12 definiții pentru teism (filos.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TEÍSM1 s. n. Credință în Dumnezeu înțeles ca unic, de altă esență decât lumea pe care a creat-o, ca ființă vie, dotată cu voință, ca persoană absolută, exterioară naturii, dar și imanentă ei prin prezența și acțiunea sa creatoare. – Din fr. théisme.

teism1 sns [At: NEGULICI / E: fr théisme] Concepție filozofică religioasă care afirmă existența lui Dumnezeu ca ființă supranaturală, rațională, creatoare și conducătoare a lumii.

TEÍSM1 s. n. Doctrină filozofică bazată pe admiterea existenței lui Dumnezeu ca ființă absolută care a creat lumea și o îndrumează[1]. – Din fr. théisme.

  1. În această ediție a DEX, conjugarea recomandată este îndrumă. — cata

TEÍSM s. n. Teorie filozofică idealistă, bazată pe admiterea existenței lui dumnezeu ca ființă supranaturală rațională, care a creat lumea și o îndrumează.

TEÍSM1 s.n. Concepție filozofică-religioasă care admite existența lui Dumnezeu ca ființă supranaturală rațională, creatoare și conducătoare a lumii. [Pron. te-ism. / cf. fr. théisme < gr. theos – zeu].

TEÍSM1 s. n. concepție filozofico-religioasă care admite existența lui Dumnezeu ca ființă supranaturală rațională, creatoare și conducătoare a lumii. (< fr. théisme)

TEÍSM1 n. Concepție filozofică religioasă care admite existența lui Dumnezeu ca ființă absolută, supranaturală și conducătoare a lumii. /<fr. théisme

teism n. credință în existența unui Dumnezeu care guvernă lumea după libera sa voință.

teízm n. (d. vgr. théos, Dumnezeŭ). Doctrina care admite existența luĭ Dumnezeŭ. V. deizm.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

teísm s. n. Concepție filozofică-religioasă care afirmă existența lui Dumnezeu ca persoană absolută, exterioară naturii, dar și imanentă ei, prin prezența și acțiunea sa creatoare, susținătoare și conducătoare a lumii. Se deosebește de panteism prin faptul că îl socotește pe Dumnezeu transcendent, iar de deism pentru că îi atribuie lui Dumnezeu, ca providență, o acțiune perpetuă. – Din fr. théisme.

Intrare: teism (filos.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • teism
  • teismul
  • teismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • teism
  • teismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

teism (filos.)

  • 1. Credință în Dumnezeu înțeles ca unic, de altă esență decât lumea pe care a creat-o, ca ființă vie, dotată cu voință, ca persoană absolută, exterioară naturii, dar și imanentă ei prin prezența și acțiunea sa creatoare.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: