tapa² vt [At: ARVINTE, TERM. 171 / V: (reg) talpa, tăpi / Pzi: ~pez / E: tapă¹] (Mol) A face o crestătură cu toporul în trunchiul² copacului, înainte de a-l tăia cu ferăstrăul, pentru a-i orienta direcția de cădere.

tapa¹ [At: C. PETRESCU, C. V. 211 / Pzi: ~pez / E: fr taper] 1 vt (Arg) A obține bani de la cineva cu titlu de împrumut (cu intenția de a nu-i înapoia). 2 vi (Frr) A bate la mașina de scris Si: a dactilografa. 3 vi (Rar) A lovi clapele de la pian. 4-5 vtr A (se) pieptăna în așa fel încât să poată da părului o formă înaltă.

TAPA, tapez, vb. I. Tranz. (Argou) A obține de la cineva bani, de obicei cu titlul de împrumut, dar fără intenția de a-i înapoia; a împrumuta bani (prin dibăcie, prin insistențe). Îl caută și acum comisionarii de la amicii tapați cu cinci poli. C. PETRESCU, C. V. 211.

TAPA vb. I. tr. (Franțuzism) 1. A bate la mașina de scris, a lovi clapele de la pian etc. 2. tr., refl. A(-și) aranja într-un anumit fel părul. 3. tr. (Argotic) A împrumuta, a lua de la cineva bani (prin vicleșug, prin insistențe). [< fr. taper].

TAPA vb. I. tr. (fam.) a împrumuta, a lua de la cineva bani (prin vicleșug, prin insistențe), fără intenția de a-i restitui. II. intr. a bate la mașina de scris, a lovi clapele de la pian etc. III. tr., refl. a(-și) aranja într-un anumit fel părul. (< fr. taper)

A TAPA ~ez tranz. 1) (butoane, clape, claviaturi) A bate cu degetele (producând zgomot). 2) (părul) A pieptăna de la vârf spre rădăcină (pentru a înfoia, dând o formă anumită). 3) (persoane) A stoarce de bani (sub pretext de împrumut). /<fr. taper

Tapa f. veche localitate în Dacia, în valea Timișului, unde Romanii repurtară o victorie asupra Dacilor (88 d. Cr.).

talpa v vz tapa²

tapă¹ sf [At: DR. III, 680 / Pl: ~pe / E: rtr tappa] (Reg) 1 Tăietură făcută în trunchiul² (1) copacului pentru a-i orienta direcția de cădere la tăiere Si: (reg) tăpătură. 2 Scobitură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele.

tapă² sf [At: BUL. FIL. V, 314 / Pl: ~pe / E: bg тана, ngr τάπα, tc tapa] 1 (Reg) Cep la butoi. 2 (Dob) Gaură rotundă sau dreptunghiulară făcută la butoaiele înfundate, pentru a introduce sau scoate vinul, murăturile etc. Si: vrană.

tăpi v vz tapa²

țâpă sf [At: VARONE, D. 149 / Pl: ? / E: ns cf țipa²] (Reg; mai ales art) Numele unui dans popular. corectat(ă)

❍ȚAPĂ 👉 ȚEAPĂ.

ȚEAPĂ, ❍ȚAPĂ (pl. țepi) sf. 1 Par bine ascuțit la unul din capete care servea ca instrument de supliciu în Turcia și se practica cîndva și la noi, străpungîndu-se cu el prin șezut corpul osînditului: a pune, a trage în ~; la tot pasul erau capete înfipte și trupuri puse în țeapă (I.-GH.) ¶ 2 Vîrful ascuțit al unui par, bold ¶ 3 Așchiuță, ghimpe cu care se înțeapă cineva: a se înțepa cu o ~; mi-a intrat o ~ în deget ¶ 4 🌿 Barba, mustața, părul țepos de la vîrful spicelor de orz, etc. ¶ 5 🐒 Părul ghimpos de pe corpul unor animale, ca ariciul, etc. ¶ 5 – BOLD¹6 [comp. vsl. cěpati „a spinteca”].

ȚIPA¹ (țip), ❍ȚÎPA¹ (țîp) vb. intr. A striga tare, cu glas ascuțit: odată țipă pasărea și, cît ai zice meiu, se văzu înconjurat de păsări, cari mai mici, cari mai mari, țipînd pre limba lor (ISP.); țipa cît îi lua gura (VLAH.); ~ ca din gură de șarpe 👉 ȘARPE1.

❍ȚIPA² (țip), ȚÎPA³ (țîp) vb. tr. Trans. 1 A arunca: Țipă condeiul pe masă Și mi se plimbă prin casă (IK.-BRS.); a treia zi după Bobotează nu se țipă cenușa din vatră, pentru că mănîncă dihorul găinile (GOR.) ¶ 2 A lepăda: Novac... țipa haine boierești Și ’mbrăca călugărești (FR.-CDR.).

ȚÎPA 👉 ȚIPA.

❍ȚÎPĂ (pl. -pe) sf. Trans. 🎼 Fluier cu găuri, din coajă de salcie (VIC.).

TAPĂ, tape, s. f. Scobitură sau tăietură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele. ♦ Tăietură care rămîne în trunchiul unui copac, cînd tăietorul lovește cu toporul, o dată pieziș și altă dată orizontal.

TAPĂ s.f. 1. (Mar.; tehn.) Capac cu care se acoperă o deschizătură, gura unui tun. 2. Tăietură făcută la baza arborilor pentru a le orienta direcția de cădere la tăiere. ♦ Scobitură la capătul elementelor de construcție din lemn, făcută pentru a le putea îmbina. [< fr. tape].

TAPĂ s. f. 1. (mar.; tehn.) capac cu care se acoperă o deschizătură, gura unui tun. 2. tăietură la baza arborilor pentru a le orienta direcția de cădere la tăiere. 3. scobitură la capătul elementelor de construcție din lemn, pentru a le putea îmbina. (< fr. tape)

țapă f. Mold. V. țeapă.

țápă, V. țeapă.

țeápă f., pl. țepe, (ca ceapă-cepe) și țepĭ (vsl. cĭepa, despicătură. V. țep, țeapcă, proțap, oțapoc). Vîrf, parte ascuțită (a unuĭ par, a uneĭ sulițe). Par ascuțit în care se înfigea trupu celuĭ destinat torturiĭ și care apoĭ se înțepenea în pămînt. A lua în țeapă, a lua în fiulă, a lua pin înfigere, în suliță saŭ în coarne. În est țapă, pl. țăpĭ: țăpĭ ascuțite (Dos.).

țîpă f., pl. e și ĭ (d. a țipa, adică „a șuĭera”). Trans. (Săliște). Șuĭerătoare (de salcie saŭ de plumb).

tapa (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. tapez, 3 tapează; conj. prez. 1 sg. să tapez, 3 să tapeze

tapa (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 tapează

tapa vb., ind. prez. 1 sg. tapez, 3 sg. și pl. tapează

tapă s. f., g.-d. art. tapei; pl. tape

tapă s. f., g.-d. art. tapei; pl. tape

tapă s. f., g.-d. art. tapei; pl. tape

tapa (-pez, -at), vb. – A obține bani sub formă de împrumut cu intenția de a nu-i înapoia. Fr. taper.

tapa, tapez v. t. a obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără a avea intenția de a-i restitui

TAPĂ s. v. canea, cep, vrană.

tapă s. v. CANEA. CEP. VRANĂ.

tapa, tapez, vb. I (reg.) a cresta un copac înainte de a-l tăia.

țâpă s.f. (reg.) un dans popular.

țâpá, țâp, (țipa), v.i. 1. A arunca, a azvârli, a trânti, a da jos: „Numa-o mână mi-o țâpa, / Tri și patru mi-oi afla” (Calendar, 1980: 75). 2. A alunga, a îndepărta: „De la munte m-o țâpat, / La hotar nu m-o lăsat” (Calendar, 1980: 32). ■ În textele vechi apare frecvent var. înv. a țipa: „C-a mere la vlădicie / Și m-a țipa din popie” (Bârlea, 1924: 28). – Et. nec. (MDA).

țâpa, țâp, (țipa), vb. intranz. – 1. A arunca, a azvârli, a trânti, a da jos: „Numa-o mână mi-o țâpa, / Tri și patru mi-oi afla” (Calendar, 1980: 75). 2. A alunga, a îndepărta: „De la munte m-o țâpat / La hotar nu m-o lăsat” (Calendar, 1980: 32). În textele vechi apare mai frecvent forma a țipa: „C-a mere la vlădicie / Și m-a țipa din popie” (Bârlea, 1924: 28). – Et. nec. (DEX, DER, MDA).

țâpa, țâp, (țipa), vb. intranz. – (înv.) 1. A arunca, a azvârli, a trânti, a da jos: „Numa-o mână mi-o țâpa, / Tri și patru mi-oi afla” (Calendar 1980: 75). 2. A alunga, a îndepărta: „De la munte m-o țâpat / La hotar nu m-o lăsat” (Calendar 1980: 32). În textele vechi apare mai frecvent forma a țipa: „C-a mere la vlădicie / Și m-a țipa din popie” (Bârlea 1924: 28). – Et. nec. (DEX, DER).