TABINET, (2) tabinete, s. n. 1. Numele unui joc de cărți. 2. Partidă dintr-un astfel de joc. – După fr. table nette.

tabinet sn [At: CARAGIALE, O. II, 82 / V: (reg) ~blan~, ~bli~, ~blion~, ~blon~ / Pl: ~e / E: fr table nette] 1 Joc de cărți de levată în care cel care are cărțile mai mari câștigă. 2 Partidă de tabinet (1) Si: (reg) pastra. 3 (Îe) A face ~ A ridica toate cărțile de pe masă cu cartea care are valoarea cea mai mare.

TABINET, tabinete, s. n. Numele unui joc de cărți; partidă dintr-un astfel de joc. – După fr. table nette.

TABINET, tabinete, s. n. Numele unui joc de cărți; partidă dintr-un astfel de joc. O să jucăm tabinet... zise și Elvira din partea cealaltă. DUMITRIU, N. 128. Faceți un tabinet, o lași să cîștige și se împacă ea. SEBASTIAN, T. 130. [Se duce] la mănăstirea Neamțului, unde are să joace toată vara tabinet. VLAHUȚĂ, O. A. III 109. ◊ Expr. A face tabinet = a ridica cu o singură carte toate cărțile care se găsesc deodată în joc, lăsînd masa goală. – Variantă: tablinet (CAMIL PETRESCU, P. 177) s. n.

TABINET s.n. Numele unui joc de cărți. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. table nette].

TABINET s. n. numele unui joc de cărți. (< fr. table nette)

TABINET ~e n. Numele unui joc de cărți. /<fr. table nette

*tabinét n., pl. e (fr. table nette, masă netedă, curățată). Pop. Un joc de cărțĭ în care ĭeĭ maĭ multe cărțĭ de pe masă dacă punctele lor adunate egalează punctele uneĭ cărțĭ din mîna ta.

tabionet sn vz tabinet

tablanet sn vz tabinet

tablinet sn vz tabinet

tablionet sn vz tabinet

tablonet sn vz tabinet

tăbâieț sn vz tăbuieț

tăbineț sn vz tăbuieț

tăbuieț [At: CIHAC II, 399 / V: (reg) ~bâi~, ~bineț sn, ~iață, ~băiață sf / Pl: ~e sn, ~i sm / E: rs тоболец] 1 sn (Mol; Buc) Săculeț (2). 2 sn (Mol; Buc) Traistă¹ (1) de călătorie. 3 sn (Trs) Sac pentru cereale, cu o capacitate de 1-3 banițe. 4 sn (Trs) Față de pernă. 5 sm (Reg; fig; dep) Tăbultoc (3).

TABLINET s. n. v. tabinet.

TĂBUIEȚ², tăbuiețe, s. n. Săculeț; tăbîltoc. Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară. CREANGĂ, P. 283.

TĂBUIEȚ, tăbuiețe, s. n. Tăbîltoc. – Ucr. tobolec’.

tabin n. od. un fel de tafta: o sucnă de tabin [It. TABINO, printr’un intermediar polon].

tăbuĭéț n., pl. e (vsl. tobolĭcĭ, sac, rus. tobólec, tașcă de vînzătoare, traistă. V. tăbultoc). Nord. Săculeț. Traistă de călătorie.

tabinet s. n., (partide) pl. tabinete

tabinet s. n., (partide) pl. tabinete

tabinet s. n., (partide) pl. tabinete

TĂBUIEȚ s. v. față, învelitoare, săculeț, săcușor.

tăbuieț s. v. FAȚĂ. ÎNVELITOARE. SĂCULEȚ. SĂCUȘOR.

tabinet (-te), s. n. – Un anumit joc de cărți. Fr. table nette.