2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

târgoveți vr [At: CONTEMPORANUL, IV, 390 / Pzi: esc / E: târgoveț] (Îvr) 2 A-și însuși felul de viață sau de comportare al târgoveților (1-2). 3-4 A se face târgoveț (1-2).

TÂRGOVEȚÍ, târgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. – Din târgoveț.

TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec.

TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec.

târgoveț, ~eață smf [At: (cca 1514-1516) ap. D. BOGDAN, GL. / Pl: ~i, ~e / E: slv тръговець] 1 Negustor (2). 2 (Fam; rar) Locuitor al unui târg (18) Si: citadin, orășean. 3 (Reg; lpl) Flori de grădină, nedefinite mai îndeaproape.

TÎRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, tîrgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care locuiește într-un oraș; orășean, citadin. În împrejurimile orașului acestuia trist se găsesc colțuri de rai pe care tîrgoveții nu le cunosc. SADOVEANU, E. 119. Tîrgoveții din Roșiorii de Vede primiră vestea într-o seară. GALACTION, O. I 276. Ordonă să se ridice îndată mic și mare, ostași, tîrgoveți, săteni și să bată codrii ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. (Cu pronunțare regională) Prea mult supus nevestei cu gusturi și gură de tîrgovață mărginașă. C. PETRESCU, S. 184. ◊ (Adjectival) (Cu pronunțare regională) Un șoaric de la țară pre altul tîrgovăț, Ca pe-un vecin prieten, îl cheamă la ospăț. La CADE.

TÎRGOVEȚÍ, tîrgovețesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face orășean, a deveni orășean; a se orășeniza. Vedeai că nu se tîrgovețise încă. CONTEMPORANUL, IV 390.

TÂRGOVÉȚ ~i m. 1) Totalitate a târgoveților (dintr-o țară sau dintr-o localitate). 2) Mulțime de târgoveți. /<sl. trugovici

târgoveț m. locuitorul unui târg, orășean. [lay. TRŬGOVĬEȚĬ, negustor].

tîrgovéț, -eáță s., pl. ețĭ, ețe (vsl. trŭgovĭcĭ). Orășean, burghez: un tîrgoveț scurt și pîntecos (Sadov. VR. 1911, 4, 54). – În est și -văț, -veață, în nord -vață.

2) tîrgovețésc v. tr. Prefac în tîrgoveț, orășenesc: un țăran tîrgovețit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

târgovéț (rar) s. m., pl. târgovéți

târgovéț s. m., pl. târgovéți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÂRGOVEȚÍ vb. v. orășeniza, urbaniza.

TÂRGOVÉȚ s. 1. (reg.) târgar. (~ii erau locuitorii unui târg.) 2. v. orășean.

TÂRGOVÉȚ adj. v. orășenesc, urban.

tîrgoveț adj. v. ORĂȘENESC. URBAN.

TÎRGOVEȚ s. 1. (reg.) tîrgar. (~ii erau locuitorii unui tîrg.) 2. orășean, (livr.) citadin, (pop. și fam. depr.) nădrăgar, pantalonar, (pop. și depr. sau ir.) domn, surtucar, (înv.) cetățean, pîrgar. (Țărani și ~i.)

tîrgoveți vb. v. ORĂȘENIZA. URBANIZA.

Intrare: târgoveți
verb (V401)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • târgoveți
  • târgovețire
  • târgovețit
  • târgovețitu‑
  • târgovețind
  • târgovețindu‑
singular plural
  • târgovețește
  • târgovețiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • târgovețesc
(să)
  • târgovețesc
  • târgovețeam
  • târgoveții
  • târgovețisem
a II-a (tu)
  • târgovețești
(să)
  • târgovețești
  • târgovețeai
  • târgovețiși
  • târgovețiseși
a III-a (el, ea)
  • târgovețește
(să)
  • târgovețească
  • târgovețea
  • târgoveți
  • târgovețise
plural I (noi)
  • târgovețim
(să)
  • târgovețim
  • târgovețeam
  • târgovețirăm
  • târgovețiserăm
  • târgovețisem
a II-a (voi)
  • târgovețiți
(să)
  • târgovețiți
  • târgovețeați
  • târgovețirăți
  • târgovețiserăți
  • târgovețiseți
a III-a (ei, ele)
  • târgovețesc
(să)
  • târgovețească
  • târgovețeau
  • târgoveți
  • târgovețiseră
Intrare: târgoveț
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • târgoveț
  • târgovețul
  • târgovețu‑
plural
  • târgoveți
  • târgoveții
genitiv-dativ singular
  • târgoveț
  • târgovețului
plural
  • târgoveți
  • târgoveților
vocativ singular
  • târgovețule
  • târgovețe
plural
  • târgoveților
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

târgoveți târgovețire

etimologie:

  • târgoveț
    surse: DLRM

târgoveț, -eață târgoveață

  • 1. familiar Persoană care locuiește într-un târg.
    exemple
    • În împrejurimile orașului acestuia trist se găsesc colțuri de rai pe care tîrgoveții nu le cunosc. SADOVEANU, E. 119.
      surse: DLRLC
    • Tîrgoveții din Roșiorii de Vede primiră vestea într-o seară. GALACTION, O. I 276.
      surse: DLRLC
    • Ordonă să se ridice îndată mic și mare, ostași, tîrgoveți, săteni și să bată codrii ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108.
      surse: DLRLC
    • cu pronunțare regională Prea mult supus nevestei cu gusturi și gură de tîrgovață mărginașă. C. PETRESCU, S. 184.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival cu pronunțare regională Un șoaric de la țară pre altul tîrgovăț, Ca pe-un vecin prieten, îl cheamă la ospăț. La CADE.
      surse: DLRLC

etimologie: