2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂRĂBÚȚĂ, tărăbuțe, s. f. (Reg.) Bagaj, catrafase, calabalâc. – Tarabă + suf. -uță.

tărăbuță sf [At: POLIZU / V: (reg) ~boanță, ~ăgu~ / Pl: ~țe / E: tarabă + -uță] (Reg) 1 (Lpl) Bagaj (1). 2 (Îe) A-și lua ~țele A-și lua catrafusele. 3 (Îae) A pleca pe furiș. 4 (Reg) Cărucior cu două sau cu patra roți Si: (reg) cotigă. 5 (Îe) Nici în car, nici în căruță, nici în ~ăgu~ (sau în ~) Se spune despre cineva care nu se mulțumește în nici un chip.

TĂRĂBÚȚĂ, tărăbuțe, s. f. (Reg.) Bagaj, catrafuse, calabalâc. – Tarabă + suf. -uță.

TĂRĂBÚȚĂ, tărăbuțe, s. f. (De obicei la pl.) Bagaj, catrafuse, calabalîc. Eol, starostele vînturilor, aibă grijă de familia și de tărăbuțele mele! CARAGIALE, O. VII 159.

tărăbuțe f. pl. catrafuse: umblă cu tărăbuțele de colo până colo ISP. [Lit. lucruri de tarabă].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tărăbúță (reg.) s. f., g.-d. art. tărăbúței; pl. tărăbúțe

tărăbúță s. f., pl. tărăbúțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂRĂBÚȚĂ s. v. cotigă, teleagă.

tărăbuță s. v. COTIGĂ. TELEAGĂ.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Intrare: tărăbuță
tărăbuță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tărăbuță
  • tărăbuța
plural
  • tărăbuțe
  • tărăbuțele
genitiv-dativ singular
  • tărăbuțe
  • tărăbuței
plural
  • tărăbuțe
  • tărăbuțelor
vocativ singular
plural
Intrare: Tărăbuță
Tărăbuță nume propriu
nume propriu (I3)
  • Tărăbuță

tărăbuță

etimologie:

  • Tarabă + sufix -uță.
    surse: DEX '98 DEX '09