dexonline

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂGĂDUINȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Tăgădui + suf. -ință.

TĂGĂDUINȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Tăgădui + suf. -ință.

TĂGĂDUINȚĂ, tăgăduințe, s. f. Tăgăduială.

TĂGĂDUINȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Din tăgădui + suf. -ință.

tăgăduință f. fapta de a tăgădui.

tăgăduintă sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~te / E: tăgădui + -intă] (Înv) Tăgadă (1).

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

tăgăduință (înv.) s. f., g.-d. art. tăgăduinței; pl. tăgăduințe

tăgăduință (înv.) s. f., g.-d. art. tăgăduinței; pl. tăgăduințe

tăgăduință s. f., g.-d. art. tăgăduinței; pl. tăgăduințe

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TĂGĂDUINȚĂ s. v. contestare, dezmințire, negare, negație, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire.

tăgăduință s. v. CONTESTARE. DEZMINȚIRE. NEGARE. NEGAȚIE. RENEGARE. TĂGADĂ. TĂGĂDUIALĂ. TĂGĂDUIRE.

Intrare: tăgăduință

substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	tăgăduință	tăgăduința
nominativ-acuzativ	plural	tăgăduințe	tăgăduințele
genitiv-dativ	singular	tăgăduințe	tăgăduinței
genitiv-dativ	plural	tăgăduințe	tăgăduințelor
vocativ	singular	—
vocativ	plural	—

info

Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.

arată:

sensuri secundare

expresii

exemple

surse

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.