3 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă.

tăbârci1 [At: CREANGĂ, P. 176 / V: (reg) ~băr~, ~pâr~ / Pzi: ~rcesc / E: tăbârcă1] 1 vt (Mol) A ridica ceva cu multă greutate Si: (reg) a opinti. 2 vt (Mol) A duce o greutate (în brațe, în mâini sau în spate). 3 vt (Mol) A răsturna o greutate. 4 vt (Mol) A târî după sine ceva greu. 5 vr (Reg) A umbla greu (din cauza unei unei poveri). 6 vr (Reg) A se cățăra cu greutate. 7 vr (Mun) A se cocoșa (de bătrânețe).

TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu ( din cauza unei sarcini pe care o poartă), a se târî. – Din tăbârcă.

A SE TĂBÂRCÍ mă ~ésc intranz. 1) A se cățăra anevoios; a se urca, opintindu-se. 2) A merge încet, abia ducându-și picioarele (din cauza unei sarcini); a se târî. /Din tăbârcă

A TĂBÂRCÍ ~ésc tranz. pop. (greutăți) A duce sau a ridica cu greu (în brațe sau în spinare). /Din tăbârcă

TĂBẤRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.

tăbârcă1 sf [At: DDRF / V: (reg) ~boar~ / Pl: ~rce, ~rci / E: ns cf tărbacă] (Mol) 1 Par cu care se ridică greutăți Si: pârghie. 2 Greutate (1).

tăbârcă2 sf [At: LEXIC REG. II, 122 / Pl: ~rci / E: ns cf tăbeică] (Buc) Sac mic de pânză cu o capacitate de circa 20-25 kg.

TĂBÂRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.

TĂBÎ́RCĂ, tăbîrce și tăbîrci, s. f. (Mold.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate.

TĂBÎRCÍ, tăbîrcesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A duce, a purta o greutate în brațe, în mîini sau în spinare; a tîrî după sine ceva greu. Un moșneag... călca pe urmă-i, abia tăbîrcind un geamantan jerpelit. C. PETRESCU, O. P. I 66. Gîfîind din greu, au tăbîrcit sacii plini, coborîndu-i în barcă. BART, E. 332. Femeia lui Ipate și cu argatul tătîne-său tăbîrcesc sacul cum pot, îl pun într-o căsoaie pe cuptori după horn. CREANGĂ, P. 176. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (să se urce). Tătuca bătrîn s-o suit pe umerile lui Vasîli... și, după ce s-o mai tăbîrcit cît s-o mai tăbîrcit, o agiuns pe gard deasupra. ȘEZ. VIII 56. ♦ A merge cu greu (din cauza unei sarcini pe care o porți); a se tîrî. Moșneagul se tăbîrci după el pe sub masă, pe sub pat, prin unghere. I. CR. III 242. Văzură pe Vlad tăbîrcindu-se cu ușile în spate. ȘEZ. V 133.

TĂBÂRCĂ ~ci f. 1) Încărcătură grea; greutate; povară. 2) Par cu ajutorul căruia se ridică greutăți. /Orig. nec.

tăbî́rcă f., pl. ĭ (d. tăbîrcesc). Est. Fam. Sarcină pe care o ducĭ cu greŭ: se îndoise de așa tăbîrcă.

tăbîrcésc v. tr. (cp. cu tărbăcesc orĭ cu topîrcesc, formă maĭ rară, d. ung. toporcsolni, a tropoi, a călca greŭ, toporcolni, a merge tîrînd ceva. V. pobîrcesc). Est. Fam. Reușesc să rîdic și duc cu greŭ: de abea am tăbîrcit sacu. V. refl. Duc cu greŭ: se tăbîrcea cu sacu’n spate. Ajung sforțîndu-mă: s’a tăbîrcit și a ajuns sus pe zaplaz. Mă trudesc c’un lucru.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă

tăbârcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăbârceáscă

tăbấrcă (reg.) s. f., g.-d. art. tăbấrcii; pl. tăbấrci

tăbârcă s. f., g.-d. art. tăbârcii; pl. tăbârci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

arată toate definițiile

Intrare: Tăbârci
Tăbârci nume propriu
nume propriu (I3)
  • Tăbârci
Intrare: tăbârci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tăbârci
  • tăbârcire
  • tăbârcit
  • tăbârcitu‑
  • tăbârcind
  • tăbârcindu‑
singular plural
  • tăbârcește
  • tăbârciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tăbârcesc
(să)
  • tăbârcesc
  • tăbârceam
  • tăbârcii
  • tăbârcisem
a II-a (tu)
  • tăbârcești
(să)
  • tăbârcești
  • tăbârceai
  • tăbârciși
  • tăbârciseși
a III-a (el, ea)
  • tăbârcește
(să)
  • tăbârcească
  • tăbârcea
  • tăbârci
  • tăbârcise
plural I (noi)
  • tăbârcim
(să)
  • tăbârcim
  • tăbârceam
  • tăbârcirăm
  • tăbârciserăm
  • tăbârcisem
a II-a (voi)
  • tăbârciți
(să)
  • tăbârciți
  • tăbârceați
  • tăbârcirăți
  • tăbârciserăți
  • tăbârciseți
a III-a (ei, ele)
  • tăbârcesc
(să)
  • tăbârcească
  • tăbârceau
  • tăbârci
  • tăbârciseră
Intrare: tăbârcă
tăbârcă2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbârcă
  • tăbârca
plural
  • tăbârci
  • tăbârcile
genitiv-dativ singular
  • tăbârci
  • tăbârcii
plural
  • tăbârci
  • tăbârcilor
vocativ singular
plural
tăbârcă1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbârcă
  • tăbârca
plural
  • tăbârce
  • tăbârcele
genitiv-dativ singular
  • tăbârce
  • tăbârcei
plural
  • tăbârce
  • tăbârcelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tăbârci regional

  • 1. tranzitiv A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Un moșneag... călca pe urmă-i, abia tăbîrcind un geamantan jerpelit. C. PETRESCU, O. P. I 66.
      surse: DLRLC
    • Gîfîind din greu, au tăbîrcit sacii plini, coborîndu-i în barcă. BART, E. 332.
      surse: DLRLC
    • Femeia lui Ipate și cu argatul tătîne-său tăbîrcesc sacul cum pot, îl pun într-o căsoaie pe cuptori după horn. CREANGĂ, P. 176.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Tătuca bătrîn s-o suit pe umerile lui Vasîli... și, după ce s-o mai tăbîrcit cît s-o mai tăbîrcit, o agiuns pe gard deasupra. ȘEZ. VIII 56.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: târî attach_file 2 exemple
      exemple
      • Moșneagul se tăbîrci după el pe sub masă, pe sub pat, prin unghere. I. CR. III 242.
        surse: DLRLC
      • Văzură pe Vlad tăbîrcindu-se cu ușile în spate. ȘEZ. V 133.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • tăbârcă
    surse: DEX '98 DEX '09

tăbârcă regional

etimologie: