tăuț sn [At: LB / Pl: ~uri / E: tău² + -uț] 1-8 (Reg; șhp) Tăușor (1-8).

Tăuț (Logofătul) m. mare cancelar sub Ștefan cel Mare și sub fiul său Bogdan: el încheiă în 1510 un tractat de pace între Sigismund al Poloniei și Bogdan, apoi în 1513 fu trimis la Constantinopole să închine de bună voie Moldova Turcilor.

tăuț, tăuți, s.m. – Lac de mici dimensiuni, baltă, apă stătătoare; teren înmlăștinat. ♦ (top.) Tăuț, lac, pădure în Drăghia, Groape, Larga, Peteritea, Rohia (Vișovan, 2008) și fânațe în Slătioara (Vișovan, 2005). – Din tău „lac” + suf. -uț (MDA).