TACLA, taclale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Conversație (despre lucruri mărunte), taifas; palavră. – Cf. tc. takla „tumbă”.

tacla sf [At: GANE, ap. CADE / Pl: ~le / E: ns cf tc takla „tumbă, berbeleac”] (Pfm; mpl) 1 Conversație (superficială și variată) Si: (pfm) palavre, taifas (1). 2 Vorbă lipsită de importanță. 3 (Îe) A sta la ~le A pălăvrăgi.

TACLA ~le f. mai ales la pl. pop. Conversație pe teme lipsite de importanță; taifas. ◊ A se pune (sau a sta) la ~le a discuta despre lucruri mărunte; a sta la taifas. [Sil. ta-cla] /<turc. takla

taclá f. (turc. takla, tumbă [cum fac copiiĭ cînd se joacă]). Est. Fam. Pl. Palavre, taĭfas: a te pune la taclale cu cineva. V. bongoase.

țaclă sf vz țaglă¹

țaglă¹ sf [At: ARHIVA R. II, 21/21 / V: țaclă, țagră (Pl: țagre, țăgre, țegre, țăgri), țig~, țiclă / Pl: ~le, (reg) țegle / E: ger Zagel] 1 Vârf ascuțit (al unei săgeți, al unei sulițe, al unui par etc.). 2 (Îe) Cu ochii ~ Cu privirea ațintită. 3 (Îe) A se uita ~ (sau țiclă) A se uita fix, atent. 4 (Îe) A rămâne ~ A rămâne cu privirea ațintită la ceva. 5 (Îae) A rămâne nemișcat. 6 (Reg; îe) A sta cu ochii ~ (pe ceva sau pe cineva) A nu slăbi din ochi. 7 (Reg; îae) A urmări de aproape (ceva sau pe cineva). 8 (Reg; îe) A sta ~ pe (cineva) A cicăli pe cineva. 9 (Reg; îae) A certa pe cineva. 10 (Îf țiglă) Vergea de lemn (sau, mai rar, de fier) ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige Si: frigare. 11 (Îf țiglă) La țiglă Fript în țiglă (10) deasupra jeraticului. 12 (Bot; reg; îf țiglă; îc) Țigla-gâștei Păpădie (Taraxacum officinale). 13 (Rar; îf țiglă; cu determinări introduse prin prep „de” care arată felul cărnii) Păsări sau bucăți de carne înfipte într-o frigare. 14 (Rar; îf țiglă; cu determinări introduse prin prep „de” care arată felul cărnii) Frigarea împreună cu carnea înfiptă în ea. 15 (Reg; îf țiglă) Lăstar. 16 (Îf țiclă, țiglă) Băț folosit la prinderea racilor, având la unul dintre capete o despicătură în care se pune momeală. 17 (Mun; îf țiglă; mpl) Fiecare dintre țepușele care se fixează în cele două rame ale pătulului de porumb, pentru a ține știuleții să nu cadă. 18 (Mun; îaf; mpl) Țepușe care se înfig în talpa (sau în ramele) pătulului de cărat snopi. 19 (Reg) Vergea de lemn folosită la făcutul gardurilor. 20 (Trs) Zăbrea (de lemn). 21 (Trs; pex) Obiect (portiță, suport etc.) făcut din zăbrele. 22 (Trs; Ban) Fiecare dintre cele două prăjini pe care se așază coșciugul pentru a fi dus la groapă. 23 (Reg) Carâmb la loitră. 24 (Reg) Surcea cu diferite întrebuințări. 25 (Reg) Zăvor la ușă. 26 (Ban; îf țagră) Pirostrie. 27 (Teh) Semifabricat de oțel cu secțiunea dreptunghiulară sau circulară, din care se laminează bare, sârme etc. și din care se forjează sau se ștanțează diferite piese Si: biletă.

țagră¹ sf vz țaglă¹

țiclă³ sf vz țaglă¹

țiglă² sf vz țaglă¹

zagele sfp vz țaglă

TACLALE s. f. pl. (Fam.) Conversație (despre lucruri mărunte), taifas; palavre. – Cf. tc. takla „tumbă”.

TACLALE s. f. pl. Conversație (superficială și variată); taifas, palavre. Rîse zgomotos, cum îi era feleșagul la asemenea taclale. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 9/2. ◊ Expr. A se pune (sau a sta) la taclale = a se așeza (sau a sta) de vorbă, a se pune (sau a sta) la taifas. Aprindeam foc de găteje și stăteam la taclale. SADOVEANU, O. III 397. Noaptea, ne puneam la taclale pînă se făcea ziua albă. CREANGĂ, A. 104.

ȚAGLĂ, țagle, s. f. 1. Semifabricat de oțel cu secțiunea pătrată din care se laminează bare, sîrmă etc. sau din care se forjează și se ștanțează diferite piese. 2. Partea ascuțită a unui par, care intră în pămînt. ◊ Expr. A rămîne cu ochii țaglă = a rămîne cu ochii țintă, pironiți, încremeniți, ficși. Tudose rămîne cu ochii țaglă în căciula cerșetorului. DELAVRANCEA, O. II 280.

ȚAGLĂ s.f. Semifabricat de oțel, cu secțiunea pătrată, obținut din blumuri; biletă. [< germ. Zaggel].

ȚAGLĂ ~e f. Semifabricat de oțel din care se laminează bare, sârme etc. ori se forjează piese. /<germ. Zageal

țaglă f. țintă: cu ochii țaglă. [Origină necunoscută].

țáclă și țáglă f., pl. e (cp. cu germ. zacke, țepușă, și ung. csák, vîrf. V. țăcălie, înțăglat, țiglă 2 și cĭoaclă). Vechĭ (țaglă). Vîrf de săgeată. Azĭ. Munt. A te uĭta țaglă (saŭ țaclă), a te uĭta țintă, fix, atent: cu ochiĭ țaclă (Oltenița, VR. 1912, 10, 53). Trans. (țaglă). Manelă (doŭă la număr) pe care se poartă secriu la țară. V. ațintesc.

țáglă, V. țaclă.

tacla (fam.) (desp. ta-cla) s. f., g.-d. art. taclalei; pl. taclale

!tacla (fam.) (ta-cla) s. f., g.-d. art. taclalei; pl. taclale, art. taclalele

țaglă (desp. ța-glă) s. f., g.-d. art. țaglei; pl. țagle

țaglă (ța-glă) s. f., g.-d. art. țaglei; pl. țagle

taclale s. f. pl. (sil. -cla-)

țaglă s. f. (sil. -glă), g.-d. art. țaglei; pl. țagle

TACLALE s. pl. v. sfat, taifas.

ȚAGLĂ s. v. năsălie.

ȚAGLĂ s. (TEHN.) biletă. (~ pentru bare, sârme.)

taclale s. pl. v. SFAT. TAIFAS.

ȚAGLĂ s. (TEHN.) biletă. (~ pentru bare, sîrme.)

țaglă s. v. NĂSĂLIE.

tacla (-ale), s. f. – (Mold.) Taifas, discuție neimportantă. Sl. (sb.) tlaka „adunare de seară pentru lucrul în comun”, cf. clacă; trebuie să se admită o metateză *taclă, dar schimbarea accentului este greu de explicat. Semantismul este normal, cf. vorbe de clacă, sb. tlapiti „a sta de vorbă”. Se folosește aproape exclusiv la pl. – Der. taclagiu, s. m. (Mold., palavragiu).

țaglă, țagle, s.f. (reg.) 1. țepușă, vergea, zăbrea, prăjină, așchie. 2. zăvor. 3. pirostrie.

țaglă, țagle, s.f. – (reg.) Zăvor de la ușă; vârtej, riglu, batcă (ALRRM, 1971: 265). – Din germ. Zaggel (DEX, MDA).

țaglă, -e, s.f. – Zăvor de la ușă; vârtej, riglu, batcă (ALR 1971: 265). – Probabil din germ. Zaggel „partea ascuțită a unui par, care intră în pământ”.

a sta la palavre / la povești / la taclale expr. a pierde timpul cu discuții sterile.

cu ochii în patru / în țaglă expr. atent, vigilent.