tauto- [At: DN³ / P: ta-u~ / E: it, fr tauto-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Identic. 2 Identitate.

tăut sm [At: KLEIN, D. 488 / V: (reg) tot, tout (pronunțat monosilabic) / Pl: ~uți / E: mg tót] (Trs) Slovac.

tăuț sn [At: LB / Pl: ~uri / E: tău² + -uț] 1-8 (Reg; șhp) Tăușor (1-8).

tot¹ sm vz tăut

tout sm vz tăut

TAUTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „identic”, „la fel”, „identitate”. [Pron. ta-u-. / < it., fr. tauto-, cf. gr. tauto – același].

TAUT(O)- elem. „același, identic”. (< fr. taut/o/-, cf. gr. tauto)

Tăuț (Logofătul) m. mare cancelar sub Ștefan cel Mare și sub fiul său Bogdan: el încheiă în 1510 un tractat de pace între Sigismund al Poloniei și Bogdan, apoi în 1513 fu trimis la Constantinopole să închine de bună voie Moldova Turcilor.

TAUT-, v. TAUTO-. □ ~onim (v. -onim), s. n., epitet specific care repetă numele generic al plantei.

TAUTO- „la fel, identic”. ◊ gr. tauto „același” > fr. tauto-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. tauto-. □ ~cron (v. -cron), adj., 1. Care se produce la intervale identice de timp. 2. Care este situat la intervale egale de timp; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., repetiție supărătoare a acelorași sunete; ~gramă (v. -gramă), s. f., gen de poezie în care toate cuvintele încep cu aceeași literă; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Greșeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiași idei, formulată cu alte cuvinte. 2. Judecată în care subiectul și predicatul sînt exact aceeași noțiune. 3. Expresie care în cadrul unui sistem formal este adevărată în orice interpretare; ~mer (v. -mer), adj., (despre substanțe) care prezintă tautomerie; ~merie (v. -merie), s. f., caracteristică a unor substanțe organice izomere de a trece cu ușurință una în cealaltă.

TĂUT etnic < magh. toth „slovac”. 1. Thot b. și Thota f. (M mar). 2. Tăut (Arh); -ul diac (Ștef); nume frecv., mold. (Dm; Băl I) etc.; Tăutul/ovici scris și -escul (Ștef; Sd XI 84). 3. Tăut/eni, -ești, -ul, Tăuții, ss. 4. Teutul, l. (Cl).

TĂUT s. v. slovac.

tăut s. v. SLOVAC.

tăút, tăuți, s.m. (reg.) Slovac: „Au fost odată aici niște slovaci aduși poate pentru lucrul minelor și de aceea i se zice tăuți” (Iorga, 1906: 79). ■ (top.) Tăuții-Măgherăuș, Tăuții de Sus, Tăuții de Jos, localități limitrofe orașului Baia Mare. ■ (onom.) Tăut(u), Tăutan, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. tóth „slovac” (Galdi, după DER; MDA).

tăúț, tăuți, s.m. Lac de mici dimensiuni, baltă, apă stătătoare; teren înmlăștinat. ■ (top.) Tăuț, lac, pădure în Drăghia, Groape, Larga, Peteritea, Rohia. – Din tău „lac” + suf. -uț (MDA).

tăut, tăuți, s.m. – (reg.) Slovac. „Au fost odată aici niște slovaci aduși poate pentru lucrul minelor și de aceea i se zice tăuți” (Iorga, 1906: 79). ♦ (top.) Tăuții Măgherăuș, Tăuții de Sus, Tăuții de Jos: localități limitrofe orașului Baia Mare. ♦ (onom.) Tăut, Tăutan, Tăutu, nume de familie (348 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. tóth „slovac” (Galdi, cf. DER; MDA).

tăuț, tăuți, s.m. – Lac de mici dimensiuni, baltă, apă stătătoare; teren înmlăștinat. ♦ (top.) Tăuț, lac, pădure în Drăghia, Groape, Larga, Peteritea, Rohia (Vișovan, 2008) și fânațe în Slătioara (Vișovan, 2005). – Din tău „lac” + suf. -uț (MDA).

tăut, tăuți, s.m. – Slovac. Tăuții Măgherăuș, Tăuții de Sus, Tăuții de Jos: localități limitrofe orașului Baia Mare. „Au fost odată aici niște slovaci aduși poate pentru lucrul minelor și de aceea i se zice tăuți” (Iorga 1906: 79). – Din magh. tóth „slovac” (Galdi cf. DER).