TĂRHAT, tărhaturi, s. n. Sarcină, povară, bagaj, calabalîc. Ciobanul cu oile, asinul cu tărhatul... sînt singurele elemente ale priveliștii. SADOVEANU, O. L. 29. Cumpănește pe samare O gospodărie-ntreagă. Maldăr de tărhaturi grele Cu dăsagi, căldări și pături Că de-abia pot sta subt ele Doi măgari voinici alături. TOPÎRCEANU, P. 128. (Cu pronunțare regională) Găsii cu cale să-mi așez în scobitura stîncii tarhatul meu întreg. HOGAȘ, M. N. 162.