tarhat sn vz tărhat

tarhat n. Mold. Tr. sarcină, greutate mare: măgari încărcați cu tarhatul pe ei. [Ung. TERH, povară].

tarhát, V. tărhat.

tărhat sn [At: N. TEST. (1648), 2776 / V: (reg) tar~, ~heci, târ~, ter~, terhet / Pl: ~uri / E: ns cf mg terhet (Ac al lui terh)] 1 (Pop) Povară. 2 (Pop) Bagaj (1). 3 (Reg) Sac cu aproximativ două feldere de cereale sau făină, făcut în formă de desagi. 4 (Reg; îf terhet) Greutate la cumpăna fântânii. 5 (Reg) Haină de casă.

tărheci sn vz tărhat

târhat sn vz tărhat

terhat sn vz tărhat

terhet sn vz tărhat

terheti sn vz tărhat

TĂRHAT, tărhaturi, s. n. Sarcină, povară, bagaj, calabalîc. Ciobanul cu oile, asinul cu tărhatul... sînt singurele elemente ale priveliștii. SADOVEANU, O. L. 29. Cumpănește pe samare O gospodărie-ntreagă. Maldăr de tărhaturi grele Cu dăsagi, căldări și pături Că de-abia pot sta subt ele Doi măgari voinici alături. TOPÎRCEANU, P. 128. (Cu pronunțare regională) Găsii cu cale să-mi așez în scobitura stîncii tarhatul meu întreg. HOGAȘ, M. N. 162.

tărhát n., pl. urĭ (ung. terh, ac. terhet, id. V. tearh). Trans. Olt. Bagaj, calabalîc: toamna cĭobaniĭ se scoboară la șes cu tot tărhatu. – În Munt. tîrhat, în Mold. tarhat (ca talhar, saltar).

tîrhát, V. tărhat.

tărhat (pop.) s. n., pl. tărhaturi

tărhat (pop.) s. n., pl. tărhaturi

tărhat s. n., pl. tărhaturi

tărhat (-turi), s. n. – Povară, catrafusele ciobanului. – Var. tîrhat, (Bihor) tărhatiu „sarcină”. Mag. terh, acuz. terhat (Cihac, II, 532; Tiktin; Pușcariu, Lr., 105), cf. rut. terh, slov. Din același cuvînt mag. care înseamnă „încărcat, greu” provine tărhită, s. f. (Trans., potîrniche), datorită felului său de a merge (după ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 402, din sl. tetrĕvĭ „fazan”), din mag. terhes „supraîncărcat”, de unde vine și tăr(h)oasă, s. f. și adj. (însărcinată), cf. grea și ceh. terchavy „grea” și „însărcinată”. Cf. tar.

TĂRHAT s. v. greu, greutate, încărcătură, povară, sarcină.

tărhat s. v. GREU. GREUTATE. ÎNCĂRCĂTURĂ. POVARĂ. SARCINĂ. erată

TĂRHAT s.n. (Ban., Criș., Trans. SV) Greutate, sarcină, povară. Șăzînd spre asin și desupra mînzului și asinei învățată supt tîrhat. N. TEST. (1648). Tras-am de supt tărhat umărul lui. PSALT. (1651). Onus. Terhat. Terh. LEX. MARS., 232. ◊ Fig. Tărhatul răotăților loru noi-l purtăm. MISC. SEC. XVII, 11^v. Să nu fim noi țara dracului, . . ., păcatul necredinței, tărhat a grozniciei. MISC. SEC. XVII, 60^v; cf. MISC. SEC. XVII, 100^v; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: magh. terhet (ac. al lui terh). Cf. t a r.