat-o, ca ființă vie, dotată cu voință, ca persoană absolută, exterioară naturii, dar și imanentă ei prin prezența și acțiunea sa creatoare. – Din fr. théisme.

TEÍSM2 s. n. (Med.) Ansamblul tulburărilor produse de consumul abuziv al ceaiului. – Din fr. théisme.

TEÍSM1 s. n. Doctrină filozofică bazată pe admiterea existenței lui Dumnezeu ca ființă absolută care a creat lumea și o îndrumează [!] – Din fr. théisme.

TEÍSM2 s. n. (Med.) Ansamblul tulburărilor produse de consumul abuziv al ceaiului. – Din fr. théisme.

TEÍSM s. n. Teorie filozofică idealistă, bazată pe admiterea existenței lui dumnezeu ca ființă supranaturală rațională, care a creat lumea și o îndrumează.

teísm (filoz., med.) s. n.

TEÍSM1 s.n. Concepție filozofică-religioasă care admite existența lui Dumnezeu ca ființă supranaturală rațională, creatoare și conducătoare a lumii. [Pron. te-ism. / cf. fr. théisme < gr. theos – zeu].

TEÍSM2 s.n. (Med.) Totalitatea tulburărilor produse în urma abuzului de ceai. [Pron. te-ism. / < fr. théisme, cf. thé – ceai].

TEÍSM2 s. n. intoxicație survenită în urma abuzului de ceai. (< fr. théisme)

TEÍSM1 s. n. concepție filozofico-religioasă care admite existența lui Dumnezeu ca ființă supranaturală rațională, creatoare și conducătoare a lumii. (< fr. théisme)

TEÍSM2 n. Stare patologică, provocată de consumul abuziv al ceaiului de mare concentrație. /<fr. théisme

TEÍSM1 n. Concepție filozofică religioasă care admite existența lui Dumnezeu ca ființă absolută, supranaturală și conducătoare a lumii. /<fr. théisme

teism n. credință în existența unui Dumnezeu care guvernă lumea după libera sa voință.

TEO-/TE-, -TEÍSM, -TÉU elem. „zeu, divinitate”. (< fr. théo-, thé-, -théisme, -thée, cf. gr. theos)

teízm n. (d. vgr. théos, Dumnezeŭ). Doctrina care admite existența luĭ Dumnezeŭ. V. deizm.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

teísm s. n. Concepție filozofică-religioasă care afirmă existența lui Dumnezeu ca persoană absolută, exterioară naturii, dar și imanentă ei, prin prezența și acțiunea sa creatoare, susținătoare și conducătoare a lumii. Se deosebește de panteism prin faptul că îl socotește pe Dumnezeu transcendent, iar de deism pentru că îi atribuie lui Dumnezeu, ca providență, o acțiune perpetuă. – Din fr. théisme.

Intrare: teism (subst.)
teism (subst.) substantiv neutru
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular teism teismul
plural
genitiv-dativ singular teism teismului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: teism (suf.)
teism (suf.)
sufix (I7-S)