țâpá, țâp, (țipa), v.i. 1. A arunca, a azvârli, a trânti, a da jos: „Numa-o mână mi-o țâpa, / Tri și patru mi-oi afla” (Calendar, 1980: 75). 2. A alunga, a îndepărta: „De la munte m-o țâpat, / La hotar nu m-o lăsat” (Calendar, 1980: 32). ■ În textele vechi apare frecvent var. înv. a țipa: „C-a mere la vlădicie / Și m-a țipa din popie” (Bârlea, 1924: 28). – Et. nec. (MDA).