TĂRHAT s.n. (Ban., Criș., Trans. SV) Greutate, sarcină, povară. Șăzînd spre asin și desupra mînzului și asinei învățată supt tîrhat. N. TEST. (1648). Tras-am de supt tărhat umărul lui. PSALT. (1651). Onus. Terhat. Terh. LEX. MARS., 232. ◊ Fig. Tărhatul răotăților loru noi-l purtăm. MISC. SEC. XVII, 11^v. Să nu fim noi țara dracului, . . ., păcatul necredinței, tărhat a grozniciei. MISC. SEC. XVII, 60^v; cf. MISC. SEC. XVII, 100^v; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: magh. terhet (ac. al lui terh). Cf. t a r.