11 definiții pentru tăgăduială


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. – Tăgădui + suf. -eală.

tăgăduia sf [At: POLIZU / P: ~du-ia~ / Pl: ~ieli / E: tăgădui + -eală] 1 Tăgadă. 2 (Îlav) Fără de ~ Fără (de) tăgadă (3).

TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. [Pr.: -du-ia-] – Tăgădui + suf. -eală.

TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Nerecunoaștere, negare, contestare. A simțit din privirea mea netedă ca moartea, că aci nu încape tăgăduială. CAMIL PETRESCU, U. N. 123.

TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Nerecunoaștere, negare, contestare. – Din tăgădui + suf. -eală.

tăgaduĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a tăgădui.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tăgăduiálă s. f., g.-d. art. tăgăduiélii; pl. tăgăduiéli

tăgăduiálă s. f., g.-d. art. tăgăduiélii; pl. tăgăduiéli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂGĂDUIÁLĂ s. v. contestare.

TĂGĂDUIA s. contestare, dezmințire, negare, negație, renegare, tăgadă, tăgăduire, (înv.) tagă, făgăduință. (~ celor afirmate de cineva.)

Intrare: tăgăduială
tăgăduială substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăgăduia
  • tăgăduiala
plural
  • tăgăduieli
  • tăgăduielile
genitiv-dativ singular
  • tăgăduieli
  • tăgăduielii
plural
  • tăgăduieli
  • tăgăduielilor
vocativ singular
plural

tăgăduială

etimologie:

  • Tăgădui + sufix -eală.
    surse: DEX '98 DEX '09