tăbîrcésc v. tr. (cp. cu tărbăcesc orĭ cu topîrcesc, formă maĭ rară, d. ung. toporcsolni, a tropoi, a călca greŭ, toporcolni, a merge tîrînd ceva. V. pobîrcesc). Est. Fam. Reușesc să rîdic și duc cu greŭ: de abea am tăbîrcit sacu. V. refl. Duc cu greŭ: se tăbîrcea cu sacu’n spate. Ajung sforțîndu-mă: s’a tăbîrcit și a ajuns sus pe zaplaz. Mă trudesc c’un lucru.