16 definiții pentru tăgădui

TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni.

TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni.

TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ca adevărat; a nega. Nu tăgăduiesc că femeile au mare istețime. ALECSANDRI, T. 296. Tăgăduiește, zi că n-ai scris răvașul acesta. NEGRUZZI, S. I 22. Că iubesc și că trăiesc nici eu nu tăgăduiesc. TEODORESCU, P. P. 316. ◊ Absol. Țăranii tăgăduiau cu desperare. REBREANU, R. I 113. ♦ (Rar) A refuza. Iar ei îi tăgăduia această cerere. GORJAN H. I 10.

TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. Iar ei îi tăgăduia această cerere (CORJAN). – Magh. tagadni.

tăgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 să tăgăduiáscă

tăgăduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăgăduiáscă

TĂGĂDUÍ vb. 1. v. nega. 2. v. retracta. 3. v. contesta.

TĂGĂDUÍ vb. v. ascunde, masca, refuza, respinge, tăinui.

tăgăduí (-uésc, -ít), vb. – A nega, a dezminți. Mag. tagadni (Cihac, II, 529; Gáldi, Dict., 97). – Der. tăgadă, s. f. (negație; contestație), deverbal sau din mag. tagad; tagă, s. f. (negație), sec. XVII, înv.; tăgăduială, s. f. (negație); tăgăduicios, adj. (îndoielnic), înv.; tăgăduitor, adj. (care tăgăduiește).

A TĂGĂDUÍ ~iésc tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a nega; a contesta; a dezminți. /<ung. tagad

tăgăduì v. a nega. [Ung. TAGADNI].

tăgăduĭésc v. tr. (ung. tagadni, neg, contestez, zic „nu”: a tăgăduit c´a zis așa. Refuz, nu acord: ĭ-a tăgăduit judecarea.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

tăgăduí vb. v. ASCUNDE. MASCA. REFUZA. RESPINGE. TĂINUI.

TĂGĂDUÍ vb. 1. a nega, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la cinema.) 2. a dezice, a nega, a retracta. (A ~ tot ceea ce spusese.) 3. a contesta, a dezminți, a nega, a renega, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.)

tăgăduí, vb. intranz. – A nega, a dezminți: „Și ea tăgăduia, că nu-i ca el” (Papahagi, 1925: 322). – Din magh. tagadni „a contesta” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

tăgăduí, vb. intranz. – A nega, a dezminți: „Și ea tăgăduia, că nu-i ca el” (Papahagi 1925: 322). – Din magh. tagadni.

Intrare: tăgădui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) tăgădui tăgăduire tăgăduit tăgăduind singular plural
tăgăduiește tăgăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) tăgăduiesc (să) tăgăduiesc tăgăduiam tăgăduii tăgăduisem
a II-a (tu) tăgăduiești (să) tăgăduiești tăgăduiai tăgăduiși tăgăduiseși
a III-a (el, ea) tăgăduiește (să) tăgăduiască tăgăduia tăgădui tăgăduise
plural I (noi) tăgăduim (să) tăgăduim tăgăduiam tăgăduirăm tăgăduiserăm, tăgăduisem*
a II-a (voi) tăgăduiți (să) tăgăduiți tăgăduiați tăgăduirăți tăgăduiserăți, tăgăduiseți*
a III-a (ei, ele) tăgăduiesc (să) tăgăduiască tăgăduiau tăgădui tăgăduiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)