tec sm [At: M. D. ENC. / S și: teck / Pl: teci / E: fr teck] 1 Arbore exotic din India și Oceania, înalt, cu frunze opuse, întregi, cu flori albe, cu lemn foarte tare, care se întrebuințează în special la construcții navale (Tectona grandis). 2 (Pex) Lemnul de tec (1).

TEC s.m. Arbore din India și Oceania, cu lemnul foarte tare, care se întrebuințează în special la construirea corăbiilor. [Scris și teck, pl. teci. / < fr. teck].

TEC¹ s. m. arbore din India și Oceania, cu lemnul foarte tare, folosit în special în construcții navale. (< fr. teck)

TEC s. Dozator de sucuri ◊ „Comerțul a pătruns și în piața de legume, unde câțiva oameni cu inițiativă și-au instalat măsuțe cu tot felul de produse, mașina de înghețată sau de TEC, fără să se gândească că micșorează prea mult spațiul.” R.l. 19 IV 93 p. 5 (din numele firmei TEC care importă dozatoarele)

TEC teci m. Arbore exotic cu lemn foarte tare, folosit în construcția navelor. /<fr. teck

țag sn vz țeh²

țaghi sn vz țeh²

țăf sn vz țeh² corectat(ă)

țăgur sn vz țeh²

țău sn vz țeh²

țâf sn vz țeh²

țâfă¹ sf vz țeh²

țâflă sf vz țeh²

țec sn vz țeh²

țeche sf vz țeh²

țechi² sn vz țeh²

țed sn vz țeh²

țef¹ sn vz țeh¹

țef² sn vz țeh²

țeft¹ sn vz țeh¹

țeft² sn vz țeh²

țeg sn vz țeh²

țeghi sn vz țeh²

țeh² [At: MOLNAR, D. 357/8 / V: (îrg) țef, țeft, (îvr) țenc, (reg) țec, țechi, țeg, țeghi sn, țeche sf, țenchi, țed, țeit, țăf, țău (Pl: țăuri, țeie) sn, țâf, țâfă, țâflă sf, țag, țaghi, țăgur, țog, țov (Pl: țovuri) sn, țof s, țoft, țoic (Pl: țoicuri) sn, țuc s, țoagă (Pl: țoguri), țoghie (Pl: țoghii), țoglie (Pl: țoglii) sf, țocli ssp / Pl: ~uri / E: săs zecha (ger Zeichen) „semn de hotar (la ogoare)”] 1 sn (Îrg) Obiect folosit pentru a marca ceva, pentru a delimita un hotar, un ogor etc. 2 sn (Îrg) Bucată de lemn folosită ca semn de hotar. 3 sn (Reg; îf țed, țăf) Răzor² servind drept hotar și potecă între două ogoare, două proprietăți etc. 4 sn (Reg; îf țeghi, țag) Scop. 5 sn (Pop; îf țef, țeft) Par în mijlocul unei arii de treierat cu cai, în jurul căruia se înfășoară funia în timpul acestuia Si: steajăr. 6 sn (Pop; îlav) La țeft La momentul potrivit. 7 sn (Pop; îe) A ieși (sau a scoate) la țeft A da în vileag. 8 sn (Îvr; îf țenc) Cadran solar Si: gnomon. 9 sn (Trs; îf țov) Bucată lungă de lemn Si: bâtă. 10 sn (Trs; Mol; îf țog) Prăjină pe care o au ciobanii. 11 sn (Trs; Mol; îf țuc) Prăjină cu cârlig la vârf pe care o folosesc ciobanii pentru a prinde oile Si: cață¹ (1). 12 sn (Reg; îf țău) Băț cu care se măsoară țuica în butoi. 13 sn (Trs; îf țov) Băț împodobit cu dantele și panglici, purtat la nuntă. 14 sn (Reg; îf țăf) Furcă de tors. 15 sf (Reg; îf țeche) Băț de undiță. 16 sf (Reg; îf țoghie) Undiță. 17 sn (Reg; îf țec) Cui de lemn în care se fixează cârma plutei. 18 sn (Reg; îf țenchi) Cui de care se leagă pluta la mal. 19 sf (Reg; îf țoghie) Țeapă (14). 20 sn (Reg; lpl; îf țocli) Stâlpi care se pun, ca element de susținere, la colțurile caselor țărănești Si: pop¹, săgeată. 21 sf (Olt; Mun; îf țoghie, țoglie) Armă de luptă. 22 sf (Olt; Mun; îaf) Lance. 23 sf (Olt; Mun; îaf) Săgeată. 24 sn (Pop; îf țeft) Orcic. 25 sn (Reg; îf țoft) Verigă de metal care leagă orcicul de crucea căruței. 26 sn (Reg; îf țeg, țăit) Nuia de lemn mlădios și subțire pârlită în foc și răsucită sau sârmă groasă, uneori împletită, folosită la legatul bârnelor unei plute între ele. 27 sn (Reg; îf țeit, țenchi) Gânj (1) făcut dintr-un copac subțire, pârlit în foc și răsucit, sau pripon care servea la ancoratul plutei la mal. 28 sn (Reg; îf țoft) Șoldar. 29 sn (Reg; îcs) De-a țăful Joc de copii în care se scot cu bățul cantități mici de pământ din gaura celui care este trimis să aducă țurca¹ (1) aruncată de ceilalți. 30 sn (Reg; îcs) De-a mingea-n țog Joc de copii în care participanții se înșiră de-a lungul unei linii și bat pe rând mingea aruncată de un jucător aflat de cealaltă parte a liniei și care încearcă să o prindă. 31 sn (Reg; îf țog) Loc anumit spre care trebuie să fugă cel care a bătut mingea la oină Si: (reg) țel (4). 32 sn (Reg; îf țechi; îe) A fi în țechi A se afla la bătaie, în cadrul jocului de oină. 33 sn (Ban; îf țoic, țoagă) Groapă în pământ la jocul de copii numit de-a poarca. 34 sn (Înv; îf țef, țeft) Punct de plecare al unei acțiuni. 35 sn (Înv; îaf) Centru (al unei acțiuni). 36 sn (Înv; îf țeft; îe) A fi la țeft A se afla într-o poziție-cheie, de care depinde totul. 37 sn (Înv) Moment culminant, decisiv. 38 sn (Înv) Capăt. 39 sn (Înv) Scop².
corectat(ă)

țeh¹ sn [At: (a. 1703), IORGA, S. D. X, 253 / V: ~i, țeih, țeihi, țef (Pl: ~i), țeft / Pl: ~uri / E: ger Zeche, mg céh] (Îrg) Breaslă de meșteșugari.

țehi sn vz țeh¹

țeih sn vz țeh¹

țeihi sn vz țeh¹

țeit sn vz țeh²

țenc sn vz țeh²

țenchi⁷ sn vz țeh²

țoagă² sf vz țeh²

țocli ssp vz țeh² corectat(ă)

țof² s vz țeh²

țoft sn vz țeh²

țog sn vz țeh²

țoghie sf vz țeh²

țoic s vz țeh²

țov sn vz țeh²

țuc³ s vz țeh²

TECK s.m. v. tec.

TEC²(A)-/TECI-, -TECIU elem. „conceptacul, teacă”. (< fr. théc/a/-, -théci-, -thécium, cf. lat. theca, gr. theke)

TECI- elem. tec²(a)-.

-TECIU elem. tec²(a)-.

țef(t) n., pl. urĭ (rus. ceh, d. germ. zeche, breaslă). Munt. vest. Paru din mijlocu ariiĭ (steajăr). Fig. Centru, loc de acțiune: ceĭ de la țeft. A scoate la țeft, a scoate la lumină, la iveală. – În Trans. țeh, breaslă (după ung. céh). V. țanc, vileag.

tec s. m., pl. teci

tec s. m., pl. teci

tec s. m., pl. teci

țeh, țehuri, s.n. (înv. și reg.) 1. breaslă, corporație. 2. moment culminant, decisiv; scop, țel; și: țef.

TECA- „conceptacul, teacă”. ◊ gr. theke „cutie, casetă, teacă” > fr. théca-, engl. id., germ. theka- > rom. teca-. □ ~for (v. -for), adj., care poartă teci; ~spor (v. -spor), s. m., spor închis într-un conceptacul.

TECI- „teacă”. ◊ L. theca „învelitoare, teacă” > fr. théci-, engl. id. > rom. teci-. □ ~fer (v. -fer), adj., care poartă teci; ~form (v. -form), adj., în formă de teacă.

-TECIU „receptacul, capsulă, lojă”. ◊ gr. theke „cutie, casetă” > fr. -thécium, germ. id., engl. id. > rom. -teciu.

TEC 1. + -man: Tecman (Sd XI 68); diiac Covurluianul (17 A V 150). 2. Tecoță b, (Ard). 3. Tecșa b, (Viciu 16; Ard); -n (17 B II 162 etc.). 4. Tecușan (17 B III 325). 5. Cu e> i, Ticușan, E. V. și Teacă.