TACLALE s. f. pl. Conversație (superficială și variată); taifas, palavre. Rîse zgomotos, cum îi era feleșagul la asemenea taclale. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 9/2. ◊ Expr. A se pune (sau a sta) la taclale = a se așeza (sau a sta) de vorbă, a se pune (sau a sta) la taifas. Aprindeam foc de găteje și stăteam la taclale. SADOVEANU, O. III 397. Noaptea, ne puneam la taclale pînă se făcea ziua albă. CREANGĂ, A. 104.