târgoveț, ~eață smf [At: (cca 1514-1516) ap. D. BOGDAN, GL. / Pl: ~i, ~e / E: slv тръговець] 1 Negustor (2). 2 (Fam; rar) Locuitor al unui târg (18) Si: citadin, orășean. 3 (Reg; lpl) Flori de grădină, nedefinite mai îndeaproape.

TÎRGOVEȚ, -EAȚĂ, tîrgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care locuiește într-un oraș; orășean, citadin. În împrejurimile orașului acestuia trist se găsesc colțuri de rai pe care tîrgoveții nu le cunosc. SADOVEANU, E. 119. Tîrgoveții din Roșiorii de Vede primiră vestea într-o seară. GALACTION, O. I 276. Ordonă să se ridice îndată mic și mare, ostași, tîrgoveți, săteni și să bată codrii ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. (Cu pronunțare regională) Prea mult supus nevestei cu gusturi și gură de tîrgovață mărginașă. C. PETRESCU, S. 184. ◊ (Adjectival) (Cu pronunțare regională) Un șoaric de la țară pre altul tîrgovăț, Ca pe-un vecin prieten, îl cheamă la ospăț. La CADE.

tîrgovéț, -eáță s., pl. ețĭ, ețe (vsl. trŭgovĭcĭ). Orășean, burghez: un tîrgoveț scurt și pîntecos (Sadov. VR. 1911, 4, 54). – În est și -văț, -veață, în nord -vață.

târgoveață (rar) s. f., g.-d. art. târgoveței; pl. târgovețe

târgoveață (rar) s. f., g.-d. art. târgoveței; pl. târgovețe

târgoveață s. f., g.-d. art. târgoveței; pl. târgovețe

tîrgoveț

târgoveț, -veață.

TÂRGOVEȚ adj. v. orășenesc, urban.

TÂRGOVEȚ s. 1. (reg.) târgar. (~ii erau locuitorii unui târg.) 2. v. orășean.

tîrgoveț adj. v. ORĂȘENESC. URBAN.

TÎRGOVEȚ s. 1. (reg.) tîrgar. (~ii erau locuitorii unui tîrg.) 2. orășean, (livr.) citadin, (pop. și fam. depr.) nădrăgar, pantalonar, (pop. și depr. sau ir.) domn, surtucar, (înv.) cetățean, pîrgar. (Țărani și ~i.)