ȚARCĂ, țărci, s. f. 1. (Ornit.; pop. și reg.) Coțofană. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost. A sta ca țarca în par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbește mult. – Din magh. szarka.

sarcă² sf vz țarcă¹

sârcă^[1] sf vz țarcă¹ corectat(ă)

tarcă sf [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~rce / E: mg tarka „pestriț”] (Reg) Tort² (2) subțire de lână colorată.

tărca vt [At: COSTINESCU / Pzi: ~rchez, (reg) tărc / E: drr tărcat] (Reg) 1 A vopsi în culori diferite și nearmonizate Si: (reg) a bălța, a tărcăji. 2 (Pex) A trage dungi colorate Si: a dunga, a vărga. 3 (Pan) A face să devină pestriț. 4 A coase cu diferite culori la gherghef.

țarcă¹ sf [At: MOLNAR, D. 89/14 / V: (reg) țea~, (Trs; Mar) sar~ / Pl: țărci, (reg) ~rce / E: mg szarka] 1 (Reg) Pasăre din familia corvidelor, de mărimea unui porumbel, cu coada lungă, cu penele de pe spate negre, lucioase, iar cu cele de pe piept și de pe partea inferioară a aripilor albe Si: coțofană, (reg) țărcușă (Pica pica). 2 (Îe) A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) ~ (sau ca la țărci) sau a vorbi ca o ~ A vorbi mult și fără rost. 3 (Îe) A sta ca ~ca în par A fi gata de plecare. 4 (Îe) Sare cu ~ca din par în par Se zice despre cineva care n-are astâmpăr. 5 (Îs) Cap de ~ Se zice despre un om prost. 6 (Iht; reg; îc) ~-de-mare Scoicar (Haematopus ostralegus). 7 (Iht; îac) Pescărel (Alcedo atthis). 8 (Trs; Mol; îc) ~-de-iarnă Numele unei păsări din genul sfrânciocilor, nedefinită mai îndeaproape (Lanius). 9 (Dep) Epitet dat unei persoane (mai ales unui bărbat) care merge iute și săltat. 10 (Fig; dep) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 11 (Dep) Epitet dat unei femei limbute. 12 (Reg) Nume dat unui obicei practicat de Anul Nou Si: brezaie (1), capră (21). 13 (Ban) Dansul popular chindia. 14 (Trs; îcs) De-a sarea Numele unui joc de copii, nedefinit mai îndeaproape.

țearcă sf vz țarcă¹

ȚARCĂ (pl. -ăroi) sf. Mold. tr.-Carp. 🐦 = COȚOFANĂ1: pe cîte un măcieș sălbatic, țărcile se adunau gâlcevitoare (GRL.); cînd cîntă țarca pe lîngă casă, are sa-ți vie oaspeți (GOR.); dacă în zori de zi, din cuibul de ~ numai una sboară afară, putem ști că de bună seamă va să plouă (MAR.) [ung. szárka].

ȚARCĂ, țărci, s. f. 1. (Ornit.) Coțofană. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost. A sta ca țarca în par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbește mult. – Din magh. szarka.

TĂRCA, tărchez, vb. I. Tranz. (Mai ales la participiu) A trage dungi colorate (pe un fond de altă culoare), a vopsi în culori variate; a dunga, a varga, a împestrița; p. ext. a păta.

ȚARCĂ, țărci, s. f. 1. Coțofană. Răsfoiam volumul... și ascultam, abia acum trezit la realitățile înconjurătoare, o țarcă. SADOVEANU, N. F. 164. Tudorică Maslină sărea ca o țarcă de pe «butuc». HOGAȘ, DR. II 102. A prins a să aduna pasări fel de fel: vulturi... țărci. RETEGANUL, P. V 65. ◊ Expr. A-i umbla cuiva gura ca la (o) țarcă (sau ca la țărci) = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost. «Li îmblă gura ca și la țărci» sau, după cum spun romînii dîn Muntenia, «li merge gura ca la o coțofană». MARIAN, O. II 60. A sta ca țarca-n par = a fi gata de plecare. Fură ouăle de sub țarcă, se spune (cu o nuanță depreciativă) despre cineva (mai ales despre un hoț) care e dibaci și șiret. 2. Fig. Epitet dat unei femei vorbărețe, limbute; gaiță. Pre femeile limbute, cărora li îmblă gura prea des, le poreclesc «țărci». MARIAN, O. II 60. ♦ (Rar) Epitet dat unei persoane care merge prea iute și săltînd. Pre bărbații lungi în picioare, cari merg prea iute și tot sar încolo și-ncoace, romînul îi numește... «țarcă». MARIAN, O. II 60.

A SE TĂRCA pers.3 se ~chează intranz. rar A-și pierde culoarea inițială (sub acțiunea apei, soarelui); a se decolora neuniform; a se spălăci; a se șterge. /Din tărcat

A TĂRCA ~chez tranz. rar 1) A vopsi în diferite culori. 2) A face să se tărcheze. /Din tărcat

ȚARCĂ țărci f. 1) pop. Pasăre sedentară, de talie medie, cu aripi scurte și coadă lungă, cu penaj alb-negru foarte gălăgioasă și hrăpăreață; coțofană. 2) fig. peior. Femeie guralivă. [G.-D. tărcii] /<ung. szarka

țarcă f. Zool. Mold. coțofană. [Și sarcă Tr. = ung. SZARKA (printr’un intermediar săsesc)].

țârcă f. un joc de copii: neobosiți la puiu-gaia, la poarca, la țârca GHICA. [Origină necunoscută].

sárcă V. țarcă.

țárcă f., pl. e și țărcĭ (din sarcă [Trans. Maram.], d. ung. szarka, țarcă [ca țarțam d. ung. szerszám], d. vsl. svraka, țarcă, de unde vine și sîrb. staka, svraka, švraka, bg. svraka, rus. soróka. V. tarcat, sfrancĭoc, știrică). Mold. nord. Trans. Coțofană.

tărca (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. tărchez, 3 tărchează; conj. prez. 1 sg. să tărchez, 3 să tărcheze

țarcă (pop.) s. f., g.-d. art. țărcii; pl. țărci

tărca (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărchează

țarcă (pop., reg.) s. f., g.-d. art. țărcii; pl. țărci

tărca vb., ind. prez. 3 sg. tărchează

țarcă s. f., g.-d. art. țărcii; pl. țărci

țarcă, țărci.

țarcă (-țărci), s. f. – Coțofană (Pica caudata). Mag. szarka, din sl. svraka (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 429; Gáldi, Dict., 165), cf. slov. sraka, rus. soroka. În Trans. și Mold.

TARCA cf. magh. tarka „pestriț” și ung. tarkó „grumaz”. 1. – fam. act.; Vasile al Tarcăi, 1662, vinde „partea lui Tărcău” (Puc 5); Tarcu și Tărcău, ard. (Viciu 35). 2. Tărcău, munt., 1787 (RI I 21). 3. Tarcan și Tărcan, ard., 1726 (Paș). 4. Tarcea (16 B143) etc.; – ard. 1722 (Paș). 5. Tărcău, munte și s. 6. Tărca b. (Giur 93; 17 B I 331). 7. Tărcea (Brăila 71). 8. Tărcan (17 B I 278) și Tîrcan (ib. 164); această echivalență justifică apropierea Tarca – Tîrca. 9. Tîrca b. (G Ștef); – biserică în București; – țig. (16 B IV 214); Tîrcă, olt. (16 B VI 24); cf. Potîrcă. 10. Tîrcu, Marin (AO XI 68). 11. Tîrcănești și Tîrcăița ss. 12. Trăcov, Voicilă, din Chiojd, 1652 (Sd XIX 85-6); < *Tărcov > Tîrcov s. (Bz). 13. Din altă temă (?) Tărchiu s. ard.

Tărc/a, -an, -ău, -ea v. Tarca 1 – 3, 6 -8.

Tîrc/a, -an, -ă, -ăița, -ănești, -ov, -u v. Tarca 8-12.

Țărcă v. Țîrca 2.

Țîrc/ă, -ulești v. Țirca 3.

țarcă, țărci s. f. (peior.) 1. gură 2. femeie care se mișcă și vorbește mult

TĂRCA vb. 1. v. dunga. 2. v. bălța.

ȚARCĂ s. v. coțofană, gura.

TĂRCA vb. 1. a dunga, a vărga, (pop.) a învîrsta, (reg.) a vîrsta. (A ~ un material textil.) 2. a (se) bălța. (Ce te-ai ~ așa?)

țarcă s. v. COȚOFANĂ. GURĂ.

tarcă s.f. (reg.) tort subțire.

țârca s.f. art. (înv. și reg.) un joc de copii.

țárcă, s.f. v. sarcă („coțofană”).

țarcă, s.f. – v. sarcă („coțofană”).

țarcă, s.f. – 1. Sarcă, coțofană (Pica caudata). 2. (Ref. la capre) Negru cu alb (Precup 1926). – Din magh. szarka (< sl. svraka).